pierduta în taceri

O cafea pe fuga în compania lui. Dimineata ar trebui sa începi sa vezi culori. Tonuri de cenusiu macar daca nu ai norocul unui rasarit de soare îmbietor. Nu este cazul astazi. Nu vad culori, nu simt nimic. Poate muzica din casti este de vina, poate prea multa cafea, cele prea multe tigari. Poate Pavarotti cu Ave Maria ma tortureaza în saptamâna patimilor. Prea multe pacate, prea multe pe suflet. Prea multe taceri si tristeti în multele ore ale unei lungi zile si nopti. Fug de mine însami si ma pierd în zborul lin al unui pescarus pe muzica lui Pink Floyd - wish you were here. Ma cuibaresc în bratele voluptoase ale placerii si ale minciunii. Vrem prea multe de la viata aceasta în care singura constanta este schimbarea. Sinusoidale, valuri, faleza, soare si adieri de vânt. Camasa lui uzata de asta dimineata, chipul lui angelic când apare la poarta mea, acum si dis de dimineata, sa-si bea cafeaua cu mine, mesajul din miez de zi, ... un besito... mi niña. Eu, care încerc sa-mi gasesc drumul si noi repere în viata. Vreau linistea si calmul pe care le-ai lasat în urma TA si ma regasesc totusi din nou în bratele lui. Cu furie si pasiune dominata de primare instincte. Poate ego-ul lui ranit. Astazi nu-mi este bine. Nu stiu de ce sa ma apuc. Îmi spun zilnic ca trebuie sa-mi disciplinez orele. Sa-mi fac un program, parca nu-l am si asa, impus ?! Ma refer la un program adevarat. Ore de studiu, de desen, de relaxare, de uitare. Dar pot sa-mi scot vocile din cap?!

Ieri am desenat. Schite ale aceleiasi imagini. Un far, nori, un El si o Ea, întinsi pe faleza, valuri care mângâiau rocile de la baza digului, un pierdut apus de soare. Cuvintele si mângâierile nu le puteam surprinde. Peste ele se suprapuneau linistea si pacea dintr-o alta viziune. Una calma, imperturbabila, a unei persoane care-si stapânea pe deplin spiritul si-mi transmitea din înteleapta lui cunoastere. Mi-au trebuit doua zile sa-mi revin . Si càteva dusuri reci. Revino-ti din visare, femeie. Nu este pentru tine decât o himera.

... Lenevesc. Cu picioarele catarate pe marginea fotoliului. Señor asculta ale lui emisiuni la radio. Mancarea este pe plita. Sefii au plecat în vacanta. Trebuie sa smotruiesc casa pentru vizita anuntata a celeilalte fiice a lui señor. Toate pe rând. Ar trebui sa cobor la cumparaturi, dar nu-i cine. Ma dor muschii de peste tot. Mi-am facut ieri si sulul acela de pus sub spate. Am avut zone în care abia am rezistat minutul, dar si altele în care am rezistat cele trei minute. Perseverenta nu este punctul meu forte. Bine macar ca am livrat si a doua camasuta pentru domnisoara care se va îmbraca pentru sarbatorile orasului în costum traditional. Mai am o fusta rosie de facut pentru ea, pentru Fiesta de los Toros, tot pe 24 iunie, de San Juan. O rochita pentru o prietena a lui sefa, rochia neînceputa a lui Amalia, Lizzie care vroia sa vina astazi sa-i strâmtez camasa. Multe cele. Dar toate le lasam dupa sarbatori. Mai am si perdeau de reparat dupa ce mi-a rupt-o Amalia care nu m-a sunat dupa telefonul de duminica noaptea. Asteapta sa o sun eu, probabil. Ma doare spatele. O fi din cauza vremii care este în schimbare?! Da... si pe Lizzie o înebuneste durerea de spate de câteva zile bune. Sa vedem cum facem.

Astazi ascultam muzica. Amestec de clasica cu toate cele. Asa schimbam starea de spirit. Pup la tine si la voi toate cele dragi mie. Sa fie saptamâna aceasta mai pasnica pentru voi decât este pentru rascolitul si nebuna mea de inima. Luati-mi-o si primeniti-o. Dati-mi-o înapoi noua, curata, sincera, evlavioasa. Nu sunt în stare sa ma uit anul acesta nici macar la un film cu tenta religioasa. Mi se pare ca as întina spiritul sacru al acestor zile.