munceste fomeie, nu ai ajuns înca la pensie

(trecut pe la draga de Carmen... gasit o melodie superba)

Privesc un rasarit de soare rosiatic. Parca si soarele întârzie sa se ridice din ape. De frica vântului puternic. Poate se gândeste ca va fi rostogolit prin ceruri aidoma firavelor mele ghivece de flori. Eu port vina pentru suferinta bietelor plante. Ar fi fost treaba de câteva minute sa le plantez. Parte din ele trebuiau doar puse în suportul de plante pe care mi l-a adus EL. Acum voi avea mai mult de lucru. M-am trezit acum doua ore. Mi-era sete. Somnul mi-a zburat si am dat drumul la TV. Pornit laptopul si deschis yahoo. Vazut pe voi conectate. Îmi beau cafeluta în compania voastra.

Astept cu nerabdare sa termin cusutul. Señor este deja satul de singuratate. Eu sunt satula sa-l grabesc. Cocotata între perini vad stâlpii de curent miscându-se în bataia vântului. As putea chiar sa ma las hipnotizata de ritmica lor miscare. Ascult de nopti întregi valurile care se sparg de stânci. E atâta liniste în noapte si atât de singura sunt eu în camera mea. Cândva spuneam ca zilele mele sunt ale celorlalti si doar noptile îmi apartin. Acum astept doar sa treaca, sa înceapa o noua zi. Sunt mai suportabile. Mai schimb câte o vorba cu voi, ma mai asez pe un scaun în curte, lasând sa ma mângâie soarele.