Amintirile lui señor

De dimineata señor abia astepta sa ne trezim. Noptile sale sunt lungi. Nu doarme decât foarte putin. Am trezit-o pe Marta. I-am preparat micul dejun. I-am dus hainele curate în baie si mi-am pus cafeaua. Vazusem ca señor e treaz. Dar nu i-am dat nici o importanta, în speranta ca va adormi. Cum eu nu pot nici sa gândesc pâna nu-mi beau cafeaua si nu-mi iau doza necesara de nicotina, au trecut minutele. Ma gândeam ca nu am mai fost de mai mult de o luna la Târgul de Joi. Jueves, simplu cum îi spune lumea aici, desemnând foarte scurt si concis, târgul cu tarabe, care se monteaza pe câteva strazi, la capatul dinspre râu, pe paseo, si chiar pe niste artere interioare, noi, pentru ca nu aveau deja spatiu suficient pentru toti comenrciantii care veneau cu tarabe. Numai am bani, dar puteam sa scormonesc vreo zece euro, ca sa mai cumpar ceva chilipiruri.
Planul de dimineata nu mi s-a împlinit însa, pentru ca dupa plecarea Martei, señor era prea treaz, ca sa nu-l bag în seama. Ieri se trezise la patru dupa amiaza, si se culcase la zece si jumatate seara, asta ca sa nu ma tina pe mine treaza. Azi, as fi avut remuscari daca-l abandonam în voia soartei. Asa ca l-am ridicat, am dejunat, si vazând ca este asa de lucid si pus pe povestit, mi-am coborât laptopul, cu toate cele necesare si m-am instalat în fotoliul din fata dânsului.

De la o ideea sarim la alta, pentru ca señor nu este coerent. Asta pe lânga faptul ca vorbeste foarte încet si înteleg cu mare greutate cuvintele lui. Asta pe lânga faptul ca castellana este atât de putin fonetica. Parerea mea. Îi cer sa-mi spuna pe litere anumite cuvinte, sau denumiri de localitati.

Ìncepem cu bunicii lui señor. Pe bunicii materni nu i-a cunoscut. Bunicul se nascuse la Sartaguda, localitate mai în amonte , pe Ebru, dar señor spune de fiecare data ca talui lui s-a nascut în Pamplona. Deci venise la Calahorra, localitate situata azi în provincia La Rioja. Tomás Alonso Miranda se numea. Traise 73 de ani si din monografia pe care ne-a trimis-o cu vreo doi ani în urma, verisoara Luisa din Calahorra, rezulta ca murise în 1942.

Se casatorise cu Marta Mz. (Martinez). Marta murise la 54 de ani, pe când traiau la Moara de la Ambilla.

Batrânul a fost foarte ciudat. Se purtase nu tocmai bine cu cei 13 copii pe care-i avusesera împreuna.

A spart toate oglinzile si geamurile casei, pentru ca Agostina, una dintre fiice sa nu se poata privi în ele.

Murise Marta, si batrânul nu a permis fiicelor, Agostina si Maria sa o conduca la cimitir. Asa ca cele doua, au iesit pe furis din casa, làsând usa întredeschisa. La întoarcere, batrânul le-a pedepsit, închizând-o pe Agostina, într-o încapere. Îi dadeau mâncarea pe o usita situata la nivelul solului. Nu se stie cât a trait acolo izolata, dar se pare ca s-a îmbolnavit. Acum, citindu-i lui señor relatarile celor care au scris monografia, mi-a spus ca de fapt fusese internata la Castellon, cu tuberculoza, si ca niciodata nu a mai vazut-o dupa aceea. Asta trebuia sa se întâmple între 31 si 36, pe timpul în care familia lui señor Tomás ajunsese la Benicarlo.

Altadata, fusesera acuzati fii batrânului morar, ca au furat pepeni. Nu a stat mult pe gânduri. Si-a închis feciorii în afumatorie, asteptând sa vada ce excremente vor lasa. Îl avertizase pe vecinul cu pricina ca se va asigura sa afle adevarul si daca se va dovedi ca nu e adevarat, nici vecinul nu va mai mânca pepeni de pe ogorul sau. Asa a si fost. Negasind seminte de pepeni în fecalele feciorilor, si-a înseuat calul si a distrus toata recolta vecinului.

Facea tot felul de chestii neasteptate. Bunaoara, a platit într-un an, niste femei care trebuia sa strige pe strazile orasului urmatoarele: ¨Astazi, la orele 5 de dupa amiaza, va fi condus Tomás, morarul¨si asta nu pentru ca ar fi murit, ci pentru ca mergea sau îl duceau la frizerie, sa se tunda. Atâta era de spiritual.

În 1924 s-a inaugurat Plaza de Toros, de la Calahorra si batrânului Tomás Alonso, i-a revenit sarcina de a cere cheile arenei. Este o ceremonie, prin care un calaret, cere de la presedintele arenei cheile de la poarta pe care intra taurii. Facea trei ture de arena, cu calul dresat si înmâna ceremonios cheile toreadorilor. A detinut aceasta functie aproape pâna la moarte. Fusese prieten bun cu Rioja, un crescator de animale, tauri si vaci de corida, se pricea chiar ca felcer.

Avea mult ¨genio¨, sau cum scrie chiar în monografia mentionata, ¨parecia al mismo Díablo¨.
În anii de dupa ´36, îsi pierduse fortele, dar chiar si asa el era cel care conducea totul. Ceruse sa îi faca un gemulet în camera unde dormea, în felul acesta vazând tot ce misca la moara.

Pe vremea Razboiul Civil, mai facuse una de pomina. Avea în curtea morii un copac mare si stufos, la umbra caruia avea o piatra de moara, cu diametru considerabil, pe care o transformase în masa. Acolo, la umbra copacului îsi petrecea orele de ragaz, batrânul. Cum prin zona au ajuns si soldati italieni, acestia se asezau des la umbra copacului, în jurul mesei. A fost în stare sa-si smulga copacul din radacini pentru ca sa nu le dea satistactia asta soldatilor.

La un moment dat, fiica Maria, ramasa singura cu 5 copii, venise sa traiasca cu batrânul la moara. Bineînteles ca a avut parte de zile fripte cu el, din cauza ca era foarte încapatânat si pentru ca nu putea sa-i vada în ochi pe cei doi nepoti mai mari, care prea semânau cu familia ginerelui. Biata femeie , Maria , morarita, nu putea sa macine decât cu permisul tatalui. Si ea trebuia sa-si hraneasca copii. Asa ca într-o zi, se apuca sa macine ajutata de copii si asa a ramas. cu greu a acceptat batranul electricitatea în casa, dar dupa ce Maria a reusit sa-l convinga, nu a mai stins lumina nici ziua, nici noaptea.

Dar cum se zice, fiecaruia îi vine rândul sa plateasca. În ultimele 8 zile care i-au fost date, alaturi i-a fost numai prietenul, Rioja, crescatorul de animale.

Cum monografia cuprinde amintiri ale rudelor care au ramas în Calahorra, nu are rost sa intru în mai multe amânunte.

Cert e ca tatal lui señor, Teodoro, plecase de acasa de tânar, si rareori au fost în vizita la batrân. Asa ca amintirile lui señor sunt vagi, cu privire la cei de acolo.