gânduri de sâmbata dimineata

Îi povesteseam ieri lui señor Tomas continutul ultimei postari, (Tradatoarea), si implicit comentariile prietenilor mei din lumea virtuala. Señor , care era asezat pe dunga patului, cu putinele forte si-a ridicat fericit , entuziasmat, bratele catre mine, sa ma îmbratiseze, facând un efort pentru a se ridica fara sprijin. Era fericit stiind ca eu consider casa lui casa mea.

La fel de emotionante au fost si vorbele lui, când mi-am cerut scuze, ca lui nu-i adusesem nici o atentie din concediu( Martei , un pulovar rosu, cum îi place, celor doua fiice, câte o fata de masa brodata, de care spre surprindera mea au fost super încântate).

Señor mi-a spus si atunci, ca faptul ca m-am întors este pentru el cel mai mare cadou.

Vreau sa spun ca relatia dintre noi doi este una mai mult decât filiala. Cu mine, ca nu am complexe de nici un tip poate si glumi ca un barbat, poate si vorbi despre orice subiect din istorie, literatura, stiinta. Si eu am foarte mult de învatat de la el, pentru ca în multe domenii are cunostiinte mai vaste. Deci nu consider ¨serviciul¨ meu o corvoada, ci mai degraba o tovarasie fructuoasa pentru amândoi.

Poate faptul ca stând în casa, fara sa trebuiasca sa ma deplasez, facând ceea ce-mi place si fiind si bine platita, îmi da aceea stare de liniste. Fara sa exegerez, consider ca señor traieste pentru ca eu îl îngrijesc. Încerc sa nu-l las sa se deprime, glumesc cu el ca si când ar fi în deplinatatea fortelor sale si-l fac partas la toate problemele mele. Se bucura de încântarea mea fata de mare si fata de clima blânda de aici.

Zilele trecute, Enma, fiica lui señor, mi-a spus ca la colegiul unde lucreaza, a abordat-o o colega, stiind ca ea are o persoana care se ocupa de tatal ei. Colega i-a oferit serviciile unei persoane , spunând ca ar avea de platit mult mai putin decât îmi plateste mie. Sefa a raspuns ca nu o intereseaza si ca ma plateste atâta cât merit. Fiind timpuri de criza stiu ca ar fi multe care ar aspira la locul meu, în teorie, mai degraba la salariul meu.

Poate doar aflându-se zi de zi aici, ar vedea ca nu este deloc usor sa ridici un om neputincios, sa-l faci sa manânce, când el nu vrea, sa o ai si pe Marta cu toate problemele ei, si sa mai faci si curatenie în vila sefei, de doua ori pe saptamâna. Si sa fii zi si noapte de garda. Noroc ca sefa stie si apreciaza tot ce fac.

Cert e ca eu sunt o persoana foarte de casa, si asta nu este deloc în firea spaniolilor carora le place sa fie mai tot timpul înafara casei. Dar cum acum sunt putine locuri de munca, toate ar renunta la comoditate. Sau poate nu.

Tradatoare

Am vreo o ora libera, asa ca hai sa o fructific, sa mai scriu câte ceva despre impresiile mele din concediu.

Am ajuns acasa miercuri, pe 7 octombrie. Tare mi-a fost dor, si tare repede mi-a trecut. Cât am fost acasa, parca îmi era frica sa trag aer în piept. Ma asteptam sa am altfel de sentimente, dar trebuie sa recunosc, totul îmi parea strain. Casa nu-mi dadea aceea senzatie de cuibusor drag, pentru ca fiind în constructie, nu era asa de primitoare pe cât mi-o plasmuisem în gând.

Dragul meu sot chiar s-a simtit destul de trist la reactiile mele. Priveam casele care au mai rasarit pe strada noastra si priveam cu invidie ca multe s-au finisat dejaaa! Si noi mai avem atâta de facut pe ea. Nu am stiut sa-mi ascund nemultumirea, si sotul meu a luat-o în nume de rau, desi el face chiar mai mult decât i-ar permite boala.

Apoi, era mult praf si nu fusese aspirat parul câinelui de destula vreme de pe covorul livingului, care este locuit numai de el, si foloseste drept sera pentru plantele din casa. Asta pentru ca nu am ajuns la necesitatea de a folosi livingul.

Camera fiului meu, ramas singur, avea nevoie urgenta de un smotru serios. Asa ca mi-am petrecut doua zile frecând mobile, geamuri, covoare schimbând perdele si împrospatând-o. Nu voi intra în detalii. Fiul meu nu locuise singur!!

Apoi am mai spalat geamurile din noua încapere terminata de la etaj, a lui Adrian, ( abia dupa aceea mi-a spus sotul, ca vecinii nostri glumisera pe seama celui care v-a face aceasta operatiune, stiind ca tot noi vom fi). Îi va veni rândul probabil sa primeasca si mobila, si toate cele necesare, dar mai sunt multe altele de facut înainte.

M-am întâlnit cu prieteni si rude, si din toate discutiile reiesea doar ca sunt desnadajduiti. Nu sunt bani, nu sunt locuri de munca, nu merg afacerile. Poate singura care nu s-a plâns a fost draga mea cumnata, dar ea face bani si din piatra seaca, atâta munceste. Cinste ei.

Pe parintii mei i-am vizitat doar câteva minute, la venire si la plecare. Nu am intrat în nici o polemica cu ei, pentru ca este inutil.

Tot timpul sederii mele acasa, am avut o senzatie de outsider. Nu mai apartin acelei lumi. Ma gândeam numai cum sa ajung mai repede acasa la mine, în Spania.

Toata vara tânjisem dupa ploi reci, zapada, mers pe jos prin ploaie, prietenii de acasa, strazile orasului meu, si iata-ma, nu ma simteam acasa. Mi-era frig în casa, desi centrala duduia, câinele ma enerva, pentru ca nu-mi lasa pisoiul negru în pace, si mai si zgâria usa ca sa intre în camera noastra. La televizor politica ma deprima, filme nu aveam chef sa vad.

Afara ploua, si nici gând sa pot sa-mi vizitez toti prietenii. De mers prin împrejurimi nici gând, pentru ca nu aveam masina.
Pe sotul meu îl chinuiau rau de tot gleznele, asa ca nu ne-am plimbat prin oras.

Aveam o senzatie ca trebuie sa ma întorc repede la serviciul meu, care aduce singurul venit important în casa. Ca si cum, daca nu ma întorceam la timp, îmi pierdeam locul.

Acum m-am mai linistit. Lucrurile au intrat pe fagasul lor. Dupa întoarcerea mea, fiul si soacra mea au mai ramas o saptamâna, ca sa se bucure si ei de câteva zile de vacanta. Ne-am plimbat pe faleza si prin oras, am mai cumparat maruntisuri de dus acasa. Am umplut masina ochi de lucruri adunate într-un an, si iar am stat cu ochii pe telefon asteptând vesti la fiecare 4 ore, din calatoria lor de întoarcere.

Momentul cel mai frumos a fost în dimineata plecarii fiului meu. Cu o zi înainte se rastise la mine si m-a cam durut. Nu am facut caz, dar i-am spus ca m-a deranjat. A doua zi, deci, m-a trezit pupându-ma pe fata, îmbratisându-ma, mi-a adus cafeaua la pat, s-a cuibarit cât e de mare în bratele mele si ne-am savurat cafelele în pat, fumând câteva tigari.

Da, m-a trezit pupându-ma pe fata, ca sa-mi fie trezirea cât mai dulce. Stie sa fie tare dragastos fiul meu.

Eu, mi-am reluat fericita viata solitara. Scriu, cos, fac conversatie cu señor Tomas, rugându-ma sa mai traiasca câtiva ani, ca sa mai iesim si noi la liman. Mai arunc o privire la ecranul televizorului, asa vad ca Real Madrid a pierdut cu o echipa de secunda, în timp ce ai nostri, Barça au câstigat. Aud ca SUA a iesit din recesiune, si asta ma bucura, pentru ca atunci si Europa se va recupera încetul cu încetul.

Îmi lipsesc doar canalele românesti, pentru ca a trebuit sa trimit cartela DIGI acasa, la preschimbare. În rest, azi am fost din nou la plimbare pe faleza, în bluzita cu mâneca scurta. Erau 24 de grade. Daca ma voi mai plânge de caldura excesiva la vara, aduceti-mi aminte de primavara placuta si de toamna lunga si calduroasa. Cert e , ca si astazi erau persoane care se îmbaiau în mare. De plimbareti în costum de baie nu mai zic.

Si iar zic, Doamne îti multumesc ca am de lucru, câstig bine si pot sa-mi ajut familia. Si sa nu uit, Doamne multumesc ca mi-ai mânat pasii aici, pentru ca mi-e draga tara asta. Poate am sa am timp sa detaliez într-o zi de ce simt asa.

Venezia, Canal Grande, Piazza San Marco 2

Ajuns Adrian pe la 9 dimineata în Venetia, a cautat o parcare si m-a sunat sa ma întrebe ce sa viziteze. Luata prin surprindere, în primul rând pentru ca intrase în Venezia, i-am spus sa caute Piazza San Marco.

Mi-a spus ca e cu masina într-o parcare mare, la etajul 3, si vede numai marea si alte constructii în rosu, nimic ce sa aduca a oras vechi. Nu am fost inspirata sa deschid Google Earth, sa caut parcarea. L-am sfatuit sa iasa, sa-si noteze adresa parcarii, sa caute un chiosc de ziare, sa cumpere o harta, sa ìntrebe ce AUTOBUZE merg spre Piazza San Marco. Cam cum ai face în orice oras necunoscut. Nu-i asa?

Pài asta nu se potriveste Veneziei. Daca m-as fi documentat înainte as fi stiut ca : în Venezia mijlocul de transport urban sunt vaporasele, mai mici sau mai mari, ca sunt statii de îmbarcare- dezbarcare pe tot traseul Canalului Grande. Biletul dus-întors costa 12 euro, dar niciodata nu le-a cerut nimeni biletul. Ciudat nu-i asa?

Parcarea mare, unde si-a lasat fiul meu masina, este foarte aproape de prima statie de vaporase. O ora costa 3 euro (au platit 6 ore, inclusiv pentru minutul cu care au depasit ultima ora, de recomandat sa platesti tichetul la reîntoarcerea în orice parcare, si nu la iesirea cu masina, asta am învatat-o aici.)

Drumul cu vaporul dureaza cca o ora pâna în Piazza San Marco. Si trebuie sa ai aparatul de fotografiat pregatit, adica suficienta memorie. Asa, Adrian, facând o multime de fotografii pe canal, s-a trezit ca nu mai avea destula memorie pentru as face si lor fotografii.

În trei ore erau înapoi la masina. Au avut noroc de o zi frumoasa, memorabila zic eu.

De altfel fiul meu, era asa de entuziast, încât a spus ca-si va cauta de lucru acolo, pentru ca este ¨patria romantismului¨. Ha , ha.

Regretul lui soacra mea este ca Adrian nu a facut o plimbare cu gondola, dar poate cu alta ocazie.

I-am explicat ca Venezia sigur este insuportabila pentru locuitorii ei, din cauza umiditatii excesive. Si apoi cred ca e frumoasa, sa o vizitezi, poate chiar sa stai câteva zile pe acolo, dar ar fi obositoare zi de zi.

Deci i-am trimis pe ei sa vada ceea ce eu nu cred ca voi ajunge sa vad. V-am dat voua aceste informatii , utile sper, pentru ca sunt atâtea zboruri ieftine catre Venezia, si apoi merita vazuta, mai ales de cei îndragostiti.

Adrian mi-a cumparat o mica atentie de pe acolo si am sa-l rog pe sotul meu sa-mi faca o fotografie cu micuta gondola de gips.

Venezia, Canal Grande, Piazza San Marco 1

Deci planurile noastre fiind schimbate, prin venirea soacrei mele în locul parintilor mei, plecarea din Baia Mare s-a retrasat cu vreo 4 -5 ore. Adrian a pornit cu masina, vineri 2 octombrie, pe la ora 17.30.
Apucaseram sa-i dau ideea de a intra pe la Venetia, daca ora si timpul sunt potrivite.

Datorita dezinformarii sau din cauza comoditatii de a intra pe la vreo agentie de viaj, nu am stiut ca se poate calatori cu avionul catre Spania sau orice alta tara din UE doar cu buletinul de identitate. Si cum soacra mea nu avea pasaport, timpul fiind scurt, încapatânarea fiului meu de a calatori cu masina si mai mare, deci au pornit la drum.

Biletul meu de avion a costat 85 de euro plus drumul cu autobusul la Cluj Napoca 21 de lei. Atâta doar ca au umplut masina de zacusca, castraveti murati, compoturi, gemuri si câte alte cele. Dar a costat tot a costat mult, cca 450 de euro, cu tot cu vizita la Venetia si cu devierea de la traseu în dreptul Genovei, când a luat Adrian o directie gresita, si fiind noapte si-a dat seama dupa vreo 150 de km, ca merge catre Torino si nu spre granita.

Important e ca a ajuns cu bine. Nervii nostri si nelinistea ca ar putea pati ceva pe drum nu se mai pun. Dar avem un consemn, mesaje sau apeluri telefonice la fiecare 4 ore. Si apoi soacra mea era lânga el, si nu l-a lasat sa conduca fara sa se odihneasca din când în când.

Pe lânga cheltuiala mare cu drumul, a avut nesansa sa i se strice si alternatorul, care împreuna cu pompa de clima m-au mai costat 250 de euro.

Dar bine ca au ajuns cu bine.

La fel, astazi, pot spune ca au ajuns sâmbata seara acasa, dupa un drum fara evenimente neplacute, cu masina încarcata la refuz, si cu promisiunea ca nu va mai face o calatorie asa de lunga cu masina, când cu avionul esti aici în 3 ore, calatorind confortabil si fara riscuri mai mari decât pe autopista.

Venezia, Canal Grande, Piazza San Marco

Duminica, la lacul Bodi de la Mogosa

Iris, printesa mea.
Ratele salbatice mai plutesc pe suprafata lacului Mogosa, ca pe vremea când aveam 18 ani si înotam sa le prindem.
Iris, nepoata mea, si Miti, cumnata mea
Lacul Mogosa este unul din locurile mele preferate, pe lânga altele multe, la care nu am avut timp sa ajung.
Cu Mircea, sotul meu, si cu Iris. Noi suntem si nasii ei de botez.

Nu m-am putut opri sa nu-i fac fotografii, atâta este de frumoasa Iris.

Cumnata mea, frumoasa si foarte draguta cu mine în toate aceste zile de concediu. M-a ospatat si m-a purtat cu masina peste tot. Multumesc Miti !

Fratele meu, mare amator de iesit în mijlocul naturii, vesnic cu bidoane pentru apa de izvor.
Sanatate, fratiorul meu.

Schimbari bruste de temperatura

Ploua pe rupte în ultima zi si chiar si cu geaca groasa, tot frig mi-a fost.
Asa arata dealul de la fereastra camerei noastre în ultimele doua zile ale sederii mele în tara. Ca si cum, în saptamâna petrecuta acasa, ar fi trebuit sa am parte de toate schimbarile meteorologice de care pomenisem ca mi-era dor.
Aici deja se lasase ceata si anunta zile de ploaie.
Cam asa arata dealul în primele doua zile. Frumos de tot.

Concediu, ce e aia?

Dragilor am pasaportul. In mare dintii mi i-a reparat Camelia, draguta dentista, si pe miercuri am si coronitele puse pe dintii din fata.

Sunt foarte obosita, pentru ca umblam pe jos, si casa noastra este destul de departe de oras. Si m-am apucat sa fac si curatenie, cât de cât, pentru ca soacra mea nu poate cu toate.

Va pup pe toti.

Nu am facut fotografii înca, dar promit sa fac. Mai avem multe de rezolvat.

Nu pot sa va descriu linistea de acasa.

salutari de acasa

Am fost atăt de ocupata si de agitata în ultimele zile, încât nu am putut sa va salut.
Fiul meu a ajuns duminica seara, dar cu alternatorul distrus si a riscat pe utimii 100 de km, fara lumini. Si era seara deja. Apoi a doua zi am alergat eu sa-mi rezolv problemele.
Am calatorit de luni, orele 17.30 păna azi la 9.30 , adica miercuri.

Mi-am rezolvat pasaportul, mi-am preschimbat permisul de conducere, mi-am cumparat biletul la avion, am fost la dentista care mi-a lucrat si mi-a luat amprentele pentru coronite la dinti, si mi-am petrecut căteva ore în compania prietenilor dragi.

Acum ìi voi suna pe parintii mei.
Acasa, totul schimbat, doar prietenii sunt aceiasi. Iar căinele meu, nu m-a recunoscut.

Maine din nou la dentist si la oftalmolog.

Joia viitoare deja voi fi ìn avion catre Valencia. M-au dezinformat prietenii în Spania spunându-mi ca nu pot calatori cu avionul numai cu buletinul. Se poate.

Si la pasapoarte am dat doar o declaratie, acolo pe loc în ceea ce priveste pierderea acestuia si am platit o amenda de 33 lei si cu taxa de urgenta îl primesc în 3 zile.

Deci într-o zi am rezolvat aproape tot.

Iti multumesc Iulia pentru grija, salutari. Acum e timpul sa dorm, sa iasa oboseala de 2 zile cu autocarul. Prima si ultima data cu acest mijloc de transport.

Neprevazutul prevazut

Tema aceasta a fost propusa de Leo în cazul aceluiasi concurs de aberatii pe o tema data, initiat de Geocer.

De fiecare data când îmi fac planuri, care nu depind numai de vointa mea, am parte de surprize neplacute. Vineri pe la prânz, fiul meu trebuia sa înceapa calatoria spre Spania.
Cu o seara înainte, parintii mei nu se aflau în bune conditii pentru a putea suporta fara riscuri o asa de lunga calatorie.

Îmi facusem bagajele cu o strângere de inima, parca simtind ca e prea devreme. Din acest motiv nici nu mi-am retinut deocamdata loc la vreo firma de transport, nevrând sa risc.

Deci, dupa ce am întors problema pe toata partile, i-am sugerat copilului sa vina singur, cu avionul sau cu autocarul, pentru ca era prea entuziasmat, dar l-am intrebat pe sotul daca nu ar vrea sa vina soacra mea în locul lui mama.

Soacra, care stia cât de mult vreau sa ajung pâna acasa, a acceptat într-o clipa, desi abia trecuse peste o criza de pancreas. Copilul meu s-a linistit, pentru ca fusese foarte stresat în ultimele zile din cauza neseriozitatii parintilor mei. Nu vreau sa intru în amanunte prea dureroase si nici sa-mi spal rufele în public. Sunt prea suparata.

Acum sunt cu ochii pe telefon, asteptând mesajele fiului meu.

Si-a facut soacra mea bagajele toata noaptea, dimineata am mai trecut o data în revista toate cele necesare.

Daca si-a pus ochelarii de soare, daca a pus cele necesare sa-mi faca un tort de ciocolata, cum numai ea stie, si pe care-l face bine de pe vremea când eram pionieri.

Acum trebuie sa fie deja în Italia. Poate vor intra pe la Venetia, dar stiu si eu, la vârsta fiului meu, poate ca o vizita în piata San Marco nu este ceva senzational.

Cum am mai spus, eu niciodata nu pot lasa garda jos. Viata nu ma lasa nici macar sa aberez.

Canguru,Cell61, Compadvice, Gamalia, Geocer, Iulia, Julie, Leo, Little Red, Nakudo, Orianda, Rappa_ru, Simion Cristian

Alieni

Povestiindu-i bancul unei ¨dragutze¨, m-a convins sa-l postez. Aviz minorelor. Nu este pentru urechiusele voastre gingase. Aviz prietenilor, bancul nu are conotatii personale.

Due extraterrestri, lui alto e muscoloso, lei tutta curve, atterrano vicino alla villa di due terrestri che, passati i primi attimi di paura, cercano di fraternizzare.
I terrestri offrono loro cibo, poi chiacchierano e alla sera decidono di fare all’amore scambiandosi di coppia.
Cosi’ in camera da letto i due si spogliano, ma per la donna terrestre e’ una grande delusione: l’alieno possiede un cosino minuscolo.
L’alieno pero’ si tira l’orecchio destro e, meraviglia, il suo cosino si allunga a dismisura.
La donna spalanca gli occhi: “Si’, ora non e’ male come lunghezza, pero’ e’ un po’ misero come diametro…”.
Allora l’alieno si tira l’orecchio sinistro e il suo coso si allarga e diventa enorme.
Cosi’ per tutta la notte fanno l’amore.
La mattina dopo i 4 fanno colazione e poi i due alieni ripartono.
La donna allora si rivolge al marito: “Caro, e’ stata una esperienza spaziale… e a te, dimmi, come e’ andata ?”.
“Non saprei, che strane abitudini! Per tutta la notte non ha fatto che tirarmi le orecchie!”.



Doi extraterestri, el înalt si musculos, ea toata curbe, aterizeaza în apropierea unei vile a doi pamânteni ,care trecute fiind primele momente de panica, încearca sa fraternizeze.
Pamântenii îsi ofera bucatele, apoi converseaza si seara hotarasc sa faca schimb de perechi.

În felul acesta, ìn dormitor, cei doi se dezbraca, dar pamânteanca e deziliuzioanata: extraterestrul are o chestiuta minuscula.
Însa extraterestrul se trage de urechea dreaptà, si miracol, chestiuta se lungeste în exces.
Femeie mareste ochii: ¨da, acum nu e rau ca lungime, însa e cam subtire în diametru¨
Atunci extraterestrul se trage de urechea stânga si chestiuta lui devine enorma.
Asa, se distreaza ei toata noaptea.

În dimeneata urmatoare cei patru iau micul dejun, si extraterestri pleaca.
Femeia atunci se adreseaza sotului: ¨Draga a fost o experienta spatiala... si tie, spune-mi, cum ti-a mers?

¨Nu-ti dai seama, ce obiceiuri bizare! Toata noaptea nu a facut altceva decât sa ma traga de urechi!¨

Am regasit bancul pe atâtea site-uri, ca nu am putut sa mentionez sursa.

Extraterestri?

Tema de astazi a fost propusa de domnisoara Julie, în cadrul concursului de aberatii, initiat de Geocer.

Bineînteles ca eu nu am o imaginatie bogata, ca si ceilalti participanti, asa ca aflându-ma în impas, am apelat din nou la un banc italian. Gasisem unul si mai bun, dar am renuntat sa-l postez, pentru a nu da impresia ca ma obsedeaza un anumit timp de bancuri.


Un camionista si trova sull'autostrada e sta ascoltando la radio quando una
comunicazione importante interrompe le trasmissioni.
- Bzz-Fzzz-Putt-Fizz - Interrompiamo le trasmissioni per mandare in onda un
comunicato della massima importanza mondiale : Gli alieni sono atterrati
sul nostro pianeta. Vi forniamo ora una descrizione: Sono alti circa un
metro e venti, sono di colore verde, i loro occhi sono come due fessure
orizzontali e le loro astronavi hanno una luce blu che gira alla sommità.
Se ne incontrate uno parlate lentamente, in modo da non spaventarli,
identificatevi. Non possiamo conoscere le loro possibili reazioni. FINE
del comunicato. Bzz-Fzz-Putt Fizz.
Ad un certo punto il camionista vede in mezzo ad un campo di grano una luce
blu. Ferma il camion, scende e si avvicina cautamente. Trova un essere
verde alto circa un metro e venti e gli fa:
- M I O... N O M E... E T T O R E
- I O... C A M I O N I S T A
- Q U E L L O... M I O... C A M I O N
Il camionista non sa più cosa dire quando l' alieno stringe ancora di più i
già sottili occhi, e con voce disumana dice...
- M I O... N O M E... L U I G I
- I O... P O R T A N T I N O
Q U E L L A... M I A... A M B U L A N Z A
V A T T E N E... C H E... S T O... C A G A N D O


Un camionagiu se afla pe o autostrada si asculta stirile la radio când un anunt important întrerupe transmisiile.
- Bzz-Fzzz-Putt-Fizz - Intrerupem trasmisiile pentru a trimite în unda un comunicat de maxima importanta mondiala.
comunicato della massima importanza mondiale : Extraterestri au aterizat pe planeta noastra. Va furnizam p descriere: Sunt înalti de cca. un metru si douazeci, sunt de culoare verde, si ochii lor sunt ca niste fisuri orizontale si astronavele lor au o lumina albastra care se roteste deasupra.

Daca întâlniti vreunul, vorbiti rar, în asa fel încât sa nu-i speriati, identificându-va. Nu putem cunoaste posibilele lor reactii. SFÂRSIT de comunicat. Bzz-Fzz-Putt Fizz.

La un moment dat, camionagiul vede în mijlocul unui lan de grâu o lumina albastra. opreste camionul si se apropie precaut. Gaseste o fiinta verde, înalta de cca. un metru si douazeci si-i face catre el:

- NUMELE ... MEU... ETTORE
- EU ... CAMIONAGIU
- ACELA ...CAMIONUL ... MEU

Camionagiul nu stie ce sa mai spuna, când extraterestrul mai strânge din ochii si asa subtiri, si cu o voce inumana zice:
- NUMELE ... MEU... LUIGI
- EU ... SOFER
- ACEEA ... AMBULANTA ... MEA
- PLEACA.. TOCMAI... MA CAC...

Canguru,Cell61, Compadvice, Gamalia, Geocer, Iulia, Julie, Leo, Little Red, Nakudo, Orianda, Rappa_ru, Simion Cristian