jueves, 29 de octubre de 2009

Tradatoare

Am vreo o ora libera, asa ca hai sa o fructific, sa mai scriu câte ceva despre impresiile mele din concediu.

Am ajuns acasa miercuri, pe 7 octombrie. Tare mi-a fost dor, si tare repede mi-a trecut. Cât am fost acasa, parca îmi era frica sa trag aer în piept. Ma asteptam sa am altfel de sentimente, dar trebuie sa recunosc, totul îmi parea strain. Casa nu-mi dadea aceea senzatie de cuibusor drag, pentru ca fiind în constructie, nu era asa de primitoare pe cât mi-o plasmuisem în gând.

Dragul meu sot chiar s-a simtit destul de trist la reactiile mele. Priveam casele care au mai rasarit pe strada noastra si priveam cu invidie ca multe s-au finisat dejaaa! Si noi mai avem atâta de facut pe ea. Nu am stiut sa-mi ascund nemultumirea, si sotul meu a luat-o în nume de rau, desi el face chiar mai mult decât i-ar permite boala.

Apoi, era mult praf si nu fusese aspirat parul câinelui de destula vreme de pe covorul livingului, care este locuit numai de el, si foloseste drept sera pentru plantele din casa. Asta pentru ca nu am ajuns la necesitatea de a folosi livingul.

Camera fiului meu, ramas singur, avea nevoie urgenta de un smotru serios. Asa ca mi-am petrecut doua zile frecând mobile, geamuri, covoare schimbând perdele si împrospatând-o. Nu voi intra în detalii. Fiul meu nu locuise singur!!

Apoi am mai spalat geamurile din noua încapere terminata de la etaj, a lui Adrian, ( abia dupa aceea mi-a spus sotul, ca vecinii nostri glumisera pe seama celui care v-a face aceasta operatiune, stiind ca tot noi vom fi). Îi va veni rândul probabil sa primeasca si mobila, si toate cele necesare, dar mai sunt multe altele de facut înainte.

M-am întâlnit cu prieteni si rude, si din toate discutiile reiesea doar ca sunt desnadajduiti. Nu sunt bani, nu sunt locuri de munca, nu merg afacerile. Poate singura care nu s-a plâns a fost draga mea cumnata, dar ea face bani si din piatra seaca, atâta munceste. Cinste ei.

Pe parintii mei i-am vizitat doar câteva minute, la venire si la plecare. Nu am intrat în nici o polemica cu ei, pentru ca este inutil.

Tot timpul sederii mele acasa, am avut o senzatie de outsider. Nu mai apartin acelei lumi. Ma gândeam numai cum sa ajung mai repede acasa la mine, în Spania.

Toata vara tânjisem dupa ploi reci, zapada, mers pe jos prin ploaie, prietenii de acasa, strazile orasului meu, si iata-ma, nu ma simteam acasa. Mi-era frig în casa, desi centrala duduia, câinele ma enerva, pentru ca nu-mi lasa pisoiul negru în pace, si mai si zgâria usa ca sa intre în camera noastra. La televizor politica ma deprima, filme nu aveam chef sa vad.

Afara ploua, si nici gând sa pot sa-mi vizitez toti prietenii. De mers prin împrejurimi nici gând, pentru ca nu aveam masina.
Pe sotul meu îl chinuiau rau de tot gleznele, asa ca nu ne-am plimbat prin oras.

Aveam o senzatie ca trebuie sa ma întorc repede la serviciul meu, care aduce singurul venit important în casa. Ca si cum, daca nu ma întorceam la timp, îmi pierdeam locul.

Acum m-am mai linistit. Lucrurile au intrat pe fagasul lor. Dupa întoarcerea mea, fiul si soacra mea au mai ramas o saptamâna, ca sa se bucure si ei de câteva zile de vacanta. Ne-am plimbat pe faleza si prin oras, am mai cumparat maruntisuri de dus acasa. Am umplut masina ochi de lucruri adunate într-un an, si iar am stat cu ochii pe telefon asteptând vesti la fiecare 4 ore, din calatoria lor de întoarcere.

Momentul cel mai frumos a fost în dimineata plecarii fiului meu. Cu o zi înainte se rastise la mine si m-a cam durut. Nu am facut caz, dar i-am spus ca m-a deranjat. A doua zi, deci, m-a trezit pupându-ma pe fata, îmbratisându-ma, mi-a adus cafeaua la pat, s-a cuibarit cât e de mare în bratele mele si ne-am savurat cafelele în pat, fumând câteva tigari.

Da, m-a trezit pupându-ma pe fata, ca sa-mi fie trezirea cât mai dulce. Stie sa fie tare dragastos fiul meu.

Eu, mi-am reluat fericita viata solitara. Scriu, cos, fac conversatie cu señor Tomas, rugându-ma sa mai traiasca câtiva ani, ca sa mai iesim si noi la liman. Mai arunc o privire la ecranul televizorului, asa vad ca Real Madrid a pierdut cu o echipa de secunda, în timp ce ai nostri, Barça au câstigat. Aud ca SUA a iesit din recesiune, si asta ma bucura, pentru ca atunci si Europa se va recupera încetul cu încetul.

Îmi lipsesc doar canalele românesti, pentru ca a trebuit sa trimit cartela DIGI acasa, la preschimbare. În rest, azi am fost din nou la plimbare pe faleza, în bluzita cu mâneca scurta. Erau 24 de grade. Daca ma voi mai plânge de caldura excesiva la vara, aduceti-mi aminte de primavara placuta si de toamna lunga si calduroasa. Cert e , ca si astazi erau persoane care se îmbaiau în mare. De plimbareti în costum de baie nu mai zic.

Si iar zic, Doamne îti multumesc ca am de lucru, câstig bine si pot sa-mi ajut familia. Si sa nu uit, Doamne multumesc ca mi-ai mânat pasii aici, pentru ca mi-e draga tara asta. Poate am sa am timp sa detaliez într-o zi de ce simt asa.

11 comentarios:

  1. apreciem ca ora libera ti-o petreci cu noi!
    o seara minunata!

    ResponderEliminar
  2. Giulia, m-ai intristat cu acest articol.

    ResponderEliminar
  3. Draga geocer,
    articolul nu reflecta nici pe departe adevarata tristete pe care am simtit-o acasa.

    mai ales ca mi-am petrecut si destule ore ascultând ineptiile politicienilor nostri, preocupati numai de cum sa aiba unul sau altul mai multa putere.

    dar de cei multi cine se preocupa. de ce trebuie sa plecam asa de multi de acasa, ca sa putem sa avem mijloace pentru a supravietui?

    mi-a trebuit multa tenacitate sa-mi conving fiul sa ramâna în tara. si am reusit numai pentru ca acum nu este un moment bun nici aici. dar dupa doua zile nu mai vroia sa mearga înapoi în tara.

    ResponderEliminar
  4. Da, si pe mine ma intristeaza vorbele tale. La fel cum sunt trista pentru ca, pe zi ce trece, realizez ca in tara asta a noastra e din ce in ce mai rau. Si nu ar trebui sa fie asa.

    ResponderEliminar
  5. Îmi plac mult de tot aceste impresii din concediu, le citesc de fiecare dată, chiar dacă nu las întotdeauna comentarii, şi îmi oferă o mult dorită relaxare... Chiar dacă există şi tristeţe printre rânduri, oferă mostre din viaţă, or asta este cel mai important...

    ResponderEliminar
  6. Am citit mai multe articole;este o cronica de familie sincera si emotionanta. Sa aveti bucurii!

    ResponderEliminar
  7. Dureros! Ma gandeam ca iti va fi greu sa pleci inapoi, dar vad ca te-ai cam instrainat.
    Poate casa neterminata, grijile la care ai fost partasa direct te-au facut sa te simti asa.
    Eu cand sunt trista imi spun: neamul meu nu plange niciodata,ci merge mai departe!
    Iti doresc sanatate si putere de a trece peste toate!

    ResponderEliminar
  8. Giulia...m-ai pus pe ginduri!Am stabilit sa ma intorc acasa,peste 5 luni,dupa aproape 4 ani...si citindu-te,acum imi este frica...Nici copiii mei,baiatul-inginer si fiica-doctorita,chiar daca au fost de 3-4 ori,aici ,peste ocean,nu au vrut sa ramina.Eu am mai spus ,intr-un comentariu ca imi este dor si de clanta de la usa!

    ResponderEliminar
  9. Frumos acasa nu ?;))...o seara frumoasa:)

    ResponderEliminar
  10. si eu am avut un sentiment ciudat ...cind ne-am intors ...
    toti erau cu problemele lor ...am avut 15 minute de atentie si apoi fiecare cu greytatile lui ...
    parca atunci cind eram departe ....eram de fapt mai aproape ...
    Mai este enorm de munc La tara asta ...
    Privatul face cit poate ....lucreaza eficient ...insa statul ne trage in jos rau de tot ...
    salariile proaste ...la noi ,....multa invidie ...
    nu se gindeste nimeni ca fiecare are probleme oriciti bani ar avea ...
    E o perioada grea ...
    dar ...nu ne lasam batuti ....nu-i asa ????
    E placuta spania ....clima ajuta mult ...
    eu cind vine frigu intru in depresie ...
    ha ha ha !!!
    Rid ca sa-mi treaca ...
    Pupici rozzz sa-ti insenineze viata !!!!

    ResponderEliminar
  11. nu vreau sa creada cineva ca nu-mi iubesc tara sau ca nu am fost foarte bine primita. Poate am asteptat eu prea mult de la reîntoarcerea mea acasa sau poate ca timpul de sedere a fost prea scurt.

    ResponderEliminar