jueves, 17 de septiembre de 2009

¨Jueves¨, daca e joi e zi de târg

vedere de pe pod, o parte din târg,în departare soarele ilumineaza marea

aici, parasesc târgul, pentru ca sa evit sa ma mai tenteze ceva. si de altfel prefer sa ma plimb pe malul marii. am fost cuminte, am cheltuit numai 5 euro= 5 m de material


un latinoamerican, cânta asa de frumos pentru cei care treceau sau stateau la o cafea pe terasa de la Cafe Villet.
poze de pe pod, la întoarcerea catre casa.
Râul Cervol, care are apa numai când sunt ploi torentiale în muntii aflati în departare. Dar atunci poate creste apa pâna la nivelul podului. Marea se murdareste de la apele de culoarea argilei si trec câteva zile pâna când îsi recapata splendoarea.
pescari, asa cum mi-ar placea sa-l vad si pe Mircea câteodata, asta chiar daca Nu-mi place pestele deloc, pentru ca m-am scârbit de el dupa mai mult de douazeci de ani de magazin cu profil de peste.
îmi place sa lungesc drumul catre casa, asa ca o iau pe malul marii, pentru ca nu ma satur sa o privesc.


Azor Playa, urbanizatia rezidentiala ,care se afla lânga urbanizatia noastra.
Zeci de apartamente goale, ale caror proprietari vin mai mult vara, sau închiriaza unele apartamente pe timpul sezonului. Foarte putina miscare a fost si în vara aceasta, ca de altfel si în celelalte. Cei putini permanenti, sunt mai în vârsta. Fiul meu a locuit doua luni într-unul din apartamente, dar sunt foarte umede si reci. Aici casele nu sunt construite pentru iarna si umezeala.

11 comentarios:

  1. Ai impuscat doi iepuri dintr-un foc : ai fost si la targ si ai facut si poze de pus pe blog. Foarte frumos.

    ResponderEliminar
  2. fotografiile le-am facut pentru ca sa vedeti cât e de frumoasa marea. nu ma satur sa o privesc.
    ma umple de sentimente mai bune.
    la târg am fost doar ca sa fiu printre oameni.
    dar cum ma obosesc, ies repede si privesc marea.
    asa cum acasa as privi muntii, copacii, ploaia, strazile si cladirile. si as tacea.
    probabil din acest motiv, când deschid gura, am senzatia ca merita mai degraba sa o tin închisa.

    ResponderEliminar
  3. Frumoase poze ...doamne ce locuri ...
    eu nu am mai fost la mare din 1999 ...wow ..cind au trecut 10 ani ...poate la nu ...ajungem ...pe la Balcik .
    Pupici Draga Giulia !!!

    ResponderEliminar
  4. eram prea trista azi dimineata, asa ca am coborât în oras. vroiam pâine de pueblo, asa ca am trecut si prin târg. abia daca am aruncat o privire la tarabe.

    ResponderEliminar
  5. Mi-au plăcut toate fotografiile... O seară bună îţi doresc!

    ResponderEliminar
  6. Multumesc pentru vizita, Giulia. Ai un blog foarte frumos, fotografii superbe!

    ResponderEliminar
  7. Am trecut mereu pe la tine, comentarii nu am putut posta, nu era activă opțiunea.

    Mă bucur din suflet că ne permiți iar să scriem despre ceea ce postezi.

    Multă liniște îmi aduc fotofrafiile tale, mare , în general îmi dă o stare de bine.

    Pupici geaninoși peste normă!

    ResponderEliminar
  8. Multumesc de vizita! Frumoasa marea...

    ResponderEliminar
  9. Si mie imi place marea. Mi-as dori o plimbare pe faleza, dar pana una alta ma plimb printre banci!

    ResponderEliminar
  10. pe peretele livingului din fostul apartament aveam un poster mare.
    o plaja cu nisip alb, palmieri în apropierea apei de un albastru atât de frumos.

    Da, ma bucur ca locuiesc pe malul marii.

    As posta zilnic fotografii cu ea.

    Azi era apa mai verde, un verde smarald, în continua schimbare, în functie de soarele care iesea sau se ascundea dupa nori.

    Cert e, ca ma ajuta sa-mi regasesc linistea sufleteasca.

    ResponderEliminar
  11. Draga mea, ma bucur nespus ca ne-ai redat posibilitatea sa lasam comentarii. Am incercat sa-ti las un mesaj luuuuung la postul acela scris foarte probabil la suparare, si nu am reusit sa-l public. Am crezut ca ne-ai indepartat parerile pentru totdeauna - si ma bucur ca nu e asa.

    Iubesc marea/oceanul, au un efect linistitor intr-adevar. Dar uneori ma intristeaza, chiar deprima. E foarte ciudat. Insa chiar si-asa, nu renunt la vizite pe malul apei - e o chemare careia nu-i rezist.
    Deci, cu speranta ca vei mai pune poze. Abia astept sa vad cum e iarna la tine.

    ResponderEliminar