Costume interesante

Unde sa o îmbraci? Este pentru cercuri sofisticate, cina într-un restaurant elegant, unde eu nici furculita si cutitul nu as sti cum sa le manevrez elegant. Pot însa sa o fac Enmei care s-ar bucura de ea. Asta dupa ce terminam cu de-ale Carnavalului provocari.


Costumul de la Carting
Costumul de la comparsa Patriciei...nu stiu cum se numesc

Pentru tine l-am deschis din nou. Am sa reusesc sa-l si primenesc. Fac curatenie în blog, încerc sa restabilesc prioritatile. Trag toti de mine. Unii ma critica, altii ma adora, altii asteapta ajutorul meu. Altii vin sa-si gaseasca un umar pe care sa-si verse lacrimile. Eu caut pe altii care sa ma scoata din imbecila stare euforica în care ma balacesc.

Doua cuvinte schimbate cu nora mea. Au un catelus... Vor avea cu ce sa-si manânce nervii. Motanul meu care a disparut iar, de doua nopti. Señor care nu da semne ca s-ar trezi. Marta care râde de mine pentru ca dansez pe muzica lui Rihanna- Only girl in the world. Da... dansez de dimineata, pentru ca am noroc de un serviciu care îmi proportioneaza un salariu mai mult decât decent. Am noroc ca sunt asaltata de clienti, ceea ce ar însemna înca un salariu pe luna. Asta daca as putea sa cos càt ar fi nevoie. Dar sunt foarte multe ore în care nu o pot face. Orele pe care le petrec cu señor în bucatarie, orele de curatenie, care ma storc de energie, coborâtul în oras la cumparaturi si altele petrecute cu prostioare. Amalia, care ma acuza ca sunt obsedata de bani si de investit în casa aceea. Desi stie ca lunile din urma nu am mai facut-o. Dar nici cu bani nu am ramas. Mare parte din investitiile facute în bijuterii le-am facut cadou la copii. Bine... am ramas cu destule si mai am de platit unele. As mai cumpara... Vom vedea. Acasa sunt cam suparati pentru ca i-am neglijat financiar. Lizzie care-mi povestea de tristetea de pe chipurile cunoscutilor ei. M-a impactat mai ales vestea ca fratele ei, care-mi este foarte drag si-i datorez locul de munca al fiului meu este disperat si zilnic la sapte dimineata este pe strazi in cautare de munca. Mi-am adus aminte de fata LUI, cu saptamâni în urma. Aceiasi disperare mascata sub un surâs. Macar LUI am putut sa i-o schimb oferindu-i posibilitatea unui infim câstig. Cum zicea A... sa-si càstige banii muncind cu demnitate. Ma rog...asa ar trebui, dar nu si-a luat înca foarte ìn serios rolul. Nici nu are cum, pentru ca este un domeniu nou. Nu este usor sa te obisnuiesti cu foarfeca dupa ce ai taiat gresie si faianta. Si apoi parca vorbim limbi straine. Eu explic, îi notez si totusi ma suna ca sa ma întrebe ce si cum. Asta dupa ce luni mi-a facut un fulg de nea cu patru brate desi i-am dat si desenul si fotografia. S-a enervat pe el si s-a razbunat pe mine. Asta este. Numai ¨convietuirea¨ sau munca alaturi scoate la iveala defectele sau calitatile unuia. Deci sunt pe ultima suta de metri în aceasta relatie obositoare . Sti ca ma plictisesc de mine însami, darmite de cei din jurul meu.

Señor se simte foarte neglijat. Nu se plânge dar aud suspinele lui resemnate si vad privirea lui pierduta. Încerc sa împac si capra si varza, dar nu tare-mi reuseste. Îmi promit sa ies din casa. Uita, si acum ar trebui sa merg la gimnastica, la 10:30, dar am sa amân din nou. Daca ies din casa greu ma apuc de cusut. Si problema este ca nu fac croitorie de serie. Ieri am facut un costum de baiat, de la o anumita comparsa. Astazi vreau sa fac cel mai frumos costum, al Patriciei, nepoata lui señor. Ieri mi-a aparut o domnisoara de la Carting... alt model. Cei 8-9 de La Colla...înca nu au aparut. Îmi vin saptamâna asta 5 de la Tot a orri... (4 baieti si o fata) , dar macar astia deja merg ìn serie. Am terminat 8 costume de la ei, asa ca-mi sunt cunoscuti pasii. Mi-au prins bine exercitiile facute anii trecuti cu taioarele lui sefa, asa ca nu-mi vine greu sa unesc bucatile care aparent nu se potrivesc. Sefa are niste colege la scoala care numai nu-si dau seama cum se unesc tiparele. Sunt una ¨manita¨.

Update: 10:10 Între timp ne-am povestit cu Amalia si cu señor în bucatarie. Ma tot bate la cap cu croitoria de alta costura, pentru bogatani. I-am aratat modelele pe care le fac si m-a iertat pentru ca am preferat sa ma distrez cu masina de cusut si nu m-am dus la ora de dans cu ea, martea cea a trecut. Dar eu aveam de livrat pe miercuri cele trei costume amânate timp de o saptamâna din cauza sarbatorilor, a escapadei mele la Barcelona si a vizitei lui Anto. Asa ca am primit iertarea lui Amalia cu conditia sa-i fac rochii frumoase care sa o avantajeze. Asa am sa fac draga mea.

Terminam micul dejun cu señor si hai la noi provocari. Fetele îsi fac planuri de viitor pentru mine. Cum creierul nu-mi functioneaza bine trebuie sa ma axez pe manualidades, adica îndemânari. Adevarul este ca mie îmi plac lucrusoarele palpabile. Rochite, accesorii. Satisfactia si încântarea fetitelor când se îmbraca cu costumele facute de mine. Pup la voi.

Am o obsesie... rochia din vitrina de la Valentino. Neagra, eleganta, sofisticata.

Draga mea anonima preferata. Spuneai zilele trecute ca-mi traiesc viata la maximum. Ca si cum fiecare zi ar fi ultima. Nu pot trai decât asa. Am nevoie de extreme, chiar si în singuratate. Urletele din interiorul meu nu le aude nimeni. Vocile din capul meu nu se opresc. Tacanitul masinii mai acopera din ele. Si apoi regula aceea cu cui pe cui se scoate probabil ca am sa o aplic.

Oscilez între sentiment la maxim nivel, dar atât de dureros de acceptat si complacere în balaceala instinctelor animalice... ESTI atât de aproape si totusi atât de DEPARTE.

TU esti lumea culorilor... marea verde, zborul pescarusilor.

Update 11:15 Terminat cu señor în bucatarie. Pe sâmbata m-au contactat cei de la La Colla. Tipare si 8 comenzi. Deci am 40 de zile si pe moment cam 18 costume anuntate, care nu si-au aratat ochisorii pe aici. Asta pe lânga cei care vor aparea pe ultima suta de metri. Scadem duminicile si ramân 33 de zile. Mai putin de doua zile pentru un costum. Nu e de jucat pe blog, Giulia. Un sut în fund si la treaba. Nu are rost sa pomenesc de micile reparatii care mi se acumuleaza în dulapuri. Acum cos niste chestioare la pantaalonii lui A... si voi pune un fermoar la altii. Dar astea sunt doar maruntisuri care-mi consuma timp valoros. Se rezolva totul cu un zàmbet si niste pasi de dans. Fara nu se poate.

Acelasi desen, acelasi pescarus în cautarea culorilor

Obisnuiesc sa evadez duminicile pe la ora asta din casa. Cu sau fara Enma. E soare, cald si ar fi tentant. Poate îmi voi da chiar niste suturi în fund sa ies sa vad marea si pescarusii. Dar sunt în transa. Ascult Vangelis la nesfârsit. Cucerirea Paradisului. Muzica ma poarta peste màri în zbor. Din înaltul cerului cobor în picaj peste luciul apei. Sunt un pescarus în cautare de hrana. Doar ca hrana mea sunt culorile. Am sa ma umplu de ele si am sa las sa iasa culorile curcubeului din toti porii mei. Pret de o clipa am sa luminez vietile anoste ale celor din jur. Mai apoi am sa dispar si nu vor sti ce a fost. Nu vor auzi nici muzica celesta, nici trâmbitele raiului, nici urletele infernului. Îsi vor continua linistiti masa de prânz simtind doar o usor fàlfàit de aripi. Voi fi ars pâna cànd vor ridica ochii spre albastrul senin al cerului. O pana va ateriza pe o terasa. Vântul o va purta prin praful caldarâmului. Va ateriza în camera mea, asa cum a aterizat aceasta pana pe masa mea de birou. Si atunci am sa ma întrupez din nou. Voi calca abia simtit prin casa pâna când carnea mea va prinde consistenta. Voi renaste poate mai înteleapta. Poate nu voi mai cauta în zadar pacea launtrica. Poate voi renaste fara tainice dorinte. Poate nu voi mai sti zbura. Voi fi doar un gând rebel...

Tocmai bunatatea ta îmi face rau

As pune fotografiile cu tine. Ma uit la ele. La privirea ta. Sunt obosita de munca. Frecat casa sefei fara casti pe urechi. Nu am avut decât cuvintele tale în urechi si privirea ta de aseara. Si tandra ta îmbratisare. Îmi faci rau dragul meu. Cu bunatatea ta. Merg mai departe la muncile casei noastre. De inventat ceva pe gustul lui señor. De pus serios pe cusut. Deja mi s-au anuntat mai multi clienti. si fetele pe care le-am amânat o saptamâna. Sarbatorile m-au scos din ritm. Ieri am hibernat. Casti pe urechi si plimbat în virtual. Toata ziua la lumina unei amàrâte veioze în living. As fi putut sa ies si sa uit de toti. As fi putut urca la mansarda sa fac sport. Nu m-am putut desprinde însa de chipul tau. La fel si azi de dimineata. Pâna când mi-am tras câteva palmi si doua suturi în dos. Ma trag acum de guler, afara din comodul meu fotoliu în care m-am asezat pret de o tigara si o cafea rece, îmi pun alte casti si alta muzica. Nu am sa te aud probabil nici astazi sunând la poarta. Linistea este atât de apasatoare dragul meu. Nu pot deranja sforaitul lui señor cu decibeli. Iar eu nu pot doar cu vocile din capul meu.

I'm sick and tired
Of always being sick and tired...

Anto la Peñiscola

deja mi-e dor de tine, ANTO...

Dulci amare mi-au fost ultimele trei zile. Am visat si am tesut planuri pentru ca sa evadez din monotonia de zi cu zi. Mi-am permis sa-mi iau 13 ore LIBERE! Când m-am întors acasa, nora mi-a dat raportul. Nu putuse sa-l ridice pe señor din sofa si a trebuit sa o cheme pe sefa. Enma stia unde sunt, dar nu îndraznise sa-l informeze si pe sef. Deci acesta, cam ciufulit i-a raspuns norei mele, ca sunt tocmai la masa. Sefa a mintit ca sunt la medic, ca si cum ar fi fost o crima ca sluga si-a luat câteva ore libere, asigurând continuitatea serviciilor în casa. I-am spus sefei ca mi se pare normal sa ma bucur din când în când, adica dupa un an si doua luni de câteva ore numai ale mele departe de casa.

Venit Antoaneta pe la amiaza împreuna cu A, prietena mea doctorita care lucreaza aici, dar locuieste în apropierea Barcelonei. Abia ce am terminat de prânzit, A m-a sunat de la dispensar sa ma prezint la ea la cabinet. Tocmai în aceea unica zi putea sa se ocupe de mine, din lipsa de alti pacienti programati:
- Vino în 45 de minute, nu mai mult. Si fa-te ca nu ma cunosti. Te chem eu.
Ne planificaseram noi cu Anto o plimbare prin oras. Am dus-o cu mine. Nu a fost chiar asa de nasol, pentru ca al meu metge, tocmai era de serviciu la cabinetul alaturat. Vazut eu la el, pupacit si chemat pe Anto sa o cunoasca. Metge, jenat, spuse:
- Intra si nu-mi face de astea, afara, în fata pacientilor!
Deh, eu mai uit din când în când de protocoale. Intrat noi la el. Ramas el halucinat de inteligenta si de fluiditatea cu care vorbea catalana Anto. Invidiat si eu. Certat pe mine pentru ca sunt proasta si încapatânata si nu pun suflet în învatarea limbii. Cerut eu numarul de telefon al lui doña Amparo, mama lui , doua retete si iesit de la el, pentru ca sa apuc sa intru la A. Era deja târziu.
Chemat la un moment dat pe mine A, cu o fata acra. Intrat. Pupacit imediat, cu fata si ochii jucausi. Dezbracat eu pentru ca domnia SA sa studieze cu lupa corpul meu. Gasit ea doua flecuslete de ars-congelat cu nitrogen. Apoi, pentru ca de multa vreme ne deranja pe amândoua la vedere semnul de mama pe care îl am pe spate, cam cât o mura neagra, decis ea sa mi-l taie pe loc, cu bisturiul. Eu, culcata pe un pat. Ea, facând ture prin cabinete, etaje, câteva minute bune, în cautarea celor necesare: bisturiu, pense si ce stiu eu ce alte chestioare. Eu, fierbând, gândindu-ma la draga de Anto care venise sa ma viziteze si eu o tineam afara pe un scaun în fata cabinetului.
Trecut A la actiune:
- Nu am sa te anesteziez. Te-ar durea si întepatura acului.
Eu, nu comentat, dar am tipat de câteva ori. Muscat degetele de durere. Sa-ti taie cu bisturiul dintr-o miscare... este o chestie. Dar sa-ti faca câteva taieturi lente este sadism. Terminat. Iesit eu. Anto... NICAIERI.
Gândit eu:
- Nu a mai avut rabdare si s-a dus sa faca fotografii în port.
Plecat eu de la dispensar cu relicva pusa într-un flacon si mers la o tutungerie sa-mi cumpar tigari pentru ca sa-mi alin durerea, cica. Revenit si dupa câteva minute bune dat de Anto care se ratacise cautându-ma:
- M-a sechestrat metge si apoi când am încercat sa te sun nu mi-ai raspuns.
- Ti-am spus ca mi-am lasat telefonul acasa. Obisnuinta proasta. Nu ma cauta nimeni.

Plimbat noi putin, facut ea câteva fotografii. Trecusera deja ore de când plecasem de acasa si desi am informat sefimea, stateam ca pe ace. Nimic nu-mi iesea. Vroiam sa petrec timp cu Anto si toate mi se complicau. Am mâncat noi castane asezate pe treptele de la primarie si luat drumul catre casa. Cinat, culcat pe señor. Venit Amalia, cinat si ea. Sunat X. Invitat pe el la un vin în compania a trei femei frumoase. Pornit la mine hemoragia la rana de pe spate. A trebuit sa ma culc pe burta în bratele lui X, care îmi apasa o sticla de apa rece pe spate. Vroia sa ne scoata în oras. Eu îmi asteptam laptopul sechestrat cu câteva ore în urma. Ajuns laptopul, venit si sefa, închis usa la señor. Eram prea multi si prea vorbeam toti deodata. Plecat pe la unsprezece noaptea jumatate dintre ei. Ramas noi cu Anto. Si au mai trecut orele pe nesimtite. EL uita sa mai plece acasa. Nu ca m-ar fi deranjat prezenta lui. Savuram compania a doua persoane dragi sufletului meu. Târziu în noapte a plecat si EL. Muzica catalana, poante. EL îmi facea gesturi si ma incita. Eu culcata pe jos, în patutul lui Pixi, apasându-mi rana si fumând càte o tigara la usa întredeschisa. Asta ca sa nu-i deranjez cu fumul pe cei doi care se distrau de minune. Fotografii de pe unde a umblat Anto, povesti, râsete în noapte. Vin, Martini la mine, care oricum nu aveam de gând sa-mi iau antibioticul pentru punga de puroi care mi se facuse la un incisiv în noaptea dinainte de a pleca la Barcelona.

- Sa-mi ai grija de fata asta ca prea a trecut prin multe. Sa nu o ranesti.
Draga de ea, protectoare cu mine. EL nu m-a ranit niciodata în atâtea luni.

De dimineata m-am trezit cu gândul sa apuc sa-i dau Amaliei lucrusoarele pe care si le ratacise la mine. Gàtit noi cu Anto un prânz delicios si pregatit de plecare. Venit EL cu întârziere. Nasoala zi. Tocmai Reyes, cavalcadele. Ajuns la Peñiscola, tur în forta. EL trebuia sa ajunga înapoi la familie, eu la Marta, care si ea trebuia sa vada sosirea regilor magi, Anto care trebuia sa se întâlneasca cu Amalia în oraselul vecin la dispensar. Abandonat pe ea în apropierea portului, pentru ca si ea vroia sa-i vada pe regii magi sosind. Doamne... mi-ar fi placut sa se dilate TIMPUL pentru ca sa pot fi cu toti.

Multe fotografii. Abia astept sa le vad. Le voi primi probabil mâine sau când va avea timp Anto sa mi le trimita.
- Esti asa de frumoasa cu parul pieptanat asa. Azi noapte la 3 nu dormeam înca. Vroiam sa ma întorc la tine.
- De ce nu ai telefonat? Puteai suna si la poarta.
- Numai aveam credit pe telefon si m-am gândit sa vin, ca sa vad daca aveti lumina aprinsa.
Doamne, e chiar nebun, gândeam. Ce ar fi spus acasa, dimineata?

Plecat cu EL spre al nostru orasel. Ascultam muzica LUI si pe el. Ma tinea de mâna:
- De ce taci?
- Mi-e bine lânga tine. Si apoi înca visez.
La despartire:
- Te quiero mucho.
- Yo tàmbien. Trec mâine pe la tine.
A plecat. Señor dormea când am intrat. Sefa venise sa vada daca am ajuns. Trebuia sa cobor în oras sa o iau pe Marta. SEñor de culcat. Amalia care ma suna în disperare:
- Nu dau de Anto si eu trebuie sa ajung acasa cât mai repede. Gaseste-o!!!
Sunat si eu. Nu raspundea. Eu trebuia sa plec iar cu treaba:
- Ce face Anto daca A nu poate sa o astepte?
Ma gândeam ca voi merge sa o caut. Ma întorceam din oras cu Marta, când mi-a raspuns. Erau pe drumul spre Barcelona. M-am linistit. Sunt frânta. Mâine ma apuc în forta de treaba. Curatenie la sefi, croitorie. Sefa nu m-a sunat sa mergem la jogging de dimineata. Astazi dimineata nu am vrut eu. Aveam rana aceea sângerânda. Acum nu ma doare nimic, chiar si compania LUI ar fi fost benefica. Dar, l-am rapit prea mult familiei, zilele acestea. El a insistat ca ne însoteste. Aveam noi cine s-a oferit si care era liber la orice ora. Asta este. Ne e drag de EL.

Dulce amara este dragostea mea. Am însa niste încântatoare fotografii cu el. Astazi si mai reusite. ERAM si eu frumoasa. Ma simteam iubita. MÂINE... Cine stie ce va fi mâine?


... Atât de scurt a fost timpul petrecut cu Anto încât am ramas cu senzatia aceea de frustrare. Stiu ca mult putin spus nu schimba faptul ca ne cunoastem de o viata. Nimic nu te surprinde la o persoana pe care o simti. Dulce creatura, mi-a fost tare bine cu tine. Am sa ma gândesc la cele spuse de tine. Parca v-ati fi vorbit cu P. Si Amalia ma streseaza pe aceiasi tema. Am sa rumeg problema.


Lunga a fost ziua. Tipul care mi-a reparat masina de spalat vase, interminabile discutii pe tema lui Pixi care a fost reclamat pentru ca în hoinareala lui porneste alarmele din curtea unor frustrati care în fata îmi spun ca nu au mai fost deranjati iar pe la spate fac reclamatii. Cristina, nepoata lui señor, care vrea sa se certe cu ei, eu calmând spiritele si prefer sa-mi tin pisioiul legat în casa. Dimineata în pijama cu Anto, care în treacat spus este o frumoasa sirena. Cred ca daca am petrece ani de zile închise în casa, tot am mai avea ceva de povestit. TIMPUL , prea scurt petrecut în compania ta, draga mea.

... Barcelona...

... Fost-am noi la Barcelonaaaa....

...Fost-am noi la Barcelona. Zis-am io la baciu Augustin sa nu mearga acasa cu amintiri doar de la marea cea mare si de la castelul din Peñiscola. Asa ca propus eu la el o vizita în cea mai cosmopolita metropola a Europei. Am avut norocul sa ne fie ghizi doi rafinati cunoscatori ale locurilor cele. Trezit devreme, pus eu adidasi si blugi de hoinarit si dusi am fost. Prieten drag... NE-AI LIPSIT!!! Si Anto spune la fel: ¨El scrie LITERATURA!!!¨ Nimic mai mult. Deci, daca ai mai fi fost si tu acolo, mi-ar fi fost imposibil sa supravietuiesc. SINCER, la întâlnirea cu ANTO... m-a apucat o tahicardie si nu m-au lasat palpitatiile multe, multe minute în sir. O bomboana mentolata si mai apoi alta, si la un moment dat am uitat de ea. Prea eram eu fericita si stiti, asta poate chiar sa te si omoare. Pe o banca, Augustin privind la minunatele turnuri ale Sagradei Familia. Ramas el hipnotizat de detaliile si informatiile oferite. Deh, ce noroc pe capul meu ca te-am cunoscut draga mea. Mai am multe de învat de la tine.







Zburdat eu pe bulevardele acestui minunat oras. Ati fost cu mine, dragele mele. Toate cele dragi sufletului meu naravas. Nu am cum sa postez toate fotografiile. Nici nu au iesit bine, fiind luate majoritatea în mers. Aparatul de fotografiat al fiului meu a facut nazuri la schimbarea bateriilor asa ca am pierdut câteva zeci de instantanee. Nu conteaza. EU, am avut una din cele mai frumoase zile din viata mea ( cea mai frumoasa ramâne ziua în care s-a nascut fiul meu, asta nu se va schimba niciodata,dar ACEASTA a fost pe aproape, poate veti întelege si de ce).






... Am pupacit-o pe Anto, una din cele mai dragi si sensibile fiinte pe care am întâlnit-o prin intermediul virtualului. Realitatea depaseste virtualul. Regret doar ca nu am avut ocazia sa ne vedem pâna acum. Astept acum sa ne revedem aici, mâine, la mine, desi as prefera sa-mi petrec zile si saptamâni hoinarind în compania ei prin Barcelona.

Ghidul meu a fost foarte ocupat cu fotografiatul si chiar cu filmatul. Cuscrul înca nu si-a revenit din reveerie. Abia asteapta sa mearga acasa sa se laude cu ce femei frumoase a avut ocazia sa se plimbe pe ici pe colo. În gluma a spus ca merge acasa, vinde porcul si vaca si se întoarce la noi. Dar si noi am spus ca tare ne-am duce sa vedem padurile de acasa si sa facem o lunga plimbare la cules ciuperci.
Antoaneta ne-a dus sa vizitam aceste superbe edificii : Casa Asia, La Pedrera, Hospital de la Santa Creu y Sant Pau, Rambla Catalunya si o foarte selecta cafenea (poze mâine) dar si EL, ne-a dus sa vedem Sagrada Familia, Portul cu Maremagnum , Rambla, partea de sud, cartierul Gotic si Palau de la musica.



... Sublime ore. Vazut rasarit de soare în bratele LUI, din masina. Pierdut eu în EL si el în mine. Ascultat eu pe EL si el pe mine. Promis noi sa nu ne ranim. Gândit eu: ¨ promis eu de multe ori... multe. Si mie, si altora. Hotarât sa nu mai analizez doar sa traiesc clipa.
Acum un an... îmi promiteam... si nu m-am tare tinut de cuvânt. Astazi... da ASTAZI. Îmi spunea:
- Nu te-as parasi decât daca ar trebui sa ma întorc în tara mea.
... Ma uitam la EL si ma întrebam :
- Acesta este barbatul care m-a oprit pe strada? Ce s-a întâmplat între timp? Ce l-a facut sa mi se deschida, ce m-a facut sa-l aleg pe el în final ? Ca doar eu nu l-am cautat în multime.Si nici el nu m-a cautat. Ni s-au intersectat drumurile într-o buna zi. A alergat înspre mine pe strada. Eu stiu de ce. RADIAM în ziua aceea. Eram SINGURA si totusi FERICITA. Avea nevoie de puterea mea. Eram pe tocuri si càlcam apasat. Asa cum o fac si acum. Si nici ca-mi pasa pentru ca viata în sine este FRUMOASA. Astazi am mai gasit un reper care sa ma faca sa doresc sa traiesc, sa fiu curioasa. Arhitectura. Uitasem pentru un timp ca o cladire poate sa fie poezie. Ca poate sa fie la fel de frumoasa ca si natura. Am mai gasit un punct de sprijin si mi-am aruncat un fir de paianjen. Si mi-am adus aminte de ce îmi place forfota oraselor mari si de ce am crezut ca mor în oraselul acela plictisitor din Italia. Nevoia de decibeli, de adrenalina, de provocare care sa-ti puna sângele în miscare.

... Aseara ascultam împreuna cu EL poezii. Neruda. Mai apoi i-am pus clipul cu cele patru legi ale spiritualitatii indiene.

Prima zice asa:

¨Persoana care soseste este persoana potrivita¨

Adica nimeni nu ajunge în viata noastra la întâmplare, toate persoanele care ne înconjoara, care interactioneaza cu noi, sunt acolo dintr-un motiv anume, ca sa ne ajute sa învatam si sa înaintam în fiecare situatie.

A doua lege zice:

¨Ceea ce se întâmpla este singurul lucru care putea sa se întâmple¨

Nimic, dar nimic, absolut nimic din ceea ce se întâmpla în vietile noastre nu putea sa fie de alt fel. Nici macar cel mai nesemnificativ detaliu. Nu exista: ¨daca as fi facut respectivul lucru... s-ar fi întâmplat respectiva chestie....¨. NU. Ceea ce s-a întâmplat a fost acel unic care putea sa se întâmple si a trebuit sa se întâmple asa pentru ca sa putem învata aceasta lectie ca sa putem continua. Toate si fiecare situatie în parte care apare în vietile noastre este perfecta, chiar daca mintea noastra si ego-ul nostru se împotrivesc si refuza sa o accepte.

A treia lege spune:

¨În oricare moment începe este momentul potrivit¨

Totul începe în momentul predestinat, nici înainte, nici dupa. Când suntem pregatiti pentru ca ceva nou sa înceapa în vietile noastre, atunci este momentul în care va începe.

Si a patra si ultima zice:

¨Când ceva se termina, se termina¨.
Atât de simplu. Daca ceva s-a terminat în vietile noastre, este pentru ca noi sa evoluam, prin urmare e mai bine sa-l lasam pierdut, sa mergem înainte si sa înaintam îmbogatiti cu aceasta experienta.

Cred ca nu este o întâmplare ca cititi aceasta, daca acest text ajunge în vietile noastre astazi; este pentru ca suntem pregatiti sa întelegem : - ca nici un fulg de nea nu cade niciodata în locul gresit!

... la slabit Giu.... prea te-ai Imbuibat cu icre

... Deja que el viento te traiga hasta mi...

Soare, tricou fara mâneci... ochelari de soare, bomboane mentolate... burtica care trebuie sa dispara. M-am înfruptat nepermis de mult zilele acestea. Cu buna stire. Dar nu am rezistat icrelor. Am mai si trimis la Lizzie... dar si asa mai am putintel... Zi si noapte am stat pe ele. Salata... nimic... Deci acum trebuie sa ma dezintoxic. Gurmanda cum sunt nu e bine sa am mâncare buna prin preajma...

... Deci ...încercat sa iau masuri. Ceva gimnastica de dimineata în asteptarea ca sefa sa-si deschida ochii. Dezamagire totala... Nu avea chef de plimbare...tocmai ea care ma martirizeaza pe mine zi de zi cu joggingul. Deci luat eu adidasii si MP3 si plecat. Soare... mare... culori... muzica... bomboane mentolate. Si totusi nu ajung. E plictisitor singura. Asa ca dupa câtiva km... am decis sa-mi vizitez prietenii britanici, abia întorsi din Tanzania. Nu erau acasa...dar ne-am întâlnit pe traseu. Se întorceau din oras. Deci... cafelit si tigarit cu ei si cu pisoii pe terasa vilei. Povestit ei mie noutatile si dezmortit eu din nou limba în engleza. Întors pe jos... aveam nevoie de miscare...

... Señor doarme. Marta... statuie..., motanul Pixi , revenit dupa doua zile de hoinarit prin cartier. Este plin de rani. Dar tot nu se învata minte. Fiert niste taietei pentru o supa lejera si asteptam trezirea lui musiu. Dupa sforait... nu pare sa se întâmple prea devreme. Si chiar daca s-ar trezi... trebuie sa mai asteptam sa aiba si chef de mestecat.

... Povestit cu copiii. Planuiesc de câteva zile o escapada la Barcelona. Acum sper sa o si pot pune în practica. Da... sa vad cum pot fura camera foto a Cristinei. Delicata problema.

UPDATE: 20.49... la un Martini... rupta de oboseala. Am dat jos Geocerule... aproape 2 kg astazi. Gimnastica si dans... cam doua ore, plimbat aproape doua...si alergat 2,5 km pe seara în compania sefei si a lui sefu... cu rottweilerul. Deci... sper sa am putere sa mai si bat mâine bulevardele Barcelonei. Copiii au ajuns... deci pot sa-mi iau o zi libera ca sa zburd în voie. Mâine trezirea la 7 dimineata.
... Acum sa-mi pictez si eu unghiile. Da... am desenat astazi.... ia sa cobor eu imprimanta...sau mai bine sa-mi urc laptopul. I feel good. Nu am mâncat decât dimineata ...pâine cu icre si la prânz ceva înghetata de ciocolata. Cafea... câta am avut nevoie si bomboane. Sunt ametita...si obosita. Ce placuta senzatie...