Mierda...

Un sfârsit de saptamâna de rahat. Stiu, nu s-a terminat. Dar este destul ca am un gust amar care se va lasa simtit multa vreme. Ma gasesc la mijloc. Între doua persoane apropiate mie, care s-au certat. Una dintre ele mi-a dat de înteles ca nu pot sa fiu cu fundul în doua luntre. Asa este. Adevarul este undeva la mijloc. Niciunul nu are dreptate. Nici nu pot sa le spun deschis parerea mea. A trebuit sa aleg prietenia de lunga durata. În fapt îmi dau seama ca nu as avea nevoie de prietenia niciunuia dintre ei, dar sunt destule circumstante care ma obliga sa tac si sa accept ca am nevoie de una din ele. Multa vreme am considerat ca e mai bine singura. Persoanele ma obosesc, asa cum sigur si eu plictisesc si obosesc pe altii. Din acest motiv sunt retrasa în lumea mea superficiala. Daca vrei sa vezi dincolo de aparente inevitabil ajungi sa te scârbesti. Mi-e scârba de mine d-apoi de ipocrizia celorlalti.
Apoi alta tura de ipocrizie de înghitit astazi si uite asa ajung sa-mi fie greata si sa ma gândesc la mâncare. Am nevoie de un pic de albastru de mare. Am nevoie de aer. Copiii m-au lasat dadaca si la catelusa lor care plânge pentru ca nu o bag în seama. Hai sa ma ocup de ea pentru ca ma priveste cu niste ochi mari plângaciosi. Señor doarme, purcelul se rumeneste în cuptor, Marta zâmbeste prietenilor ei închipuiti, iar mie îmi este o greata teribila de persoanele din jurul meu. De toate, fara nici o exceptie.