Cuvinte fara rost

Înca sunt patrunsa de umezeala. Am însotit-o pe sefa în lunga obisnuita plimbare de 9 km. Ploaia ne-a prins la jumatatea drumului. Nu ne-a deranjat. Fiecare cu ale ei bibilici si cu muzica în casti. Ma deranjau înca de acasa adidasii dar daca as fi facut cale întoarsa ar fi spus ca o fac intentionat pentru ca sa nu ies cu ea. Asa ca mi-am impus sa uit de batatura dintre degete si am purces la lungul drum al trairilor si emotiilor. Citeam zilele trecute despre intensitatea trairilor dintre amanti. Tocmai pentru ca nu exista un viitor comun, nu exista timp suficient niciodata. Nu exista monotonie în acest tip de relatii. Sunt doar ore de asteptare si de intensa traire. Pasiune dusa la extrem. Daruire neconditionata. Inima care nu accepta ca iubitul poate fi banal. O floare, un gest, o mângâiere, o privire au alta încarcatura emotionala. Si durerea si cuvintele aruncate într-o doara dor mai mult. Si atunci îti promiti ca vei plati cu aceiasi moneda. Chiar am încercat si mi-a iesit altfel decât m-am asteptat. Folosim cuvintele doar pentru nevoia de a face parada de ele. Junele ma tachina cam des si ma cam ofticam eu pentru anumite remarci ale lui. Uite ca a reactionat ciudat când a simtit ca ar putea pierde protagonismul. Nu i-am spus cât de mult a însemnat pentru mine acea seara. Nu-mi permit sa-mi aduc aminte. În schimb purtarea lui a luat o ciudata si neasteptata directie. Nu ma slabeste din ochi o clipa. Ma rasfata ca niciodata înainte. Numai crede ca totul i se cuvine numai pentru ca este tânar si frumos. Trebuie sa si cucereasca favorurile care înainte îi veneau pe tava. Poate asa evitam monotonia. Acum îmi permit sa-i spun ca m-a ranit adesea si ca m-a durut. Se scuza iubindu-ma cu mai multa tandrete. Sarutarile lui sunt mai pasionale, privirea lui languroasa. Mângâierile lui mai senzuale. Ajunge sa pomenesc ceva si imediat îmi face pe plac:
- Sti ca nu trebuie sa-mi ceri. Fac orice pentru tine.
Tac si zâmbesc. Poate am remuscari dar nu regrete. E timp pentru ele când nu vom mai fi împreuna. Citisem articolul primit de la anonima mea preferata. Suflete pereche, suflete flacara, suflete gemene. Cât de ipocrita pot sa fiu încât sa cred ca exista si pentru mine un suflet flacara pereche. Exista doar acest sublim moment în care traiesc o zbuciumata si controversata poveste de iubire. Pentru ca pe cât de mult îl iubesc tot atât de mult doresc si sa-l ranesc. Pentru toate stupidele infantilitati din aceste luni. Doar ca se întâmpla sa cazi si tu însati în plasa de paianjen cu grija tesuta de chiar tine. Cu cât mai tare-l ranesc pe el cu atât mai mult îl iubesc dupa aceea. La fel si el. Doamne câte degete sarutate, câte mângâieri si dulci sarutari mi-au fost harazite la maturitate. Cine ar fi crezut numai demult decât acum un an si jumatate?! Si am sa-mi iau doza zilnica de dulce venin de pe buzele lui. Si am sa ma scufund într-o vana fierbinte de apa , cu un pahar de vermouth lânga si am sa ma întreb:
- Ce vedeai când te uitai astazi spre nord?! Farul de la San Carles sau priveai mai încolo, departe, departe... Pentru cine fâlfâiai din aripile larg desfasurate Giulia?! Sau Giulita mia?!

Aruncasem în treacat o privire unui petec de mare atât de deschis la culoare, în golfuletul de la barca. Un albastru de Capri sau Caraibe.