Fain de mine

Ma îmbat cu muzica. Vânt si multe frunze de strâns prin curte. Pace si atâta liniste în jurul meu. Am dormit în sfârsit. Multe ore acum doua nopti si destule pe astazi. Îmi fac de cap. Soarele îmi încalzeste în fiecare dimineata (amiaza) burtica. Efectul somniferelor. Señor un dulce. Ma întreaba doar daca m-am trezit cu chef. Sunt o norocoasa. Îmi suporta toanele, tacerile sau iesirile. Îmi trece cu vederea impertinentele. Lasa de la el. Fata mea îmi zice în fiecare zi. Eu ma destainuiesc lui si el doar tace si ia aminte. Litri de cafea cu gheata, tigari cu nemiluita si minute în sir asezata la usa casei în scaunel pliante, joase, urmarind norii, seninul cerului, ramurile copacilor. Am nostalgia verdelui, a albastrului marii. E atât de aproape dar mi-e lene sa ies pe malul marii. Ascult în noapte spargerea zgomotoasa a valurilor ajunse fara voie la tarmul meu. Nu ma grabesc nicaieri. Astept doar sa treaca ore, zile, ani. Am timp sa-mi parasesc corpul lasând în urma curtea, malul stâncos, marea imens de verde gri. Ajung deasupra Marii Baltice si calatoresc pe un ferryboat cu fratele meu. Lucreaza pe un camion, acum. Curse Germania - Suedia. Mult verde si multa liniste pe acolo. Este si el un romantic. Càteva cuvinte schimbate din când în când. Mi-e dor de calatoriile cu el. Sute de kilometri si tacerea noastra...

Am stat câteva ore în povesti ieri cu nepoata lui señor, studenta acum la medicina.
- Daca ai avea 16 ani cum ar putea sa-ti impuna disciplina tatal tau?
- Nu ar trebui sa-mi impuna nimic. Am fost educata sa-i port frica si am stiut ce pot sa-mi permit si ce este deplasat. Chiar daca le întorc vorba stiu limitele. Nu s-a sfiit tata sa-mi dea o palma când a fost nevoie.
- Ce parerea ai despre fetele latine? Erai prietena cu ele?
- Nu suport imigrantii. E ciudat sa ti-o spun tocmai tie, dar pentru mine tu esti de a noastra. La scoala nu ne amestecam cu ei. Fiecare cu sleahta lui. Nu faceau decât sa-si arate fundul si sânii. Nu veneau sa studieze si nici nu aveau mare lucru în cap. Cu foarte putine exceptii. Nici eu nu m-am omorât cu studiul dar stiam ca daca pun osul sunt capabila sa scot si note mai bune. La materiile care-mi placeau.

O întrebasem pentru ca de luni întregi June are mari probleme cu cea mare. Obraznica, mincinoasa. Îmi explica mie ca este foarte greu sa cresti copii, aici. Nu stiu ce sa spun. Nu am avut probleme de subordonare din partea fiului meu. Nu au lipsit nici palmele date din când în când.Nu a învatat bine dar am acceptat ca nu are tragere catre studiu. Macar a învatat o meserie si chiar daca va trage din greu toata viata, macar nu va fi muritor de foame. Pentru fete este mai greu. Chiar si cu studii poti sa nu te realizezi. Eu nu ma mai lamentez ca sunt doar o biata slujnica. Ramân socata de minunile pe care le face fata lui June. Îl întreb de ce nu o plezneste când este obraznica?! De frica ca-l reclama? Pai cine i-ar da sa manânce daca ai arunca-o în strada? Te manevreaza ea? Tu o certi si ea îti face figuri din coltul gurii? Pai m-ar fi plesnit tata de-mi sareau dintii din gura si-mi arata usa? De ce nu esti consecvent? Atata tura-vura cu familia ta traditional de conservatoare si uita ce odrasla ai. Rezultate scolare falsificate, an scolar pierdut pentru a doua oara, lene si gândul numai la cum sa se dichiseasca mai bine pentru scoala. O fi rezultatul cultului pentru imagine. Ca doar copilul face ce vede de la parinti. Îi ceri ei ceea ce nu reusesti sa faci tu.
- Stiu ca eu traiesc într-o minciuna permanenta. Traiesc viata dubla. Te am pe tine si merg acasa ca si cum as fi cel mai cinstit sot. Nu am scuze. Dar am educat-o sa-si respecte parintii. Nici astazi eu nu as fi nepoliticos cu ai mei.
- Nu o baga de seama. Nu vorbi cu ea. Poate asa ar simti ca nu face bine.
- Nu o intereseaza. I-am luat telefonul, o urmaresc la scoala, este mai tot timpul pedepsita dar nimic nu functioneaza. Minte cu nerusinare. Acum am cerut ajutor psihologic. Recunoaste si ea ca face totul în contra noastra numai ca sa ne provoace. Sa ne demonstreze ca ea face cum doreste si nimeni nu o poate struni.

Nu ma pun sa-i reprosez cele multe pe care mi le-a spus în decursul timpului si care chiar m-au socat. De fiecare data i-am atras atentia ca este prea timpuriu sa vorbeasca pe sleau cu fiicele lui despre sex. Stiu ca aici este bine sa le dai informatii cât mai din timp pentru ca sa nu ai neplacute surprize. Dar exista limite. Probabil acum plateste consecintele. Nu poti fi tata tânar si sexi, preocupat de privirile trecatoarelor sau chiar de ale pustioaicelor si sa impui respect. Acum ca fiica ta este în calduri tu umbli dupa fundul ei. Da... se plateste totul. Frumusetea fizica este daunatoare. Te abate din drum. Nu am fost superba. Baietii nu au lipsit din jurul meu dar nici nu m-au lasat parintii la discoteci si la chefuri. Prieten am avut de timpuriu si rau a facut mama ca nu m-a tras de par. Am pierdut interesul pentru studiu si numai norocul ca s-a dus în armata exact la momentul oportun m-a salvat de mediocritatea unui serviciu de cusatoreasa într-o fabrica de confectii. Numai asa m-am pus ceva pe carte si am intrat macar la subingineri daca cu un an înainte nu fusesem capabila sa intru la mecanica fina, la ingineri. Îmi lipsisera 10 sutimi. Fusesem sincer vorbind o loaza îndragostita de un camionagiu frumos. Toate se platesc în viata. Minciuna, si aia. Si doamne recunosc ca am mintit destul. Pe parinti, când ma întrebau de lectii, pe baieti si pe sotul meu mai apoi. Dar macar nu perseveram mult timp în minciuna. Când eram prinsa, recunosteam imediat si suportam consecintele. Mai apoi am învatat ca este obositor sa minti. Asa ca nu mai pierdeam vremea cu minciuna. Nu ma mai deranjau urmarile libertinajului meu. Asa am ajuns sa ma despart de câteva ori si de sotul meu, înainte sa o iau razna. Da, ma plictisesc repede si nu am considerat maritisul pe veci. Mi-o reproseaza uneori fiul meu, desi nu ar avea dreptul pentru ca nu l-am lipsit niciodata de afectiunea niciunuia. Continuam sa traim în vesnica minciuna a mariajului ca o institutie indisolubila. Saracia a fost singura care ne-a tinut împreuna si continua sa ne tina înca legati, dar nu uniti. Averea care trebuie sa ramâna intacta urmasului de drept. Povesteam astazi cu mama lui seful. Alte timpuri, alti parinti, cu stare. Eu nu am facut altceva decât sa-i întretin si sa-i suport pe ai mei. Mi-au dat de exemplu harnicia si cinstea dar si viciul alcoolului, care era mai presus de puterea mea de întelegere. Singura careia îi pot multumi putinul meu interes pentru carte fusese chiriasa noastra, o economista orfana, care datorita regimului facuse scoala si am avut noroc ca mi-a îndrumat primii pasi în scoala. A murit, necasatorita, fara copii, de un cancer la sân, la vreo cincizeci, aproape vârsta mea. Cred ca nu a regretat niciodata ca nu a avut copii. Eu ce sa spun?! Ne sacrificam ani buni din viata fara sa stim atunci de ce alegem sa fim parinti. Suntem prea tineri, societatea ne da un sablon ce trebuie sa urmat. Nu spun ca nu sunt satisfactii dar nu luam aceasta decizie în cunostinta de cauza. Acum as vrea sa am un copil, dar cu June. Râdem si plângem ca ne-am cunoscut prea târziu. Ma saruta printre lacrimile lui si ale mele. Câti amanti îsi îmbratiseaza iubita plângând si binecuvântând-o pentru cum gândeste, pentru cum îl iubeste si pentru ca-l face fericit. Acum eu ar trebui sa fiu fericita cu putinul pe care-l avem împreuna. Nu simt mare lucru. Spun doar ca e suportabil cum este. El este tot excesiv de gelos si posesiv. Ieri abia ce sunase la poarta mare seful si eu iesisem sa vad ce doreste. Cheile de la casa lui. June deja era în baie tragând cu urechea. M-am facut ca nu vad. Noaptea îmi face un apel sa-mi dea de stire ca se gândeste la mine. E dulce, pasional. frumos si ma suporta asa cum sunt, cu imperfectiunile mele. Ma ridica în brate si ma iubeste când vreau eu, adica mai tot timpul:
- Îmi apartii mie si nimanui altuia. Esti perechea mea. Am trait atâta pasiune unul în bratele celuilalt cum putine perechi s-au bucurat de asa ceva.

Da. Daca as descrie fiecare partida de amor ar fi de neimaginat pentru prietenele mele. De ce sa le mai amarasc viata stearpa ?! Mai cobor din când în când în câte o vizita si dupa vreo o ora le spun pe sleau prietenilor:
- Aveam nevoie de o doza de rahat de convietuire pentru ca sa-mi încarc bateriile. Mi-e bine ca nu ma fute nimeni la cerebel. Mi-e bine ca nu trebuie sa-mi suporte nici mie dar nici eu nimanui toanele. Va las dragii mei si multumesc ca m-am simtit bine la voi. La fel mi se întâmpla si în alte cele case, dar acolo nu spun ce gândesc. Si atunci ajung la vorbele lui june:
- Bucura-te de acesti ani de asa zis celibat. Convietuirea este o cruce pe care nu avem de ales si o ducem cu un zâmbet amar pe chip. Bucura-te si zburda, cariño.