Stàtea în bataia vântului. Ajunsese la Cala Sol del Riu... Privea marea de la înaltimea soselei. Nici astazi nu avea la ea un aparat de fotografiat. Parca era nevoie sa imortalizeze culorile si magnifica priveliste care i se deschidea în fata ochilor?!... Le avea gravate în simturi si în fiecare por al trupului. Fusese acolo cu EL. Hm.... tràia... Sunete se suprapuneau gândurilor. Le auzea de undeva de departe... parca nu erau în castile de la urechile ei. Ea vedea numai marea. Vaporul acela urias din departare... cladirile orasului vecin... insula alba de sare, din departare. Da... ceva lipsea. Pescarusii, albatrosii !!! Nu venisera la întâlnirea saptamânala. Poate s-au speriat de furtuna de cu zile în urma. Poate si-au gasit alte tarmuri pe unde sa-si plimbe ochii si aripile obosite. Poate nu vroiau pur si simplu sa-si intersecteze pasii. Sau poate femeia nu avea astazi ochi sa-i vada. Poate nu vedea si auzea nimic. Doar SIMTEA...
I se amestecau chipuri si voci. Apeluri càrora nu le raspunsese. Apeluri carora le raspunsese într-un final, ... pentru ultima oara... pentru un ramas bun elegant. Se întreba de ce trebuie sa-i menajeze?! Din obisnuinta de a nu ràni inutil. Alesese... UNUL. Nu era cea mai buna alegere... dar era cel care o alesese pe EA cu patru luni în urma. Era si cel mai frumos si cel mai seducator. De asta credea ca-l va avea doar pentru scurt timp. Îl mintise si pe el, pentru ca nu credea ca va veni si va ramâne. Si acum era inutil si prea târziu sa mai schimbe ceva. Nu aveau nici viitor si nici trecut comun. Poate doar clipe si taceri. Taceri ... si atingeri. Si iar taceri... Si pietre... da...pietricele care umpleau încetul cu încetul borcanasul de amintiri. 17... atâtea trebuise sa culeaga cu doua nopti în urma... de prin camera si curte. EA... dormea la miezul noptii... nu avea de unde sti ca va aparea, dupa numai o zi, din nou sub geamul ei. Nu-l astepta... Stia ca era bolnav... Da... Un zâmbet strengar i se întinse pe chip. Mai simtea si acum soarele care o încalzea prin parbrizul masinii cu care mergeau catre capitala provinciei . Se tineau de mâna...în timp ce el conducea masina. Ea tacea si-l asculta. Îi urmarea ridurile fine de la coada ochiului. Se bucura de ele. Asa... fara ochelari de soare îsi arata vârsta... Numai parea pustiul tânar. Îl asculta si tacea fascinata. Se auzea gândind : - Copilul acesta mai are vise desi nu are nimic în buzunare. Mai viseaza sa faca o universitate de jurnalistica la anii pe care-i are. Si are 38. Mai viseaza ca poate sa se realizeze desi nu are de lucru decât sporadic. Nici familia nu are cu ce sa si-o întretina si totusi... VISEAZA... Nu am sa-l trezesc acum la realitate. Am sa ma bucur de obladuirea lui.... si am sa-l las sa creada ca EL ma protejeaza pe mine.... Am sa uit ca abia cu câteva zile în urma, într-un moment de maxima intensitate, mi se destainuise ca în urma cu ani... din cauza disperàrii ar fi fost în stare sa se lase accidentat ...pe sosea... Ar fi murit pentru ca familia lui sa încaseze o amàrâta de polita de asigurare de 100.000 de euro... Si-si amintea ca si ea ar fi fost în stare cu numai 10 ani în urma sa faca acelasi ultim gest pentru fiul ei.
... Îl lasase sa viseze... Stia ca avea febra si era bolnav. Si chiar si asa... se prezentase punctual pentru ca EA... sa ajunga unde trebuia sa ajunga... O tratase ca si cum ar fi fost perechea lui. Îi luase el documentele si se pusese în contact cu functionarul de la poarta comisariatului... ca si cum EA... nu s-ar fi descurcat. ÎL làsase sa o faca... pentru ca stia ca asa sunt EI, latinii obisnuiti... sa DOMINE. Iarà EA... se simtea bine în aceea clipa, protejata... Mai zâmbea si acum... Facuse kilometri buni în oras... ocolind si ocolind pe stradute întortocheate cu sens unic... numai ca sa ajunga exact la poarta cladirii cautate. Apoi parcase si o însotise ... ca pe un copil. Pe drumul de întoarcere se priveau si râdeau... ÎI povestea de mariachii pe care-i platise de aici... de la mii de kilometri pentru ca sa mearga sa-i cânte mamei lui... acasa. De firma de distributie de mezeluri pe care o pusese pe picioare în orasul lui si de cei 200 de clienti pe care-i avusese... si cu care daduse gres din cauza asociatului sau... Vesnica poveste... Cautam vinovati în afara noastra si poate nu recunoastem ca NOi am dat gres. Interviurile pe care le sustinuse aici, în Spania pentru posturi de reprezentat comercial. EA... recunostea ca avea cunostinte si un vocabular foarte bine pus la punct pentru un agent de vânzari, cu termeni de merchandizing si fluctuatie a cererii si a ofertei, si orientare a evolutiei pietei... si avea mai ales acel sarm care putea sa seduca si sa te faca sa cumperi chiar si un produs care nu te interesa. Se uita la EL... Zburdalnic si înca încrezator în sansele lui. Desi... era singurul care aducea un venit precar în casa. Se întreba EA: - de ce mi-e dat mie întotdeauna sa ma întâlnesc cu faliti?! Nu putea sa se opreasca lânga mine unul cu buzunarele doldora de banuti? Cu vila si cu piscina? De ce? Da stiu... cel cu vila si cu piscina vrea fetite care sa-l faca sa se simta tânar. De aceea nu i-am mai raspuns la apeluri. Iar acest copil vroia doar sa se aseze pe marginea patului EI... si sa traiasca iluzia ca o protejeaza. De fapt ... fugea de monotonia si problemele cu care se confrunta în caminul sau.
- Radiezi ... draga MEA!
- Si tu la fel... dragul MEU!
... Femeia se trezi la realitate. Avea 4 kilometri de facut pâna acasa. Se lenevise în ultimele zile sau chiar saptamâni. Abia daca mai alerga din când în când. Gimnastica nu mai facea. Statea cu orele cuibarita în fotoliul ei. Filme... Da... Forest Gump... duminica trecuta si alte multe filme. Se trezise nu o data în miez de noapte si iar dadea drumul la TV. Chiar si la Cesar... dresorul de câini se uitase la ora 3 din noapte. Somniferele nu-si faceau nici un efect asupra ei. Si iar mânca în noapte. Si iar fuma ca turcul. Dar macar îsi cumparase de ale ei preferate... mentolate. Numai urma tratamentul cu Champix. De fapt EA... nu VROIA sa se lase de fumat. Cei din jur o pistonau. Cica sa traiasca mai mult si mai sanatos. Hm... asta cu mai mult... deja devenise enervant. Sa traiesti mai mult pentru ca sa fi o pacoste pe capul copiilor. Era satula de viata acum... d-apoi peste câtiva ani.... Ar fi vrut sa lungeasca traseul. Pentru ca intra în casa si acolo tacerea devenea din nou asurzitoare. Da... auzise aceasta fraza într-un film, noaptea trecuta. Bun film, cu Matt Damon... în rolul lui Edward Wilson... fondatorul CIA. Un film de taciturni, neîncredere, spionaj si contraspionaj. Doamne ... vizionase pelicule dupa pelicule, documentare de tot tipul...si asta în loc sa iasa din casa. Nu a iesit nici macar sa vada valurile care au acoperit soseaua cu pietre si nisip. Nu daduse atentia cuvenita furtunii. Valuri de 5 m înàltime. 112 litri de apa pe mp abia cu câteva zile în urma. Da... nu avusese laptop. De aceea se uitase la TV. Ceruse chiar si decuplarea de la internet. Pentru ca sa înceapa sa traiasca în REALITATE. Pentru ca sa iasa din casa. Cu forta daca trebuia. Da... citise. Cum sa SCRIE o CARTE. Parca avea EA acea fuiditate în exprimare?! Parca interesa pe cineva?! De fapt ce vroia?! Vroia ca tacerile EI sa fie si ale altora. Dar asta nu era bine. Ar fi trebuit sa poata darui zâmbete nu taceri apàsatoare. Oricum... acum avea de facut kilometri pâna acasa. O asteptau docili...cei doi colocatari ai casei TACERILOR.
... Parca cu o sàptamâna în urma era înca vara. Nu simtea frigul. Chiar era placut. Îsi daduse jos bluza cu mâneci tip clopot. Maieul negru cu desene argintii i se mula pe trup. În casti se auzea vocea LUI. Da... înregistrarea aceea de acum câtiva ani... Chiar avea o voce atât de dulce, voalata. Ca sarutarile lui. Mi hembra.... Femeia va avea ce amintiri sa-si depene la batrânete. Si va avea pentru totdeauna vocea lui... care o va întreba...: Ce-ai facut fara mine?
... Ar fi raspuns. Dar ar fi disparut magia noptilor de muzica si dans. Si nu era pregatita sa înfrunte din nou singuratatea.
Hace 9 años
0 comentarii:
Publicar un comentario