martes, 29 de septiembre de 2009

Visul

Am ajuns pe insula fara nume într-o joi. Parca conta ca este joi sau alta zi a saptamânii. Stiam doar ca voi fi singura, fara sa trebuiasca sa dau socoteala pentru timpul meu nimanui. As fi vrut ca zilele sa treaca încet, sa apuc sa ma bucur de fiecare moment.

De jur împrejur oceanul. Fara sfàrsit. Tarmuri înalte, abrupte. Valuri care se spargeau cu furie.
Farul lumina pâna în departare. Îmi adusesem pensule si vopsele, coli si pânze. Pictam în fiecare zi acelasi lucru. Oceanul. În fiecare zi îmi arata o fata noua.

Treceau zilele si mi se terminau proviziile de apa si màncare, pentru ca bunaoara, gàndindu-ma numai la pictura, uitasem sa-mi pun si alimente. Speram sa slabesc. Gândeam eu , ca daca nu voi avea acces la un frigider, voi putea sa ma eliberez de kilogramele în plus. Simteam o durere puternica în gura stomacului. M-am trezit brusc...

Eram în camera mea, într-un lac de sudoare, si primul gest pe care l-am facut, a fost sa ma uit daca mai am bucata de ciocolata pe noptiera.

Pe aceaiasi tema, propusa de subsemnata, probabil deja au aberat si ceilalti participanti:


Canguru,Cell61, Compadvice, Gamalia, Geocer, Iulia, Julie, Leo, Little Red, Nakudo, Orianda, Rappa_ru, Simion Cristian

7 comentarios:

  1. Foarte amuzant finalul. Si eu am luat un kilogram de ciocolata cu mine in articolul pe tema asta.

    ResponderEliminar
  2. Giulita Pretiosa ...
    numai la ciocolata se gindeste fata ...
    si ...nu esti singura draga mea ...
    nemernica de ciocolata ...e ...Adictiva !!!!

    ResponderEliminar
  3. frumoasa povestioara, scurta si amuzanta. mi-a placut

    ResponderEliminar
  4. Buna ciocolata asta;))...si bun si articolul:)...o seara buna:)

    ResponderEliminar
  5. Daaa... "pensule si vopsele, coli si pânze" - exact pe gustul meu ! :)

    ResponderEliminar
  6. dupa cum vedeti din poze, kilogramele s-au adunat, si nici în vis nu scap de ele.

    ResponderEliminar