Promisiune

Am eliminat tot de pe blog. Devenise ca o boala. Sa vedem ce a mai scris cutarica, sau ce fotografii a mai facut celalalt, sau ce comentarii a mai lasat lumea.
Vreau sa ma dedic placerilor mele dintotdeauna. Sa palavragesc, dar cu familia, ca prieteni am foarte putini, si nu se pot numi prieteni cei din blogosfera. Vreau sa ma dedic picturii, croitoriei, serviciului meu, daca se poate numi astfel. Am senzatia ca l-am neglijat pe señor, pentru ca timpul pe care mi l-a rapit lumea virtuala puteam sa i-l dedic lui. Daca nu conversând, cel putin cu prezenta fizica. Vreau sa ascultam din nou poezii recitate, muzica spaniola, si astfel sa ne lasam purtati pe aripile amintirilor.

Vreau sa crosetez si sa tricotez, vreau sa scriu, dar cu adevarat. Nu comentarii la persoane frustate, ca si mine de altfel. Am sentimentul ca numai în linistea singuratatii mele ma simt cu adevarat confortabil. Ma plictisesc repede de lucruri si de oameni.

Acelasi lucru e si reciproc valabil, sunt sigura de acest lucru.

Vreau sa ascult muzica, sa privesc marea, fara sa vreau sa fac o fotografie care sa imortalizeze momentul, pentru ca voi ajunge sa am mii de momente, pe care nu voi avea timp fizic, sau rabdare sa le rasfoiesc.

Vreau sa deschid televizorul si sa ma uit la un film, fara ca sa ma tenteze sa deschid în acelasi timp si calculatorul. Vreau sa ma pot trezi dimineata fericita si odihnita, gata sa pornesc la munca.