Am vreo o ora libera, asa ca hai sa o fructific, sa mai scriu câte ceva despre impresiile mele din concediu.
Am ajuns acasa miercuri, pe 7 octombrie. Tare mi-a fost dor, si tare repede mi-a trecut. Cât am fost acasa, parca îmi era frica sa trag aer în piept. Ma asteptam sa am altfel de sentimente, dar trebuie sa recunosc, totul îmi parea strain. Casa nu-mi dadea aceea senzatie de cuibusor drag, pentru ca fiind în constructie, nu era asa de primitoare pe cât mi-o plasmuisem în gând.
Dragul meu sot chiar s-a simtit destul de trist la reactiile mele. Priveam casele care au mai rasarit pe strada noastra si priveam cu invidie ca multe s-au finisat dejaaa! Si noi mai avem atâta de facut pe ea. Nu am stiut sa-mi ascund nemultumirea, si sotul meu a luat-o în nume de rau, desi el face chiar mai mult decât i-ar permite boala.
Apoi, era mult praf si nu fusese aspirat parul câinelui de destula vreme de pe covorul livingului, care este locuit numai de el, si foloseste drept sera pentru plantele din casa. Asta pentru ca nu am ajuns la necesitatea de a folosi livingul.
Camera fiului meu, ramas singur, avea nevoie urgenta de un smotru serios. Asa ca mi-am petrecut doua zile frecând mobile, geamuri, covoare schimbând perdele si împrospatând-o. Nu voi intra în detalii. Fiul meu nu locuise singur!!
Apoi am mai spalat geamurile din noua încapere terminata de la etaj, a lui Adrian, ( abia dupa aceea mi-a spus sotul, ca vecinii nostri glumisera pe seama celui care v-a face aceasta operatiune, stiind ca tot noi vom fi). Îi va veni rândul probabil sa primeasca si mobila, si toate cele necesare, dar mai sunt multe altele de facut înainte.
M-am întâlnit cu prieteni si rude, si din toate discutiile reiesea doar ca sunt desnadajduiti. Nu sunt bani, nu sunt locuri de munca, nu merg afacerile. Poate singura care nu s-a plâns a fost draga mea cumnata, dar ea face bani si din piatra seaca, atâta munceste. Cinste ei.
Pe parintii mei i-am vizitat doar câteva minute, la venire si la plecare. Nu am intrat în nici o polemica cu ei, pentru ca este inutil.
Tot timpul sederii mele acasa, am avut o senzatie de outsider. Nu mai apartin acelei lumi. Ma gândeam numai cum sa ajung mai repede acasa la mine, în Spania.
Toata vara tânjisem dupa ploi reci, zapada, mers pe jos prin ploaie, prietenii de acasa, strazile orasului meu, si iata-ma, nu ma simteam acasa. Mi-era frig în casa, desi centrala duduia, câinele ma enerva, pentru ca nu-mi lasa pisoiul negru în pace, si mai si zgâria usa ca sa intre în camera noastra. La televizor politica ma deprima, filme nu aveam chef sa vad.
Afara ploua, si nici gând sa pot sa-mi vizitez toti prietenii. De mers prin împrejurimi nici gând, pentru ca nu aveam masina.
Pe sotul meu îl chinuiau rau de tot gleznele, asa ca nu ne-am plimbat prin oras.
Aveam o senzatie ca trebuie sa ma întorc repede la serviciul meu, care aduce singurul venit important în casa. Ca si cum, daca nu ma întorceam la timp, îmi pierdeam locul.
Acum m-am mai linistit. Lucrurile au intrat pe fagasul lor. Dupa întoarcerea mea, fiul si soacra mea au mai ramas o saptamâna, ca sa se bucure si ei de câteva zile de vacanta. Ne-am plimbat pe faleza si prin oras, am mai cumparat maruntisuri de dus acasa. Am umplut masina ochi de lucruri adunate într-un an, si iar am stat cu ochii pe telefon asteptând vesti la fiecare 4 ore, din calatoria lor de întoarcere.
Momentul cel mai frumos a fost în dimineata plecarii fiului meu. Cu o zi înainte se rastise la mine si m-a cam durut. Nu am facut caz, dar i-am spus ca m-a deranjat. A doua zi, deci, m-a trezit pupându-ma pe fata, îmbratisându-ma, mi-a adus cafeaua la pat, s-a cuibarit cât e de mare în bratele mele si ne-am savurat cafelele în pat, fumând câteva tigari.
Da, m-a trezit pupându-ma pe fata, ca sa-mi fie trezirea cât mai dulce. Stie sa fie tare dragastos fiul meu.
Eu, mi-am reluat fericita viata solitara. Scriu, cos, fac conversatie cu señor Tomas, rugându-ma sa mai traiasca câtiva ani, ca sa mai iesim si noi la liman. Mai arunc o privire la ecranul televizorului, asa vad ca Real Madrid a pierdut cu o echipa de secunda, în timp ce ai nostri, Barça au câstigat. Aud ca SUA a iesit din recesiune, si asta ma bucura, pentru ca atunci si Europa se va recupera încetul cu încetul.
Îmi lipsesc doar canalele românesti, pentru ca a trebuit sa trimit cartela DIGI acasa, la preschimbare. În rest, azi am fost din nou la plimbare pe faleza, în bluzita cu mâneca scurta. Erau 24 de grade. Daca ma voi mai plânge de caldura excesiva la vara, aduceti-mi aminte de primavara placuta si de toamna lunga si calduroasa. Cert e , ca si astazi erau persoane care se îmbaiau în mare. De plimbareti în costum de baie nu mai zic.
Si iar zic, Doamne îti multumesc ca am de lucru, câstig bine si pot sa-mi ajut familia. Si sa nu uit, Doamne multumesc ca mi-ai mânat pasii aici, pentru ca mi-e draga tara asta. Poate am sa am timp sa detaliez într-o zi de ce simt asa.
în stânga imaginii, Ismael, fratele mijlociu, decedat, iar în dreapta señora Sofia, sotia lui señor Tomas, decedata acum 8-9 ani. În mijloc tia Pilar si señor Tomas.
Sus, soacra lui señor Tomas, mama Sofiei.
Mama si tata lui señor, decedati înainte ca señor sa împlineasca 20 ani. Tatal, mort în timpul razboiului civil, pe când era închis la Fortul San Cristobal, Pamplona, iar mama ucisa de un înfometat pe care-l gazduise si ospatase.
