M-am trezit pe la 3.oo noaptea, asta dupa ce abia adormisem în jurul orei 1.00. Terminasem lucrarea despre organizarea administrativa a spitalelor publice, comparând entitatea cu o întreprindere, din punct de vedere a costurilor si a beneficiilor. Uneori, ma provoaca dulcea Cristina , si am posibilitatea sa-mi aduc aminte de timpurile în care mintea mea facea fata altor tipuri de provocari. De multe ori regret ca am parasit ambitul acel de bilanturi metalice si analize de eficienta.

Nu a fost alegerea mea exclusiva. La preluarea de catre indieni, minciunile de pe hàrtie trebuiau sa acopere ineficienta uzinei metalurgice în care lucram. Si apoi cànd s-a pus problema primei transe de reduceri de personal, prietena mea a fost prima vizata, si din solidaritate cu ea m-am trecut si eu pe lista de disponibilizati la cerere. Nu regret pasul facut, pentru ca eu eram deja plictisita de aceleasi minciuni. Aveam nevoie de altele.

Când traiesti mai bine de zece ani mintind si rasucind cifrele pentru ca acestea sa dea bine pe hârtie, vine un moment în care nu mai distingi calea cea mai simpla. Lumea negoturilor a fost o continuare a ceea ce lasasem. Ma întrebam de ce statul nu-ti lasa sansa sa te dezvolti si mai apoi sa te taxeze. Poate am prins noi, anii cei mai grei, în care guvernul scotea bani numai de la cei care aveau curajul sa munceasca. Taxe peste taxe, inspectii peste inspectii. M-au adus si acelea la ruina, pe lânga faptul ca pe zi ce trece era mai greu sa faci fata concurentei marilor magazine.

Astazi nu mai regret nici lumea aceea. Ma întreb ce-mi mai rezerva viitorul? Am devenit aproape o casnica. Nu ies cu zilele . Ma multumesc sa vad rasaritul soarelui de la fereastra camerei mele. Ascult valurile marii care se sparg de faleza. Arunc doar o privire fugara albastrului marii.

Dar mâine (adica azi) am sa cobor în oras. Am sa merg sa dau o raita prin târgul de joi si mai apoi am sa ma asez pe o banca privind culorile marii. Am sa las vàntul sau razele soarelui sa-mi mângâie fata si am sa alung orice tristete din sufletul meu. Am sa-mi pun tocuri si am sa-mi cumpar pantaloni cu zece centimetri mai strâmti. Ce putin îmi trebuie sa fiu fericita, nu-i asa?

Azi povestind cu Enma, am fost surprinsa sa constat ca ea este mult mai nefericita decât mine. Aparent fara motiv. O fi depresia de primavara, i-am spus, pentru ca asta numai iarna nu se poate chema, zic. Ea este trista ca nu mai este tânara desi la cei 50 arata ca o pustioaica. Poate Juan, este de vina, pentru ca niciodata nu-i spune ca este frumoasa. Doar eu observ ca si-a vopsit parul, ca si-a pus un contur de ochi care o favorizeaza, ca geaca cea noua o face mai copilaroasa.

Când am venit aici, mi se parea asa de ciudat ca perechile pot sa iasa sa cineze în oras în doi, adica fara prieteni. Ei ies foarte des . Aveam se pare o idee gresita. Credeam ca un sot îsi scoate sotia la restaurant numai daca o iubeste foarte mult. Se pare ca este doar o chestie de rutina, ca tandretea poate sa lipseasca foarte bine dintr-o relatie. Alta presupunere infirmata. Mi-ar placea sa o vad fericita. Ei nu au parte de stres si nici material nu stau deloc rau. Ce le lipseste?

Stagnez de câteva zile. Nu am mai dat jos nici un kg desi rabd foame. Ma rog. Am facut o exceptie acum câteva zile, când din cauza nervilor am cedat tentatiei, si ca o bulimica am mâncat de toate. Am dat iama în frigider si m-am îndopat. Dupa aceea mi-a fost atât de rau încât imediat am regretat nesabuinta mea. M-am tratat cu ceva ceaiuri si m-am odihnit dupa masa, fara sa ma gândesc ca am atâtea treburi de facut. Stomacul meu, probabil mai redus, refuza excesele de alta data. Sau este un efect al slabitului prea brusc. Trebuie sa am mai multa grija si sa iau vitaminele. Ca doar asa spune reclama, magne -B6 pentru linistea ta de zi cu zi.

Invictus - trailer

Filme care mi-au placut, desi înca nu le-am vazutt. Ascultam acum interviurile date de scenaristul John Carlin si de actorul Morgan Freeman, pe care-l ador.

Invictus, în regia lui Clint Eastwood

Click para ver más fotos Morgan Freeman se pone en la piel del líder sudafricano en esta película que cuenta cómo aprovechó políticamente el deporte. Clint Eastwood se mete ahora en la historia de una nación que estuvo en ruinas por el apartheid. Cuando Mandela unió a Sudáfrica "Yo soy el amo de mi destino, yo soy el capitán de mi alma". Con esas dos líneas, el inglés William Ernest Henley (1849-1903) cierra su poema más famoso, Invictus, mismo título escogido para la película dirigida por Clint Eastwood que se estrenará en Argentina la próxima semana. Tras el brillante libro "El factor humano", de John Carlin, parecía complejo volcar -con semejante intensidad y nivel de detalles- en un film el relato que desarrolló el periodista inglés en su obra que fue editada por Seix Barral. Ambos, Carlin y Eastwood, fueron tras la misma historia: cómo hizo Nelson Mandela para aprovechar políticamente el deporte en pos de una causa noble. La emotiva película, sostenida por historia real y extraordinaria, narra cómo el líder sudafricano (interpretado por Morgan Freeman, ¿quién otro?) usufructuó deliberadamente el Mundial de Rugby de Sudáfrica 1995 para unir una nación en ruinas por el apartheid. A mediados de los ´80, Mandela llevaba 23 años en la cárcel y decidió cambiar de estrategia en su lucha contra el odio racial que dividía al país, al borde de una guerra civil. En lugar de confrontar, se propuso conquistar a sus enemigos. "Los tiempos cambian. Nosotros tenemos que cambiar", dice Mandela en la película, que es "95 por ciento real" según dijo -en la avant premier en Buenos Aires- Joost Van Der Westhuizen, medio scrum y una de las figuras de los Springboks. "Invictus" describe la ejemplar estrategia del líder sudafricano, quien se alió con el capitán del equipo, Francois Pienaar (Matt Damon), para ayudar a unificar su país. Mandela conquista a su entorno negro, que había sido oprimido durante décadas por los afrikáners blancos, haciendo un arte de su capacidad de persuasión. "No podemos hacer lo que ellos temen que hiciéramos si lográbamos llegar al poder", explica el líder, invitándo a dejar a un lado un resentimiento y rencor inconducentes. Obsesionado en lograr la unidad, Mandela elige el rugby para lograrlo, luego de convertirse en 1994 en el primer presidente negro de Sudáfrica. La desconfianza y el rencor era tan grande que hasta su propia secretaria privada descreía de la estrategia de su admirado líder. Pero él no dudó y avanzo en su propósito. "Un equipo, un país", fue el slogan oficial de la competencia. Un dato no menor: se trataba del deporte de los blancos. A tal punto era así que los negros, apasionados por el fútbol, festejaban y deseaban que perdieran los Springboks. Hasta esa cita mundial que cambió al país, claro. Un año antes del Mundial, ni siquiera los más fanáticos soñaban con llegar muy lejos. Los más optimistas auguraban que, con suerte, el equipo llegaría a los cuartos de final. El mundo estaba encandilado con los All Blacks de Jonah Lomu, uno de los mejores equipos en la historia del rugby. Mandela apenas sabía que este deporte dominado por los neocelandeses se jugaba con una pelota ovalada. En sus años de presión comenzó a estudiarlo con la intención de seducir a los políticos. Era una sutileza para conquistar la atención y el respeto de sus oponentes, en su amplio plan para lograr su liberación, que obtuvo luego de 27 años tras las rejas. Convertido en el símbolo mundial de la lucha contra el apartheid, Mandela se juega buena parte de su crédito político siendo fiel a su convicción de que logrará unir a su pueblo por medio del lenguaje universal del deporte. Entonces convoca a Pienaar (Damon), hombre blanco y capitán de los Springboks. Lo invita a tomar el té en su despacho presidencial, lo trata cordialmente y le hace un solo pedido: que Sudáfrica gane la Copa del Mundo. Con gran tino, Eastwood (director también de Million Dollar Baby) reconstruye de modo emotivo esas semanas en las que los sudafricanos logran la enorme gesta histórica. Por más que algunos cinéfilos puedan decir que el film cae en lugares comunes, esos mismos expertos también se cuestionan: "La historia fue así, ¿podía contarse de otro modo?". Sin embargo, el foco es el relato, los hechos y el mensaje incuestionable de la película que muestra como los Spignboks logran superar a los All Blacks, el favorito de todos, en una heroica final. El Ellis Park, donde Argentina enfrentará a Nigeria en el próximo Mundial de fútbol, fue el escenario de épica final que en la que 60 mil personas, blancos y negros, terminaron celebrando una misma victoria. Esa que le dio la impensada Copa del Mundo a Sudáfrica y en la que millones de televidentes vieron cómo un pueblo se abrazó sin discriminación de razas. A partir de fines de enero, cuando se estrene "Invictus", también podrá ser revivida en la pantalla grande. Juan Ignacio Pereyra sursa: http://www.rionegro.com.ar/diario/2010/01/24/126429343689.php

Lunea asta ce culoare are?

Lumea mea este o paleta de culori. Niciodata negrul nu o întuneca. Poate un pic de gri ici pe colo, dar în nuante foarte palide. Desi îmi place sa port paltoane si pantaloni negri, de pe vremea când am locuit în Italia, unde era unica culoare care se purta. Doar gli strainieri erau pete de culoare. Negru obsesiv în îmbracaminte, în contururi de ochi, în culoarea parului. Au o înclinatie nativa spre melancolie si tragedie.

Eu blonda, vopsita, ochi subliniati cu un amestec de negru, gris, verde turcoaz si alb pe interior. Chiar si aici, sefa îmi cere sa-i cumpar întotdeauna aceleasi creioane de ochi. Se spune ca si blondele vopsite preiau mentalitatea celor native, adica superficialitate, samd. Asa o fi, dar eu ma simt bine în pielea asta de blonda toanta si jucausa.

Aici Enma, îmbraca haine în variate nuante de maro-bej, grana. Eu , culorile curcubeului. Movuri, rozuri, alb, maro, bej, verde si iar mult verde, turcoaz, culori pastelate, palide, care abia ma ating. Ca o mâna care vrea sa mângâie fata acestei lumi.

Abia eu am facut-o sa îmbrace rosu, galben, verde, dar asta numai vara. Abia am reusit sa-i scurtez rochiile si sa-i marchez decolteul frumos. Nu ar dansa niciodata, nu ar spune un banc.

Eu sunt exuberanta. Chiar când stau în fata calculatorului îmi misc umerii si capul pe ritmul muzicii. Asa sunt eu, incorigibila....

Mi-am terminat curatenia în casa Enmei, bineînteles acompaniata de Drac, rotweilerul urias si a pisicii Nala. Ma dor maxilarele de cât a trebuit sa strig la Drac. FUGI sau fuci pe valenciana, dar degeaba. Îmi punea cele doua labe mari pe umeri, se furisa , daca se poate spune asa, între bratele mele când curatam obiectele sanitare, ma pupa, îmi lingea mâinile, se suia cu labele din fata pe dulapurile din bucatarie, unde eu tocmai stersesem. Noroc ca Juan nu ne vedea, pentru ca amândoi încasam o bronca tipica. Dar asta e. Suntem doi nebuni care ne iubim. Cu pisi m-am jucat cu pamatuful, în încercarea de a o da jos de pe spatarul canapalei.

Animalele simt persoanele, mai bine decât oamenii. Asa si cu Drac, care ma pupa pâna când ajunsa acasa trebuie sa-mi spal fata cu sapun.

Pauza fiind terminata, hai sa pornim pe alte meleaguri ale mestesugurilor casnice, cum ar cusutul a tot ce am croit ieri. Altfel ma lenevesc si cum voi putea livra la timp toate comenzile.

Unica iubire a LUI

Ar fi vrut sa stearga cu buretele parte din acea zi. Cuvinte dure, jigniri, reprosuri. Rareori apareau, dar atunci se revarsau ca un fluviu învolburat. Apele lui noroioase murdareau tot. Cuvinte aruncate ca sa raneasca.

Erau foarte multi ani de când nu si-au VORBIT. Au conversat, dar nu si-au vorbit. Nu si-au ascultat vocea launtrica, cea care nu putea sa spuna, ca sa nu raneasca.

Poate din cauza ca EA avea o fire prea dominatoare. Poate pentru ca EL, a iubit-o mai presus de orice si a considerat ca asta-i ajunge EI. Dar EA de fiecare data a vrut mai mult. Si n-a cerut. Sau daca a cerut, EL nu a putut sa traiasca viata la intensitatea la care EA ar fi vrut . S-a bucurat doar sa-i fie alaturi si i-a daruit tot ce putea EL sa-i daruiasca. IUBIREA lui neconditionata.

Poate uneori s-a lasat pacalit de vioiciunea EI, credea ca era FERICITA, sau poate armonia pe care era în stare sa o mimeze, l-au derutat. Nu a mai privit în sufletul EI, de teama sa nu sufere. Nu a ascultat strigatul tacerilor ei prelungite. Pentru ca stia, ca atunci când va cere explicatii, va suferi tot EL.

A iubit-o cu tot cu defectele EI. Nu a înteles de ce nu sunt la fel, dar nu a putut trai fara vulcanul care îi încalzea sufletul. Poate cuvintele lui nu vor avea niciodata profunzime, poate ca nu va întelege cuvintele EI, scrise fara noima. Poate multa vreme nu vor vorbi pentru ca sa lase noile rani sa se închida de la sine. Nu va cere explicatii pentru ca stie ca nu le va primi.

EA putea doar sa-i spuna ca durerile pe care i le-a provocat de fiecare data, erau resimtite înzecit de EA. Nu din aceleasi motive desigur, dar totul se plateste în viata. Si IUBIREA , mai presus de toate , era cea mai dureroasa si nedorita emotie care îi era dat sa traiasca din nou. Nu a cautat-o si nici nu a dorit-o. Dar nu a putut-o alunga de la poarta EI. Pentru ca era VERDE, ca marea sufletului EI.

IUBIREA a plecat, ca valul cel mare, si a luat parte din sufletul EI. Si atunci EA a plecat ochii, si l-a vazut iar pe omul de lânga , care mai întelept decât EA , a stiut sa suporte o noua lovitura din partea márii.

Pentru EL, EA era acea UNICA IUBIRE, si pentru El marea avea culoarea OCHILOR EI .

Iar EL iubea marea, si-o întelegea. Chiar daca-l DUREA.

Sâmbetele sunt plictisitoare

Am început ziua de ieri cam molesita. Plimbari pe bloguri, mult lapte cu aroma de cafea. Era sâmbata si-mi place sa lenevesc. Pe señor îl vizitasem de câteva ori si nu dadea semne ca ar vrea sa se ridice din pat. De fapt nici la 11 nu avea chef. Poate timpul înnorat era cel care-l molesea si pe el.
Abia dupa ce toate mirosurile si zanganitul vaselor din bucataria alaturata devenise insuportabil pentru urechea si nasul lui, m-a chemat sa-l ridic. M-a întâmpinat cu un zâmbet si versurile lui Federico Garcia Lorca.

În bucatarie aveam deja pe terminate ciupercile champiñon , gatite în doua moduri, pentru noi în sos si pentru Enma , numai fripte în ulei, bucati mari, carnoase. Macaroanele fierbeau si pentru ca nu erau gata, am amânat momentul ridicarii lui señor din pat. Asta pentru ca daca la 12 îi dau mic dejun, nu mai pot sa-l conving sa manânce si ceva gatit. Cum lui ciupercile nu-i plac, macaroanele urma sa le manânce cu peste în sos tomat. Însa eu trebuia sa gatesc ciupercile, 1 kg, cumparate cu o zi înainte. Ca sa nu se strice. Sunt pofticioasa si nu rezistasem tentatiei de a nu le cumpara. Rau am facut,pentru ca toata ziua am ciugulit din ele, asa doar în sos , si seara aveam 0,5 kg în plus.

Deci cum m-a întâmpinat cu Lorca, am coborât laptopul si am cautat poezia. Nu tare îi place Lorca, zice ca este prea fara perdea. Poezia din care-mi rostise vreo doua strofe se numea La casade infiel. Lunga si vesela poezie. Apoi mi-a cerut sa-i citesc Boda in sangre, de acelasi autor.
Nu era poezie ci mai degraba un soi de piesa de teatru în acte. A trebuit sa-mi mobilizez tot talentul interpretativ pentru ca sa pot da viata personajelor. Mama, fiul, si mai apoi vecina. Mi-a facut chiar placere ca pot sa citesc cu intonatii, versuri si dialoguri din conversatii.

Apoi a cerut Canción del pirata. José de Espronceda, frumoasa poezie. Merita sa va scriu refrenul macar:

Que es mi barco mi tesoro,
que es mi dios la libertad,
mi ley, la fuerza y el viento,
mi única patria, la mar.

Cá este corabia mea, comoara mea
cá este Dumnezeul meu, libertatea
Legea mea, puterea si vântul,
Unica mea patrie, Marea.

Zilnic îi citesc, cum zice el din cutia mea, ajunge sa-mi spuna doua trei cuvinte dintr-o poezie. Noroc ca acum am conexiune WIFI, asa ca nu mai trebuie sa port momorouter dupa mine. Doar laptopul greu, pentru ca mi l-am cumparat cu ecran cât mai mare. Si mai e si HP, adica greu.
Dar nu ne despartim de el prin casa.

Pe când am terminat cu dânsul si cu Marta, m-am întins la ale mele croitoricesti treburi. Mai la masina , mai la masa de croit, mai cu degetarul pus.

Între timp ascultam radio. Spania este a patra tara cu populatie foarte saraca din Europa, 16% sunt considerati saraci. La fiecare 14 barbati care-si pierd serviciul doar o femeie este concediata. Asta pentru ca femeile, chiar si absolvente de studii superioare, accepta serviciu chiar si de femeie de serviciu, în timp ce barbatii nu stiu sa faca numai anumite activitati, si nu se pot adapta ofertei pietei muncii.

Apoi, Rosa, prietena mea de la farmacie, care-mi povestea de cât de greu se adapteaza fetita ei , venita de la tara cum s-ar spune pe la noi, în mediul egoist de la oras. Si i-am raspuns, tu mie îmi spui care sunt o imigranta, cât de refractara este lumea?! Mi s-au întâmplat si mie multe de când sunt în lume. Eticheta de imigrant, cel care ia locurile de munca, fura, cere servicii pentru care nu plateste.

Insomma, cum ar spune italienii, nu am reusit sa avansez foarte mult ieri cu munca mea. Azi fiind duminica voi croi si voi îmbraca si împodobi pantofiori . As fi vrut sa fac o plimbare, dar este o zi gri, fara pic de vioiciune. Voi asculta din nou football la Radio, pentru ca nemernicii astia dau toate partidele numai pe canalul cu plata, ca si în Italia. Nici nu stiu ce a facut Barça ieri seara, pentru ca asa nu are farmec pentru mine. Doua minute de la unul, apoi altele de la altul, multa publicitate, ca în final ramân doar cu cât a pariat fiecare comentator si ce cote se plateau. Zau daca mai stiu cine ce a facut. Dar cunosc casele de pariu la care se face publicitate.

Dar azi, pe Sexta vor da rezumatele. La emisiunea sportiva M y R (minuto y resultado) , unul din comentatori este simpaticul Gica Craioveanu, fost jucator la Villareal, pe care-mi place sa-l vad dobândind experienta si facându-si o cariera în televiziune. Stie si sa vorbeasca, ceea ce e ceva, având în vedere ca a fost fotbalist. Si are un râs strident, colorat, parca cântat. Simpatic tipul.

Cuvântul NU , în vocabularul meu nu exista

M-am trezit la 6.30. Geamul larg deschis. Se pare ca am adormit dusa pe la miezul noptii, si cum fumasem ca un turc, deschisesem geamul pentru ca aerul sa fie respirabil. Nu mi-a fost frig deloc, desi patul meu este la un metru de geam.

M-am plimbat pe blogurile prietenilor în timp ce-mi beam prima, a doua si apoi a treia ceasca de cafea. Castile de pe urechi nu-mi lipsesc. Muzica acopera doar The Voices of My Head. Apoi
dupa ce am citit si postarile lui Paul Gabor pe site-ul Octavian Paler, am simtit nevoia sa fiu fericita.

Si asa am hotarât sa-mi vopsesc parul, sa fac o baie fierbinte si sa las apa calda sa ma moleseasca. Cufundata pâna la gât , imersa în linistea unui oras înca adormit am auzit trilul unei pasarele, poposita pe hornul înalt cu care comunica aerisirea din camera de baie. Si mi-a venit asa un gând .

Doamne, câta frumusete mi-ai dat în viata. Mi-ai dat acest suflet bogat care lacrimeaza la auzul unui sunet creat de tine. Relatia mea cu Dzeu nu are nimic a face cu dogme, constrâgeri sau cu ipocrizia. Cred ca El este mai presus de toate acestea. Nu stiu nici o rugaciune, nu merg la biserica. Doar îl respect si poate ca asta îi ajunge din partea mea.

Stând asa în baie mi-am adus aminte de o alta dilema a existentei mele. De ce barbatii spun întotdeauna acest cuvânt : NU . Ca si cum ar fi proprietarii de drept ai acestei notiuni. Ca si cum aceasta ar fi dovada ca ei apartin sexului tare. Chiar si cu señor patesc la fel. Si-i explic de fiecare data ca asta face sa-mi urce tensiunea, îmi mai omoara niste neuroni, si voi ajunge la balamuc, în cel mai bun caz.

De ce se considera ca noi femeile vorbim mult si fara rost, ìn timp ce ei detin Adevarul Unic. Ceea ce rostesc, exprima doar uneori ceea ce gândesc cu adevarat. Eu cea adevarata, sunt ceea care vorbesc cu mine însami. Fara retineri, fara prejudecati. Desi majoritatea cunosc modul meu de gândire, putini au parte de întregul puzzle.

Uneori Enma spune : Tu nu vorbesti mult? ha. Eu pot sa stau trei ore la o masa sau pe un colt de canapea fara sa scot un cuvânt.

Ciudat, este un berbec ca mine, doar cunoasterea ne desparte.

Eu vorbesc poate mult în cele 20 minute pe care le petrecem împreuna, în rest tac si ma cufund în lumea mea interioara, singura care ma face fericita cu adevarat. Asta în conditiile în care si lumea mea exteriorizata este una fericita, ma rog în functie de circumstante. Ea nu poate întelege cum pot eu sa-mi inventez tot timpul alte si alte motive care sa-mi încânte clipele.

Poate setea mea de cunoastere. Poate faptul ca am marea alaturi, care ei nu-i spune nimic. Poate pentru ca citesc, pictez, dansez, visez. Poate si-a pierdut puterea de a visa. Recunoaste ca a fost dominata toata viata si asta i-a frânt aripile. Poate nu avea aripi. Mi-e draga, asa cum este. Suflet sensibil, gata sa plânga în orice clipa. Si mi-e mai draga atunci când o vad cum o iubeste pe Marta. Cum o trateaza si cum o protejeaza. Legatura de sânge. Asta este. Si mi-e draga atunci , când fara cuvinte, îmi multumeste ca tatal ei, señor Tomas este fericit.

O faza ieri. Enma i-a adus câteva sticlute de sidra, i-a turnat în pahar si m-a strigat sa vin la ei. Señor , râzând mi-a cerut voie sa bea, spunând ca in aceasta casa Giulia este stapâna. Dragii mei, cum as putea sa nu fiu fericita când îmi daruiti atâta?

Încerc sa ma revansez fata de voi. Cum pot eu mai bine. Ma rusinez uneori de nervii provocati de neputinta Martei, dar compensez cu mângâierile si îmbratisarile mele. Si pot doar sa spun ca mângâierile ei sunt ca un balsam pentru sufletul meu uneori convulsionat.

Si acum la munca. Distractia nu era în agenda mea de lucru pe ziua de azi. M-am lasat pe trândaveala.

Mar lindo

Jenna, vopsea araba

Ar trebui sa cos. Dar sunt obosita. Între timp Ema: Hello Spania, aici Arizona. La noi ploua de ne mâna!!!

Pe când îi raspund, cade legatura. Între timp m-am apucat de postat. Poate revine Ema si povestim, de ale noastre.

Eu tocmai l-am culcat pe señor, care este mai vesel ca niciodata, din cauza mea. Gura nu-i tace o secunda. Glume poznase, muzica de opera, pasodoble la cerere. Astazi aceasta a fost o parte din lista.

Lume care suna la toate portile. Fete, 4, la probe, Rosa de la farmacie, Irina si sotul ei, medicul.
Simpatici. Abia ma întorsesem de la cumparaturi, pe la 13.30, nici nu apucasem sa conectez soneriile, suna singura care nu poate fi deconectata când plec de acasa, cea de la portita interioara.

Irina si medicul, care ma pupa pe obraz cum ma vede.

Zice Irina: Giulia, medicul tau preferat ar avea nevoie de o interventie croitoriceasca la pardesiul acesta nou. Mânecile îi vin prea lungi. Stiu ca ai de lucru mult, dar ai putea sa-l faci pentru ora cinci?

Irina draga: - pentru medicul meu preferat nu exista ore nepotrivite. Si nu uita, tu esti sotia lui si una dintre prietenele mele ¨preferate¨, daca tot suntem la preferati.

Nici nu am despachetat, am facut ceea ce era de facut si am si calcat pardesiul nou, sifonat ici pe colo. La orele 15 eram gata.
Irina multumita: Giulia esti o ¨manita¨, adica priceputa la toate. Lui señor îi creste inima de încântare pentru fata lui, adica Giulia.

Prânzul de preparat în graba, fete dupa fete la proba, râsetele lor de încântare, fotografii facute cu mobilul. Pe când m-am pus sa întind hainele din masina pusa cu destule ore în urma, señor cu povestile lui, Enma cu vizita de seara si cu propunerea de a mai merge înca o data în oras, dupa vopsea jenna( henna). Un fel de vopsea araba, sa ne facem desene pe mâini si pe picioare. ca un fel de tatuaj, lavabil. Deci am sters-o din casa, dupa ce i-am mai dat lui señor înca o data de mâncare.

Bineînteles ca tot eu am intrat la baietii marocani, care aveau o fata cu zâmbetul pâna la urechi. De vreo o saptamâna ma pistoneaza sefa cu vopseaua jenna. Deci duminica am sa-mi tatuez flori pe tot dosul mâinii. Si un fluture pe umar.

Ema tot n-a intrat . Deci continuarea povestii.

Astazi mi-am început plimbarea pe malul marii. Superba zi. Marea calma, linistita. Lume multa destul de tânara pe paseo. Or fi în somaj, mi-am zis.

Mi-am umplut el carro de compra, la refuz cu legume, fructe. Inclusiv capsuni, la 1 euro, ladita de 2 kg. Pe când am ajuns la Supermarket nu mai aveam loc, asa ca am luat doar strictul necesar, fara apa si lapte. Mi-am tras suflarea la o ¨tigare¨, ha, ha, si m-am bucurat de razele soarelui care-mi mângâiau fata. Ce clima placuta aici, ma gândeam eu.

Important e ca señor e fericit si nu-l deranjeaza forfota. Azi chiar mi-a propus Rosa, care este sotia presedintelui la o comparsa sa fac anul viitor toate costumele pentru ei. Am refuzat, spunând ca nu vreau sa iau munca nimanui. Vor veni anul viitor si asa mai multi, pentru ca vor fi multumiti. Si-si vor aduce si prietenii. Ca doar asa am ajuns la câte am facut anul acesta. Si puteam sa am atâtea comenzi câte as fi dorit. Era suficient sa-mi dau numarul de telefon la magazinul de materiale, ca doar m-au întrebat.

Toate la timpul lor. Anul acesta mi-am facut specializarea. Si asa azi mi-a facut sefa scandal , ca la coafura spunea o tipa ca abia a gasit o croitoreasa la 90 costumul. Eu l-am facut pe acela la 50. Dar mi se pare absurd sa jecmanesti tinerii si copii. Si apoi nimic nu se compara cu fericirea de pe chipurile lor.

Acum am sa reiau cusutul. Sutiene de îmbracat si împodobit cu paiete. Masina de cusut nu o mai pot pune în functiune la ora asta. Mâine am alte multe de cusut, pe lânga costumele de carnaval. Doi pantaloni de scurtat pentru medic, care merge în Mexic, pentru o saptamâna, si de mers sa iau modelul de la un costum pentru o domnisoara de la comparsa Carting.

Dar niciodata planurile de seara nu se potrivesc cu cele de peste zi. Asa ca ce-o da Cel de Sus.

Cinabrul si nestiinta mea

Astazi señor Tomas m-a facut KO în ce priveste vastele sale cunostiinte de mineralogie. Pe mine care luasem 10 la cursul doamnei Ghitescu.!! N-am stiut care este mineralul din care se obtine mercurul (cinabrul) si n-am stiut nici compozitia bazaltului si a granitului. De memoria lui prodigioasa nu are rost nici macar sa mai pomenesc. Versuri cu nemiluita.

De dimineata m-a luat tare. Uneori chiar noaptea ma întreaba unde se afla , ce stiu eu, Manciuria, de ex. De cele mai multe ori, chiar si somnoroasa pot sa-i raspund. Dar astazi eram treaza de-a binelea si am raspuns cu rusinosul : NU STIU!!!

Acum sunt ceva mai informata. Zacamântul cel mai important se gaseste aici în Spania, la minele Almaden, în provincia Ciudad Real.

Varza cruda provoaca arsuri la stomac

M-am trezit cu arsuri în stomac. Varza cruda mâncata ieri. Nu aveam salata verde si atunci am apelat la varza din frigider. Am dat-o pe razatoarea fina, sare, iaurt, niste picaturi de ulei, doua oua fierte, taiate cuburi.

Din pacate am taiat cam multa varza si am mâncat-o dintr-o rasuflare. Apoi noaptea am mai mâncat si o mandarina mica. Ba am baut si multa cafea cu lapte, sau lapte cu cafea, ma rog.

Nu am orarii fixe de masa. Nu sunt niciodata disciplinata. Ieri seara mai aveam 87,4 kg, ca acum doua zile, dar situatia s-a schimbat pe dimineata, când cântarul electronic arata 86,1. Deci am 12 kg mai putin.

Nu ma simt slabita în puteri. Nu manânc carne deloc, ceea ce sperie pe toata lumea. Cica e necesar, vital si consumul de carne. Dar vegetarienii?

Mi se întâmpla ca în timpul noptii sa consum acest kg care nu se vroia dat jos. Îi arat zilnic Enmei progresele mele, în ceea ce priveste slabitul. Râdem de faza cu cântarul. Când mi l-a cumparat, acum vreo doua luni, a zzis ca-mi da în cap cu el daca nu voi slabi lunar un kg.

Acum vreo trei luni, seful m-a chemat într-o noapte sa le fac fotografii. Aveau o cina nocturna, cu prietenii. Toti masculii îsi râdeau de mine, ca sunt grasa. Iar eu, de ei, spunànd ca nevestele lor , saracele, trebuie sa le suporte grosolania si sa-si supuna corpul la gimnastica zilnica, pentru ca orgoliul lor de mascul sa fie satisfacut.

Acum slabesc pentru mine. Vreau sa fiu frumoasa pentru satisfactia mea, personala. Si am sa le arat ce înseamna un corp frumos cladit, picioare fine si cu musculatura bine conturata. Nu am sa fac decât minimum de gimnastica. Câteva abdomene, zilnic, si am sa încep sa alerg. Mi-e mila de Enma, care se plânge de febra musculara, din cauza celor 4-5 zile de sala saptamânala. Dar ea nu a facut nici sport la viata ei si nici nu a muncit din greu. Eu am, cum s-ar spune, fundatia bine facuta. Si la vara voi înnota si mai mult decât anii trecuti. Noaptea si dimineata piscina din curte sunt libere de copii.

Mult timp nu mi-a facut placere sa ma urc pe cântar. Arata invariabil ca am mai pus un kg. Ceea ce ma deprima si mai mult.

Când mergeam în casa ei, ajunsa la baia de la dormitorul matrimonial, ma cântaream. Deceptie de fiecare data. Lasam sa treaca câte doua saptamâni fara sa ma mai cântaresc. Rezultatul, acelasi. Cerusem chiar si ceaiuri si pastile de acasa acum vreun an, dar nu mi-au folosit la nimic. Aveam nevoie de impulsul potrivit. Nu are rost sa va dau o idee despre privitul în oglinda. Ma scârbea imaginea mea reflectata în vitrinele magazinelor.

Acum vreo doua luni, când doctorita lui Marta ma agasa la vizitele în cabinetul ei, cu lacrimi în ochi îi spuneam ca nu pot face nimic. Uite ca se poate. Ceea ce m-a imboldit a fost doar un moment trecator. Acum stiu ca nu ma mai voi opri pâna la 65 kg. Deja pot purta în mod neglijent pantalonii de trening cu talia joasa. Ceea ce ma încânta. Plutesc în toti pantalonii din casa.

Ieri a fost zi de târg si ar fi trebuit sa merg sa-mi cumpar pantoni noi. Cei pe care îi am au devenit prea largi. Pot sa-i dau jos fara sa mai desfac fermoarul. Sunt încântata. Îmi privesc cu drag mâinile mici, deshidratate.Am degetele subtiri si par mai lungi. Am sa-mi fac chiar si manichiura. Sub piele se mai vad ici pe colo mici aglomerari de grasime. Dar corpul meu este foarte sanatos. încetul cu încetul se vor resorbi si acestea. Si-mi voi recapata aspectul atletic.

Schimbarile sunt foarte vizibile. Chiar si doamna Maria le-a observat din prima. Nu mai am zâmbetul radios de saptamâna trecuta, dar azi am sa merg în oras, la cumparaturi. Salata verde, rosii din abundenta, ca nu mai am, si am sa-mi petrec o ora pe malul marii. Si asta îmi va readuce zâmbetul pe chip. Am sa-mi cumpar gel si lac fixativ, Si am sa-mi zburlesc parul scurt. Ce-i drept ar trebui sa-l vopsesc, dar nu am chef sa-l maltratez acum.

Si am sa-mi dau cu culori în jurul ochilor verzi , ca sa ma vad frumoasa. Ce putin e nevoie ca sa fim fericite!!! Un colt de mare si câteva culori.

Peste o luna voi începe din nou sa pictez. Si voi citi mai mult blogurile prietenilor mei. Si voi deprinde mestesugul cuvintelor.

Am încheiat aceste rânduri pe muzica lui Leonard Cohen, Hallelujah, în interpretarea lui Alexandra Burke, ca o promisiune facuta mie însami!!!

Ma numesc GIULIA, AGNES a ramas undeva la 3OOO de kilometri în trecutul meu

Astazi am avut parte de multa zarva. Nu am reusit sa fac nimic din ce mi-am propus. Dimineata am asteptat trezirea lui señor pentru a-i da micul dejun. Cu o seara înainte nu cinase si nu vroiam sa-l las flamând mai bine de trei ore, cât dureaza curatenia , în casa Enmei. Pe când am terminat cu dânsul, a venit o doamna din vecini, care m-a rugat sa-i scurtez trei pantaloni, daca pot astazi, pentru ca urma sa plece la FITUR , în Madrid, târgul de oferte turistice. Colac peste pupaza a venit si Barbara, o clienta, la proba. Hainele de întins la uscat, asa ca erau unu si jumatate pe când am reusit sa ajung în casa Enmei.

Curatenia îmi merge mai bine când sunt nervoasa. Lucrez cu nerv si viteza mai mare. Garajul era prafuit din cauza lucrarilor la noua instalatie de apa. Asa ca am pierdut mult mai mult timp decât mi-am propus.

Prânz la ora cinci pentru señor, alte retusuri la rochite, alti bani încasati. Mi-am platit datoriile acumulate la señor, si de acum ce încasez este al meu.

Apoi am vorbit cu tata, care stiam ca vrea sa-mi auda vocea. Scumpul de el, nu a lipsit niciodata în viata cu un buchet de flori de onomastica mea. S-a plâns ca nu-i merge nici un televizor, din trei vechituri, mama ca nu poate spala hainele murdarite de tata, care nu reuseste sa ajunga la timp la toaleta, si ca frigiderul trebuie sa-l dezghete saptamânal, pentru ca face multa gheata.

Asa ca s-au dus perspectivele mele de a-mi cumpara o bijuterie din banii câstigati în aceste doua luni de croitorie. Voi trimite fratelui meu bani cât sa ajunga pentru cel putin doua din cele trei electrodomestice stricate. Nu m-ar bucura un colier de aur la gâtul meu , stiind ca ei au mai mare nevoie de bani. Señor si Enma s-au bucurat de decizia mea. Ma cunosc prea bine. Banii nu au valoare , ci numai fericirea a lor mei. Dar trebuie sa asteptati dragilor pâna la sfàrsitul lunii, ca sa-mi încasez salariul si sa încasez pentru cele zece costume nepredate.

Acasa toti îmi spuneau AGHI , de la AGNES. Eu nu mai sunt aceea. Eu sunt GIULIA.

Offtopic. Mama facea curatenie ieri în casa domnilor profesori universitari Pop Iuliu si Maria, de fizica si matematici. Dl. mi-a fost profesor la fizica si m-a PICAT. Era prima mea sesiune. Luasem 10 la Mecanica, 8 la Matematica iar la fizica 4. Învatasem pe sarite, si chiar daca mi-a dat sansa a doua bilete, am nimerit de fiecare data starea lichida si unde magnetice. IOC.

La reexaminarea din aprilie, STIAM tot. Am scris pe ciorna si Dl Iuliu, a citit în trecere si m-a întrebat daca 8 îmi ajunge. Eu fericita ca l-am luat , m-am multumit. Abia afara, am realizat ca putea sa ma întrebe orice pentru ca stiam de 10.

I-am povestit ieri faza si am râs copios. Pe vremea aceea mama nu lucra la dânsii. Asa ca nu ma cunostea. Ha ha!!

Elizabeth, gattita

Ieri de dimineata, mi-a adus un zâmbet în coltul gurii, mesajul concis al unei tinere prietene din Italia.
giulia ti voglio bene e ci manchi tanto.... baciooooo elizabeth

Nu am avut ocazia sa scriu prea mult despre prietenii facuti în Italia. Multi. O duzina, chiar mai multi. Tinere superbe ca Elizabeth, care avea vârsta fiului meu, sau batrâni , chiar senili, care surâdeau când ma vedeau iesind pe strada. Exuberanta mea aducea o pata de culoare în cartierul acela tacut.

Eu eram disponibila la glume, la dans pe strada, la o mângâiere a umerilor lor adusi. Din pacate, pe vremea aceea nu aveam camera de fotografiat. Am vazut cele mai frumoase doamne de peste 90 de ani, acolo, în PO BANDINO. Fiecare tragea de mine, sa merg sa le fac o vizita, desi ei, ca vecini, nu se invitau niciodata. Erau foarte posesivi cu intimitatea caminului lor. Pentru ei , sinceritatea mea fara protocol fata de toate aspectele vietii , era revigoranta.

Acolo am început sa fac lungi plimbari în padure. De pe culmea dealului din fata casei noastre, se vedeau în departare contururile Lacului Trasimeno. Si muntii care-l înconjurau. Cuvintele mele nu stiu sa descrie frumusetea linistita a Toscanei. Case tipice, pierdute, în marea de verde a pinilor si a pajistilor întinse. Acolo am vazut pentru prima data un aristocrat în sa. Câta eleganta în miscarile scurte cu care strunea calul. Si zgomotol acela de copite care loveau caldarâmul.

E o liniste de nesuportat în aceea regiune a Italiei. Departe de zgomotul oraselor. Asurzitoare liniste pentru urechile mele desprinse cu zgomotul utilajelor dintr-o uzina metalurgica.

Toti au fost îndurerati când le-am spus ca voi pleca. Si azi îi port în suflet pe toti. As putea sa scriu pagini despre fiecare dintre ei. Despre Iris, care în ratacirea Alzheimerului, m-a privit la un moment dat cu luciditate si cu lacrimi în ochi, m-a întrebat: - de ce mi se întâmpla mie?

Despre ochii vioi ai Settimei, batrânica pe care o îngrijeam, pe care o faceam sa râda cu pofta. Despre toti cei care treceau prin fata ferestrei mele si ma strigau sa ies cu ei la plimbare. Despre câmpurile întinse, ordonate .

Despre Vania, vecina mea frumoasa, care noaptea când venea de la munca, ma chema în camasa de noapte, sa mâncam înghetata ghemuite în balansoarul din curte. Vania, cea cu ochi albastri si pielea atât de alba contrastând cu parul atât de întunecat. Singura pata de culoare si de vioiciune , într-o lume atât de sobra. Numai din masina ei se auzea muzica latino, înca de la intrarea în cartier.

Si Elizabeth si Vittoria, cele doua surori frumoase, din palazzoul vecin. Si mie îmi este foarte dor de voi.

Si de pisica lui Elisabeth, Maia, cea mai delicata creatura pe care am întâlnit-o vreodata. Alba cu ochi mari , galbeni verzui. Se câtara pe geamul meu, si ridicându-se pe labele din spate, îsi lipea boticul si labutele din fata, de geamul aburit, cerându-mi sa o las în casa. O lasam sa intre si apoi statea si noaptea sa doarma pe patul meu. Chiar îmi facusera scandal fetele la început, ca pisica luase obiceiul sa se suie pe canapele si fotolii, ceea ce era de neconceput pentru mama lor, stricta cu curatenia.

Si lui Elizabeth îi spun si astazi Gattita, pisicuta. Asa si este de frumoasa, ca o felina.
Anche io ti voglio bene Elizabeth. E mi manchi tanto. Voi ajunge cândva sa va mai revad pe toti. Cei ramasi în viata!!

Édesaynámnak

Dedicatie mamei mele, cu care am vorbit cu câteva minute înainte.

Gânduri nerostite

Sunt zile peste care ai vrea sa treci cu buretele. Sa încerci sa le stergi din memoria prezenta si trecuta. Zile care fac rau sufletului. Zile în care tacerile sunt rupte, si tot ce se spune, este venin pur. Amar. As vrea sa sterg si ziua de ieri, ca sa nu-mi apese constiinta de persoana buna, care-si face datoria fata de cei care depind de ea.

Dar sunt momente, în care tacerea mea , ca un fluviu, prea de multi ani stavilit, rupe digurile si se revarsa , distrugând totul în calea sa. Când la cea mai mica interventie ostila, se pune în miscare, îsi mareste volumul , pâna la limitele insuportabilului, si explodeaza, într-o revarsare fara precedent.

Dupa aceea, pacea si linistea de dupa furtuna. Îti cauti noi repere în viata. Apele vor intra din nou în matca lor, poate modificata din cauza ultimei vâltori . Poate cursul ei se va fi modificat. Poate fluviul meu va cunoaste alte peisaje, dar va fi acelasi fluviu. Va izvorâ din aceiasi munti , doar ca va ajunge la alt tarm al vietii.

Pe drum va întâlni alte chipuri , va mângâia alte suflete. Dar fluviul, în esenta, va fi acelasi vechi prieten care va încerca sa recompenseze cu bogatia sa sufleteasca daunele provocate. Cei afectati de el, se vor recupera. Vor accepta ca fluviul nu poate fi schimbat. Domolit un timp, da , dar nu supus.

Oriunde ar duce drumurile lui, tot la marea verde va ajunge. Într-o contopire tacuta. Pescarusii îi vor saluta sosirea si cormoranii îsi vor fi desfasurat aripile pentru a se usca. Valuri mai mari sau mai mici îi vor soarbe apele dulci si le vor transporta în larg, împreuna cu toate resturile de case si copaci, pe care fluviul de-alungul drumului le va fi smuls pamânturilor pe care le-a traversat.

Cine va mai stii, în nemarginerea marii , care picaturi dulci sunt din apa fluviului si care sunt cele sarate, vechi de când lumea.

Indiciile au existat dintotdeauna, ca si aceasta eticheta, graitoare. Gânduri nerostite, ca sa nu faca rau. Decât celui care le poarta în suflet. Doar momentul este nou,

Fetelor, m-ati ametit cu pretentiile voastre

Ieri am livrat primele costume de Carnaval. Nu erau pentru defilarea mare, ci pentru vinerea dinainte. Am cerut foarte putin, 20 de euro pe unul, dar am lucrat mult pe fiecare. Trebuia sa vedeti chipul radios al fetelor.

Poate astea sunt adevaratele satisfactii în viata. Munca bine facuta. Cu pasiune si dedicatie.

Fotografii, când începe Carnavalul.

Robbie Wiliams - Angels

Muzica noptilor mele.

YA HI SOM 2008 , una dintre comparsele participante

Ca sa va dau o gustare a ceea ce înseamna Carnaval de Vinaros, v-am postat o parte din videoul oficial al unei comparse. Sunt 36 de comparse. Imi pare rau ca nu am slabit destul ca sa ma îmbrac si eu. Dar la anul nu ratez ocazia.

acesta este o parte din cele 32 de minute de muzica forte , pe care dansam cu Marta, în living.
Doamne, multe mai trebuie sa ne suporte bietul señór Tomas. dar se distreaza vazând cum exersam miscarile pe ritm de samba.
Doar prima melodie, a lui Sia, nu este samba. Restul sunt pt miscat solduri.

astazi ma simt o croitoreasa sau femeie de serviciu, me da igual, FRUMOASA.
Parul nu mi-e aranjat, am dat un pic conturul de buze pe de laturi, dar ma simt bine în pielea
mea, dupa FOARTE multi ani de obezitate. Mai am 20 de kg de dat jos.
Medicul si prietenul meu bun, în acelasi timp, m-a îmbratisat cu drag aseara când a fost sa-mi aduca retele uitate la cabinetul medical al doctoritei lui señor, si mi-a dat voie sa iau o pastila de Seguril de 40 mg pe zi. Ceea ce-mi da satisfactia pierderii kilogramelor.
Mi-a zis, ca de foame nu se moare, asa ca pot continua dieta.
Am facut o baie fierbinte aseara, am zabovit îndelung în apa, si apoi am dormit ca un bebe. Pâna pe la 4.30. Acum, pot sa ma apuc de cusut. Sunt FRESH!!!
cu señor Tomas , glumesc de fiecare data când îl ridic din pat. Dânsul fiind o persoana scunda si cu spatele adus de ani, uneori, ajunge la nivelul sânilor mei.
În gluma îi spun: Mira mis ojos, no mis tetas. Ceea ce vrea sa însemne : Priveste ochii mei, nu sânii mei. Poanta vine de la o publicitate facuta la sutienele WonderBra, de catre Eva Hertegovina. daca slabesc în ritmul acesta chiar voi apela la chirugia estetica ca sa am si eu decolteu atractiv. Pentru mine a fost toata viata o sursa de nemultumire faptul ca nu aveam sâni voluminosi. Abia grasa ce se mai punea si acolo ceva mai mult.


Râde cu pofta señor Tomas de mine !!! Ieri mi-a aratat si cutitul în gluma, amenintându-ma ca am sa sfârsesc de mâna lui!! Sunt cam nebuna, dar cu o calugarita nu ar fi asa de fericit. Si eu vreau sa fie FERICIT în anii care i-au ramas de trait.

Sa nu trageti concluzii eronate. ESTE ceea mai decenta persoana pe care am cunoscut-o la viata mea. Atâta doar, ca traind 24 de ore pe zi împreuna, putem discuta abiertamente despre orice tema. Si sfaturile si experienta sa de viata îmi prind foarte bine. Iar exuberanta mea îi face bine lui. Iar acum , ca dansez de fiecare data când aud ritmuri de samba, se animeaza si mai mult. Vrea sa traiasca, deci e bine pentru amândoi.

Deja pe anul ce vine am mai multe costume comandate. Sunt TARE !!!

Am coborât sub pragul psihologic

Dragelor, iubitelor. Acum o saptamâna, doamna doctor m-a speriat, asa ca incepusem sa manânc câte ceva. Si sa ma hidratez mai mult, chiar prea mult. Si nu am mai coborât în greutate câteva zile.

Dar asztazi am 88, 3 kg. Ceea ce pentru multe dintre voi este mult, dar eu am cu 9.8 mai putine fata de câte aveam acum 20 de zile, sa zicem. Cafea, mandarine si supa de salata verde, este regimul meu. Ah, am uitat ardeiul iute!!! Nu pot sa le las toate.

De sport nu m-am apucat, din lipsa de timp si energie. Dansul, câteva minute pe zi, nu e tocmai un sport. Deci burta mai am, din pacate. Dar se rezolva si aia.