Quiero vivir la vida amándote
Sólo tu amor me ha hecho renacer
Nada a la vida pediré...
si la puedo vivir amándote
Abrázame, olvidemos el ayer
No hay dolor junto a ti
Vuelvo de nuevo a vivir
Quiero estar en tu piel
Aquí estoy, llévame
No quiero estar ni un minuto sin ti
Quiero vivir la vida amándote
Sólo tu amor me ha hecho renacer
Nada a la vida pediré... si la puedo vivir amándote
Quiero vivir la vida amándote
Sólo tu amor me ha hecho renacer.
Petrecere în alb... despedida de verano... de ramas bun verii care nu se mai termina.Colegii de la echipa de fotbal unde joaca seful... veterani, împreuna cu prietenele sau sotiile. Eu sunt ... doar invitata. Da si admirati-o pe Enma... cu superbele ei bijuterii... Aici apare si Cristina, domnisoara cu parul lung, negru. Fetitele, numai sucuri dar tinerele au facut hazul petrecerii dupa câteva pahare... nu se opreau din râs. Noi babele rezistam mai bine sau ... bem mai putin... Oricum, nu m-am cântarit saptamâna asta...de frica sa nu ma sperie cântarul. Dar astazi trebuie sa fac iar bunatati. Diseara este aici fiul meu si atunci trebuie pus la îngrasat. Nu ca nu ar avea grija de el nora mea... o face chiar prea bine, dar a slabit mult vara asta si nu-mi place sa-l vad asa. Deci... la munca Giulia... curatenie, cedezi camera ta la copii si trebuie sa faci mâncarica si o prajitura, ba sa mai si faci cumparaturi... Da... si am sa ies cu copiii sa facem fotografii la Cala Sol del Riu...
¿Qué cómo fue, señora?... Como son las cosas cuando son del alma, Ella era muy linda, y él era muy hombre, y ya la quería, y ella me adoraba; pero él, hecho sombras, se me interponía, y todas las noches, junto a su ventana, fragantes manojos de rosas había y rojos claveles y dalias de nácar. Y cuando las sombras cubrían las cosas y en el ancho cielo la luna brillaba, de entre las palmeras brotaba su canto y como una flecha llegaba a su casa. ¡Cómo la quería!... ¡Cómo le cantaba sus ansias de amores Y cómo vibraba con él su guitarra! Y yo, tras las palmas, con rabia le oía, Y entre canto y canto colgaba una lágrima. Lágrima de hombre, no crea otra cosa, que los hombres lloran como las mujeres, porque tienen débil, como ellas, el alma. No pude evitarlo… La envidia es muy negra, y la pena de amor es muy mala, y cuando la sangre se enrabia en las venas, no hay quien pueda, señora, calmarla… Y una noche…, ¡lo que hacen los celos!, le esperé allá abajo, junto a la cañada; retumbaba el trueno, llovía y el río, igual que mis venas, hinchado bajaba. Al fin, a lo lejos, lo vi entre las sombras; venía cantando su loca esperanza; en el cinto colgaba el machete bajo el brazo la alegre guitarra. Llego hasta mi lado tranquilo, sereno; me clavó en los ojos su fría mirada; me dijo: «¿Me esperas?...» Le dije: «¡Te espero!...» Y no nos hablamos ni media palabra. Que era bravo el hombre, bravo cual los hombres machos, y los hombres machos pelean, no hablan. ¡Cómo la quería!... El machete dijo su amor y sus ansias, roncaba su pecho, brillaban sus ojos, y entre golpe y golpe ¡ponía su alma!... No fue lucha de hombres, fue lucha de toros, eso bien lo sabe la vieja cañada; pero más que el amor y el ensueño pudieron la envidia y la rabia, y al fin mi machete lo dejó tendido sobre su guitarra. No tema, señora, son cosas pasadas… Todavía en el suelo, me dijo llorando: «Quiérela…, ¡que es buena!... Quiérela…, ¡que es santa!... Quiérela… como yo la he querido, Que aunque muero…, ¡la llevo metida en el alma!...» Y tuve celos, señora, del que así me hablaba, y tuve celos de aquel que moría y aun muriendo la amaba… Y la sangre cegó mis pupilas, y el machete en la mano temblóme con rabia, lo hundí en su pecho con odio y con furia y rasgué su carne buscándole el alma… Porque en el alma se llevaba mi hembra…, y yo no quería que se la llevara.
Los motivos del lobo El varón que tiene corazón de lis, alma de querube, lengua celestial, el mínimo y dulce Francisco de Asís, está con un rudo y torvo animal, bestia temerosa, de sangre y de robo, las fauces de furia, los ojos de mal: ¡el lobo de Gubbia, el terrible lobo! Rabioso, ha asolado los alrededores; cruel, ha deshecho todos los rebaños; devoró corderos, devoró pastores, y son incontables sus muertos y daños.
Fuertes cazadores armados de hierros fueron destrozados. Los duros colmillos dieron cuenta de los más bravos perros, como de cabritos y de corderillos.
Francisco salió: al lobo buscó en su madriguera. Cerca de la cueva encontró a la fiera enorme, que al verle se lanzó feroz contra él. Francisco, con su dulce voz, alzando la mano, al lobo furioso dijo: «¡Paz, hermano lobo!» El animal contempló al varón de tosco sayal; dejó su aire arisco, cerró las abiertas fauces agresivas, y dijo: «!Está bien, hermano Francisco!» «¡Cómo!» exclamó el santo. «¿Es ley que tú vivas de horror y de muerte? ¿La sangre que vierte tu hocico diabólico, el duelo y espanto que esparces, el llanto de los campesinos, el grito, el dolor de tanta criatura de Nuestro Señor, no han de contener tu encono infernal? ¿Vienes del infierno? ¿Te ha infundido acaso su rencor eterno Luzbel o Belial?»
Y el gran lobo, humilde: «¡Es duro el invierno, y es horrible el hambre! En el bosque helado no hallé qué comer; y busqué el ganado, y en veces... comí ganado y pastor. ¿La sangre? Yo vi más de un cazador sobre su caballo, llevando el azor al puño; o correr tras el jabalí, el oso o el ciervo; y a más de uno vi mancharse de sangre, herir, torturar, de las roncas trompas al sordo clamor, a los animales de Nuestro Señor. ¡Y no era por hambre, que iban a cazar!»
Francisco responde: "En el hombre existe mala levadura. Cuando nace, viene con pecado. Es triste. Mas el alma simple de la bestia es pura. Tú vas a tener desde hoy qué comer. Dejarás en paz rebaños y gente en este país. ¡Que Dios melifique tu ser montaraz!"
«Esta bien, hermano Francisco de Asís.» «Ante el Señor, que toda ata y desata, en fe de promesa tiéndeme la pata.» El lobo tendió la pata al hermano de Asís, que a su vez le alargó la mano.
Fueron a la aldea. La gente veía y lo que miraba casi no creía. Tras el religioso iba el lobo fiero, y, bajo la testa, quieto le seguía como un can de casa, o como un cordero.
Francisco llamó la gente a la plaza y allí predicó. Y dijo: «He aquí una amable caza. El hermano lobo se viene conmigo; me juró no ser ya vuestro enemigo, y no repetir su ataque sangriento. Vosotros, en cambio, daréis su alimento a la pobre bestia de Dios.» «¡Así sea!», Contestó la gente toda de la aldea. Y luego, en señal de contentamiento, movió la testa y cola el buen animal, y entró con Francisco de Asís al convento.
Algún tiempo estuvo el lobo tranquilo en el santo asilo. Sus bastas orejas los salmos oían y los claros ojos se le humedecían. Aprendió mil gracias y hacía mil juegos cuando a la cocina iba con los legos. Y cuando Francisco su oración hacía, el lobo las pobres sandalias lamía. Salía a la calle, iba por el monte, descendía al valle, entraba a las casas y le daban algo de comer. Mirábanle como a un manso galgo.
Un día, Francisco se ausentó. Y el lobo dulce, el lobo manso y bueno, el lobo probo, desapareció, tornó a la montaña, y recomenzaron su aullido y su saña.
Otra vez sintiose el temor, la alarma, entre los vecinos y entre los pastores; colmaba el espanto en los alrededores, de nada servían el valor y el arma, pues la bestia fiera no dio treguas a su furor jamás, como si estuviera fuegos de Moloch y de Satanás.
Cuando volvió al pueblo el divino santo, todos los buscaron con quejas y llanto, y con mil querellas dieron testimonio de lo que sufrían y perdían tanto por aquel infame lobo del demonio.
Francisco de Asís se puso severo. Se fue a la montaña a buscar al falso lobo carnicero. Y junto a su cueva halló a la alimaña.
«En nombre del Padre del sacro universo, conjúrote» dijo, «¡oh lobo perverso!, a que me respondas: ¿Por qué has vuelto al mal? Contesta. Te escucho.»
Como en sorda lucha, habló el animal, la boca espumosa y el ojo fatal:
«Hermano Francisco, no te acerques mucho... Yo estaba tranquilo allá en el convento; al pueblo salía, y si algo me daban estaba contento y manso comía. Mas empecé a ver que en todas las casas estaban la Envidia, la Saña, la Ira, y en todos los rostros ardían las brasas de odio, de lujuria, de infamia y mentira. Hermanos a hermanos hacían la guerra, perdían los débiles, ganaban los malos, hembra y macho eran como perro y perra, y un buen día todos me dieron de palos. Me vieron humilde, lamía las manos y los pies. Seguía tus sagradas leyes, todas las criaturas eran mis hermanos: los hermanos hombres, los hermanos bueyes, hermanas estrellas y hermanos gusanos. Y así, me apalearon y me echaron fuera. Y su risa fue como un agua hirviente, y entre mis entrañas revivió la fiera, y me sentí lobo malo de repente; mas siempre mejor que esa mala gente. Y recomencé a luchar aquí, a me defender y a me alimentar. Como el oso hace, como el jabalí, que para vivir tienen que matar. Déjame en el monte, déjame en el risco, déjame existir en mi libertad, vete a tu convento, hermano Francisco, sigue tu camino y tu santidad.»
El santo de Asís no le dijo nada. Le miró con una profunda mirada, y partió con lágrimas y con desconsuelos, y habló al Dios eterno con su corazón. El viento del bosque llevó su oración, que era: «Padre nuestro, que estás en los cielos...»
EL BRINDIS BOHEMIO Guillermo Aguirre Fierro (Mexicano) El Paso, Texas 1915
En torno de una mesa de cantina, una noche de invierno, regocijadamente departían seis alegres bohemios.
Los ecos de sus risas escapaban y de aquel barrio quieto iban a interrumpir el imponente y profundo silencio.
El humo de olorosos cigarillos en espirales se elevaba al cielo, simbolizando al resolverse en nada, la vida de los sueños.
Pero en todos los labios había risas, inspiración en todos los cerebros, y, repartidas en la mesa, copas pletóricas de ron, whisky o ajenjo.
Era curioso ver aquel conjunto, aquel grupo bohemio, del que brotaba la palabra chusca, la que vierte veneno, lo mismo que, melosa y delicada, la música de un verso.
A cada nueva libación, las penas hallábanse más lejos del grupo, y nueva inspiración llegaba a todos los cerebros, con el idilio roto que venía en alas del recuerdo.
Olvidaba decir que aquella noche, aquel grupo bohemio celebraba entre risas, libaciones, chascarrillos y versos, la agonía de un año que amarguras dejó en todos los pechos, y la llegada, consecuencia lógica, del "feliz año nuevo" . . .
Una voz varonil dijo de pronto: - las doce, compañeros; digamos el "requiescat" por el año que ha pasado a formar entre los muertos. ¡Brindemos por el año que comienza! porque nos traiga ensueños; porque no sea su equipaje un cúmulo de amargos desconsuelos . . .
- Brindo, dijo otra voz, por la esperanza que la vida nos lanza, de vencer los rigores del destino, por la esperanza, nuestra dulce amiga, que las penas mitiga y convierte en vergel nuestro camino.
Brindo porque ya hubiere a mi existencia puesto fin con violencia esgrimiendo en mi frente mi venganza; si en mi cielo de tul limpio y divino no alumbrara mi sino una pálida estrella: Mi esperanza.
¡Bravo!, dijeron todos, inspirado esta noche has estado y hablaste bueno, breve y substancioso. El turno es de Raúl; alce su copa y brinde por . . . Europa, ya que su extranjerismo es delicioso . ...
Bebo y brindo, clamó el interpelado; brindo por mi pasado, que fue de luz, de amor y de alegría, y en el que hubo mujeres seductoras y frentes soñadoras que se juntaron con la frente mía. . .
Brindo por el ayer que en la amargura que hoy cubre de negrura mi corazón, esparce sus consuelos trayendo hasta mi mente las dulzuras de goces, de ternuras, de dichas, de deliquios, de desvelos.
-Yo brindo, dijo Juan, porque en mi mente brote un torrente de inspiración divina y seductora, porque vibre en las cuerdas de mi lira el verso que suspira, que sonríe, que canta y que enamora.
Brindo porque mis versos cual saetas lleguen hasta las grietas formadas de metal y de granito, del corazón de la mujer ingrata que a desdenes me mata . . . ¡pero que tiene un cuerpo muy bonito!
Porque a su corazón llegue mi canto, porque enjuguen mi llanto sus manos que me causan embelesos; porque con creces mi pasión me pague. .. ¡vamos!, porque me embriague con el divino néctar de sus besos.
Siguió la tempestad de frases vanas, de aquellas tan humanas que hallan en todas partes acomodo, y en cada frase de entusiasmo ardiente, hubo ovación creciente, y libaciones, y reir, y todo.
Se brindó por la patria, por las flores, por los castos amores que hacen un valladar de una ventana, y por esas pasiones voluptuosas que el fango del placer llena de rosas y hacen de la mujer la cortesana.
Sólo faltaba un brindis, el de Arturo, el del bohemio puro, de noble corazón y gran cabeza; aquel que sin ambages declaraba' que sólo ambicionaba robarle inspiración a la tristeza.
Por todos lados estrechado, alzó la copa frente a la alegre tropa desbordante de risa y de contento los inundó en la luz de una mirada, sacudió su melena alborotada y dijo así, con inspirado acento:
-Brindo por la mujer, mas no por esa en la que halláis consuelo en la tristeza, rescoldo del placer ¡desventurados!; no por esa que os brinda sus hechizos cuando besáis sus rizos artificiosamente perfumados.
Yo no brindo por ella, compañeros, siento por esta vez no complaceros. Brindo por la mujer, pero por una, por la que me brindó sus embelesos y me envolvió en sus besos; por la mujer que me arrulló en la cuna.
Por la mujer que me enseñó de niño lo que vale el cariño exquisito, profundo y verdadero; por la mujer que me arrulló en sus brazos y que me dió en pedazos uno por uno, el corazón entero.
¡Por mi madre!.. bohemios, por la anciana que piensa en el mañana como en algo muy dulce y muy deseado, porque sueña tal vez que mi destino me señala el camino por el que volveré pronto a su lado.
Por la anciana adorada y bendecida, por la que con su sangre me dió vida, y ternura y cariño; por la que fue la luz del alma mía; y lloró de alegría sintiendo mi cabeza en su corpiño.
Por esa brindo yo, dejad que llore, que en lágrimas desflore esta pena letal que me asesina; dejad que brinde por mi madre ausente, por la que llora y siente que mi ausencia es un fuego que calcina.
Por la anciana infeliz que sufre y llora y que del cielo implora que vuelva yo muy pronto a estar con ella; por mi madre bohemios, que es dulzura vertida en mi amargura y en esta noche de mi vida, estrella . ..
El bohemio calló; ningún acento profanó el sentimiento nacido del dolor y la ternura, y pareció que sobre aquel ambiente flotaba inmensamente un poema de amor y de amargura.
Si pentru ca mi-am adus aminte sa fac si fotografii...am fugit la Enma... si am martirizat-o, obligând-o sa-si puna o rochie imensa pe corpul ei...cu forme frumoase. Deci... marimea este cea a unei doamne de 100 de kg. Nu am avut cu ce umple... decolteul, rochie este prinsa în ace în partea din spate... dar am vrut sa am si poze cu ea. Nu a fost prevazuta asa...si doar eu mi-am complicat viata, facând acele încretituri pe o rochie grea... Important este ca scap de ea, asta daca Rosalia vine cu sutienul cu care va merge la nunta pentru ca sa-i pot prinde bretelele la locul definitiv. Mi-a cerut si cintura neagra si chiar am facut-o de 2 ori... mai subtire si mai groasa, însa a vazut si ea... ce nu merge ... nu merge. Scotea si mai tare în evidenta burta. Asta e... am avut de desfacut... munca în plus. Deci... voi face o rochie asa... pentru Enma dar pe alb sau gri deschis si scurta, pâna la genunchi sau vom vedea noi. Da... nu am avut timp sa-si puna bijuterii potrivite... asa ca are la gât colierul de perle ... daruit de mine acum un an... si pe care eu nu am mai avut noroc sa mi-l cumpar... Nu au mai adus. Perle gri si altele mai mici negre. Nu mi-am pus eu rochia pentru ca arat ca dupa ore de curatenie intensa... parul transpirat si imposibil de aranjat. Si apoi nu stiam exact când vine clienta ... apucam poate sa fac si un dus si sa ma aranjez. Asta e... data viitoare... când voi avea bani sa-mi cumpar aparat foto...
Stàtea în bataia vântului. Ajunsese la Cala Sol del Riu... Privea marea de la înaltimea soselei. Nici astazi nu avea la ea un aparat de fotografiat. Parca era nevoie sa imortalizeze culorile si magnifica priveliste care i se deschidea în fata ochilor?!... Le avea gravate în simturi si în fiecare por al trupului. Fusese acolo cu EL. Hm.... tràia... Sunete se suprapuneau gândurilor. Le auzea de undeva de departe... parca nu erau în castile de la urechile ei. Ea vedea numai marea. Vaporul acela urias din departare... cladirile orasului vecin... insula alba de sare, din departare. Da... ceva lipsea. Pescarusii, albatrosii !!! Nu venisera la întâlnirea saptamânala. Poate s-au speriat de furtuna de cu zile în urma. Poate si-au gasit alte tarmuri pe unde sa-si plimbe ochii si aripile obosite. Poate nu vroiau pur si simplu sa-si intersecteze pasii. Sau poate femeia nu avea astazi ochi sa-i vada. Poate nu vedea si auzea nimic. Doar SIMTEA...
I se amestecau chipuri si voci. Apeluri càrora nu le raspunsese. Apeluri carora le raspunsese într-un final, ... pentru ultima oara... pentru un ramas bun elegant. Se întreba de ce trebuie sa-i menajeze?! Din obisnuinta de a nu ràni inutil. Alesese... UNUL. Nu era cea mai buna alegere... dar era cel care o alesese pe EA cu patru luni în urma. Era si cel mai frumos si cel mai seducator. De asta credea ca-l va avea doar pentru scurt timp. Îl mintise si pe el, pentru ca nu credea ca va veni si va ramâne. Si acum era inutil si prea târziu sa mai schimbe ceva. Nu aveau nici viitor si nici trecut comun. Poate doar clipe si taceri. Taceri ... si atingeri. Si iar taceri... Si pietre... da...pietricele care umpleau încetul cu încetul borcanasul de amintiri. 17... atâtea trebuise sa culeaga cu doua nopti în urma... de prin camera si curte. EA... dormea la miezul noptii... nu avea de unde sti ca va aparea, dupa numai o zi, din nou sub geamul ei. Nu-l astepta... Stia ca era bolnav... Da... Un zâmbet strengar i se întinse pe chip. Mai simtea si acum soarele care o încalzea prin parbrizul masinii cu care mergeau catre capitala provinciei . Se tineau de mâna...în timp ce el conducea masina. Ea tacea si-l asculta. Îi urmarea ridurile fine de la coada ochiului. Se bucura de ele. Asa... fara ochelari de soare îsi arata vârsta... Numai parea pustiul tânar. Îl asculta si tacea fascinata. Se auzea gândind : - Copilul acesta mai are vise desi nu are nimic în buzunare. Mai viseaza sa faca o universitate de jurnalistica la anii pe care-i are. Si are 38. Mai viseaza ca poate sa se realizeze desi nu are de lucru decât sporadic. Nici familia nu are cu ce sa si-o întretina si totusi... VISEAZA... Nu am sa-l trezesc acum la realitate. Am sa ma bucur de obladuirea lui.... si am sa-l las sa creada ca EL ma protejeaza pe mine.... Am sa uit ca abia cu câteva zile în urma, într-un moment de maxima intensitate, mi se destainuise ca în urma cu ani... din cauza disperàrii ar fi fost în stare sa se lase accidentat ...pe sosea... Ar fi murit pentru ca familia lui sa încaseze o amàrâta de polita de asigurare de 100.000 de euro... Si-si amintea ca si ea ar fi fost în stare cu numai 10 ani în urma sa faca acelasi ultim gest pentru fiul ei.
... Îl lasase sa viseze... Stia ca avea febra si era bolnav. Si chiar si asa... se prezentase punctual pentru ca EA... sa ajunga unde trebuia sa ajunga... O tratase ca si cum ar fi fost perechea lui. Îi luase el documentele si se pusese în contact cu functionarul de la poarta comisariatului... ca si cum EA... nu s-ar fi descurcat. ÎL làsase sa o faca... pentru ca stia ca asa sunt EI, latinii obisnuiti... sa DOMINE. Iarà EA... se simtea bine în aceea clipa, protejata... Mai zâmbea si acum... Facuse kilometri buni în oras... ocolind si ocolind pe stradute întortocheate cu sens unic... numai ca sa ajunga exact la poarta cladirii cautate. Apoi parcase si o însotise ... ca pe un copil. Pe drumul de întoarcere se priveau si râdeau... ÎI povestea de mariachii pe care-i platise de aici... de la mii de kilometri pentru ca sa mearga sa-i cânte mamei lui... acasa. De firma de distributie de mezeluri pe care o pusese pe picioare în orasul lui si de cei 200 de clienti pe care-i avusese... si cu care daduse gres din cauza asociatului sau... Vesnica poveste... Cautam vinovati în afara noastra si poate nu recunoastem ca NOi am dat gres. Interviurile pe care le sustinuse aici, în Spania pentru posturi de reprezentat comercial. EA... recunostea ca avea cunostinte si un vocabular foarte bine pus la punct pentru un agent de vânzari, cu termeni de merchandizing si fluctuatie a cererii si a ofertei, si orientare a evolutiei pietei... si avea mai ales acel sarm care putea sa seduca si sa te faca sa cumperi chiar si un produs care nu te interesa. Se uita la EL... Zburdalnic si înca încrezator în sansele lui. Desi... era singurul care aducea un venit precar în casa. Se întreba EA: - de ce mi-e dat mie întotdeauna sa ma întâlnesc cu faliti?! Nu putea sa se opreasca lânga mine unul cu buzunarele doldora de banuti? Cu vila si cu piscina? De ce? Da stiu... cel cu vila si cu piscina vrea fetite care sa-l faca sa se simta tânar. De aceea nu i-am mai raspuns la apeluri. Iar acest copil vroia doar sa se aseze pe marginea patului EI... si sa traiasca iluzia ca o protejeaza. De fapt ... fugea de monotonia si problemele cu care se confrunta în caminul sau.
- Radiezi ... draga MEA! - Si tu la fel... dragul MEU!
... Femeia se trezi la realitate. Avea 4 kilometri de facut pâna acasa. Se lenevise în ultimele zile sau chiar saptamâni. Abia daca mai alerga din când în când. Gimnastica nu mai facea. Statea cu orele cuibarita în fotoliul ei. Filme... Da... Forest Gump... duminica trecuta si alte multe filme. Se trezise nu o data în miez de noapte si iar dadea drumul la TV. Chiar si la Cesar... dresorul de câini se uitase la ora 3 din noapte. Somniferele nu-si faceau nici un efect asupra ei. Si iar mânca în noapte. Si iar fuma ca turcul. Dar macar îsi cumparase de ale ei preferate... mentolate. Numai urma tratamentul cu Champix. De fapt EA... nu VROIA sa se lase de fumat. Cei din jur o pistonau. Cica sa traiasca mai mult si mai sanatos. Hm... asta cu mai mult... deja devenise enervant. Sa traiesti mai mult pentru ca sa fi o pacoste pe capul copiilor. Era satula de viata acum... d-apoi peste câtiva ani.... Ar fi vrut sa lungeasca traseul. Pentru ca intra în casa si acolo tacerea devenea din nou asurzitoare. Da... auzise aceasta fraza într-un film, noaptea trecuta. Bun film, cu Matt Damon... în rolul lui Edward Wilson... fondatorul CIA. Un film de taciturni, neîncredere, spionaj si contraspionaj. Doamne ... vizionase pelicule dupa pelicule, documentare de tot tipul...si asta în loc sa iasa din casa. Nu a iesit nici macar sa vada valurile care au acoperit soseaua cu pietre si nisip. Nu daduse atentia cuvenita furtunii. Valuri de 5 m înàltime. 112 litri de apa pe mp abia cu câteva zile în urma. Da... nu avusese laptop. De aceea se uitase la TV. Ceruse chiar si decuplarea de la internet. Pentru ca sa înceapa sa traiasca în REALITATE. Pentru ca sa iasa din casa. Cu forta daca trebuia. Da... citise. Cum sa SCRIE o CARTE. Parca avea EA acea fuiditate în exprimare?! Parca interesa pe cineva?! De fapt ce vroia?! Vroia ca tacerile EI sa fie si ale altora. Dar asta nu era bine. Ar fi trebuit sa poata darui zâmbete nu taceri apàsatoare. Oricum... acum avea de facut kilometri pâna acasa. O asteptau docili...cei doi colocatari ai casei TACERILOR.
... Parca cu o sàptamâna în urma era înca vara. Nu simtea frigul. Chiar era placut. Îsi daduse jos bluza cu mâneci tip clopot. Maieul negru cu desene argintii i se mula pe trup. În casti se auzea vocea LUI. Da... înregistrarea aceea de acum câtiva ani... Chiar avea o voce atât de dulce, voalata. Ca sarutarile lui. Mi hembra.... Femeia va avea ce amintiri sa-si depene la batrânete. Si va avea pentru totdeauna vocea lui... care o va întreba...: Ce-ai facut fara mine?
... Ar fi raspuns. Dar ar fi disparut magia noptilor de muzica si dans. Si nu era pregatita sa înfrunte din nou singuratatea.
Am vrut sa închid blogul...si sa ma limitez sa-mi citesc numai eu aberatiile. Pero... sunt chestioare care trebuie sa le vedeti si voi. Deci...cum eu egoista nu cred ca sunt, am furat aceste filmulete de pe blogul lui Leo... care la rândul ei le-a furat de la Boghi... Am facut pe mine... de râs. Ce trezire mai buna vreau?!...
Update: 10:00 Lenevesc... señor doarme, eu ascult... A change is gonna come... soul... mai am câteva minute de lâncezeala cu picioarele catarate pe marginea fotoliului. Apoi... señor si dupa ce am sa ma molesesc de tot în bucatarie asteptând sa mestece si sa-si bea cafeaua, am sa ma conving ca TREBUIE sa merg la curatenie la sefa. Nu am dormit mai nimic noaptea trecuta. M-am tot trezit, am tot mâncat salate si dulciuri. M-am uitat la seriale.
... Britanicii nu au venit ieri la cafea desi ma sunasera luni. Am sa-i sun eu astazi. Duminica sau luni vine fiul meu. Se muta cu serviciul la 50 km de mine si vor zabovi câteva zile la mine, pâna când vor gasi o chirie pe acolo. Copilul nu s-a odihnit de luni de zile cum trebuie, la pauza de prânz... doua ore petrecute de fiecare data în masina... si apoi cum este atât de înalt, sigur nu a gasit o pozitie confortabila. Cert este ca fac bagaje... si mami o sa-l aiba în brate.
... Am alergat marti si joi. Super... redus timpul cu 5 minute, pe acelasi traseu. Transpirata ca niciodata. Astazi, de livrat rochia la doamna aceea...si da, poate îmi aduc aminte sa fac si o fotografia cu camera lui Cristina, asta daca si-a lasat-o aici. Miercuri... Cristina pierdut avionul, stând la rând la îmbarcare... pornit ei târziu de aici, fâtâit prin aeroport, probleme la îmbarcare...unii altii la care le tot tiuia aparatul pe acolo...si ea... si alti 3 pasageri de la acelasi zbor...nevoite sa-si cumpere un bilet ceva mai scump si sa mai astepte alte 4 ore pâna la un avion care o ducea la alta destinatie. Oricum... a ajuns pe noapte la Ferrol, unde studiaza.
... Eu... într-o stare imbecila . Cred ca încep sa-mi revin. Citit... cusut... povestit putin cu prietene dragi... dar cel mai mult am tacut. Parca încep falcile sa mi se înclesteze. Ma uit la TV... si urmaresc absenta serialele. Nu gândesc. Mai arunc o privire pe la voi, dragele mele... printre picaturi. Ma enervez cu Marta... ca altfel nu se poate. Spal de la toaletele cacate... la covorase mânjite cu caca cazut pe ele. Apoi... abia mi-am spalat husele de pe fotolii si pat, ca am avut placuta surpriza ca Marta sa faca pipi în fotoliu... imediat ce le-am pus curate. Dar astea sunt nimicurile ...cotidiene. Afara s-a mai racorit... aerul este suportabil... iar eu voi începe tratamentul cu Champix la spitalul municipal în data de 29 septembrie. Sunt curioasa ce va iesi... pe lânga cei 115 euro pe care trebuie sa-i scot din buzunar pentru medicament.
UPDATE: 12:00 terminat de frecat masina de spalat vase... demontat tot ce se putea. Asta ca sa nu adorm lânga señor. Pus rufele în cealalta masina si dupa ce am mai ascultat din nou câteva melodii dragi... pot sa plec mai departe la munca. Afara... gri, de ploaie... În living ... semiobscuritate luminata doar de ecranul laptopului. În sfârsit am scapat de vara. Abia astept sa alerg într-o zi pe ploaie. ... Da... am sa postez fotografiile de la petrecerea de sâmbata noapte, de la Enma... de dragul fotografiilor ... fiesta en blanco... Sigur am sa-mi iau ramas bun de la hainutele albe... vine nora mea si-i vor placea cu siguranta. Bine ca mai am rosii si acum si ardeii produc în nestire... 4 ardei iuti manânc pe zi... Am sa iau foc cu totul...
... l-am furat...de pe blogul Liei..de la comentarii...
[Tanya Davis] If you are at first lonely, be patient.
If you’ve not been alone much, or if when you were, you weren’t okay with it, then just wait. You’ll find it’s fine to be alone once you’re embracing it.
We can start with the acceptable places, the bathroom, the coffee shop, the library, where you can stall and read the paper, where you can get your caffeine fix and sit and stay there. Where you can browse the stacks and smell the books; you’re not supposed to talk much anyway so it’s safe there.
There is also the gym, if you’re shy, you can hang out with yourself and mirrors, you can put headphones in.
Then there’s public transportation, because we all gotta go places.
And there’s prayer and mediation, no one will think less if your hanging with your breath seeking peace and salvation.
Start simple. Things you may have previously avoided based on your avoid being alone principles.
The lunch counter, where you will be surrounded by “chow downers”, employees who only have an hour and their spouses work across town, and they, like you, will be alone.
Resist the urge to hang out with your cell phone.
When you are comfortable with “eat lunch and run”, take yourself out for dinner; a restaurant with linen and Silverware. You’re no less an intriguing a person when you are eating solo desert and cleaning the whip cream from the dish with your finger. In fact, some people at full tables will wish they were where you were.
Go to the movies. Where it’s dark and soothing, alone in your seat amidst a fleeting community.
And then take yourself out dancing, to a club where no one knows you, stand on the outside of the floor until the lights convince you more and more and the music shows you. Dance like no one’s watching because they’re probably not. And if they are, assume it is with best human intentions. The way bodies move genuinely to beats, is after-all, gorgeous and affecting. Dance until you’re sweating. And beads of perspiration remind you of life’s best things. Down your back, like a book of blessings.
Go to the woods alone, and the trees and squirrels will watch for you. Go to an unfamiliar city, roam the streets, they are always statues to talk to, and benches made for sitting gives strangers a shared existence if only for a minute, and these moments can be so uplifting and the conversation you get in by sitting alone on benches, might of never happened had you not been there by yourself.
Society is afraid of alone though. Like lonely hearts are wasting away in basements. Like people must have problems if after awhile nobody is dating them.
But lonely is a freedom that breathes easy and weightless, and lonely is healing if you make it.
You can stand swathed by groups and mobs or hands with your partner, look both further and farther in the endless quest for company.
But no one is in your head. And by the time you translate your thoughts an essence of them maybe lost or perhaps it is just kept. Perhaps in the interest of loving oneself, perhaps all those “sappy slogans” from pre-school over to high school groaning, we’re tokens for holding the lonely at bay.
Cause if you’re happy in your head, then solitude is blessed, and alone is okay.
It’s okay if no one believes like you, all experiences unique, no one has the same synapses, can’t think like you, for this be relived, keeps things interesting, life’s magic things in reach, and it doesn’t mean you aren’t connected, and the community is not present, just take the perspective you get from being one person in one head and feel the effects of it.
Take silence and respect it.
If you have an art that needs a practice, stop neglecting it, if your family doesn’t get you or a religious sect is not meant for you, don’t obsess about it.
You could be in an instant surrounded if you need it.
Încerci sa mergi mai departe. Viata ta are ritmul ei invariabil. Aceleasi corvoade. Curatenie în cele doua case, caca de spalat de pe chilotii lui Marta, castile pe urechi. Sa nu-ti auzi gândurile care dor. Nu am dansat. Ar fi fost deplasat. Dar am dat muzica la maximum. Poate sunt nebuna, ca si vecina mea, care venind de la înmormântarea tatalui ei, si-a pus muzica la maximum. Bine, eu nu stiam ce se întâmplase... dar pot sa o înteleg. Nu asculti cuvintele...doar decibelii sunt necesari sa acopere vocile din capul tau.
Deci... viata mea merge înainte. Deocamdata. Ca o sfidare a logicului. Eu am fost si sunt cea care de fiecare data am spus ca vreau sa mor. Nu sfidez destinul... sunt doar realista. Stiu ce viata am dus, stiu ce ma asteapta... desi, nu se stie niciodata. Nu am avut în planuri sa lucrez afara, nici nu am sperat sa ajung într-un loc atât de bun. Dar si bunul este în functie de perspectiva fiecaruia. Într-o zi ti se pare PARADIS... pentru ca în clipa urmatoare sa-si piarda stralucirea. Depinde doar de imaginatia fiecaruia.
Si asa... mi-am petrecut eu seara cumintica, uitându-ma la CSI, NCIS, Lege si ordine, Anatomia lui Grey...
... Am uitat sa-mi pun desteptatorul si m-am trezit la timp. Terminat în graba sarcinile din dimineata asta. Señor deja în patutul lui. Eu... cu rufele în masina. Pregatita de cusut. La orele 18 îmi vine doamna la proba. Mi-a mai adus si sefa, doua chestii de reparat si cusut. Am curatenie de facut. Pe joi s-au anuntat britanicii în vizita si mai am si halatul si pantalonii lui Florica de terminat.
... Ieri m-am trezit cu doi pisoi micuti-micuti în curte. Venise si Cristina sa-i vada, am încercat sa-i prindem si sa le dam de mâncare. M-am ales cu o muscatura în deget. Dar au fost pe aici toata ziua. Astazi nu i-am mai vazut. Zau ma bucuram ca voi avea pisoii mei. De sport nu am avut timp... dar zilele mele nu au intrat în sac. Dar nu poti sa stii niciodata. Eu... sunt pregatita.
Mikka... am desenat-o pe Giulia... asteapta doar culorile, care cumva nu apareau. Am avut o saptamâna pasnica as spune, a venit însa duminica, când nu am putut amâna telefonul la mami a mea. Nu vorbisem cu ea de cel putin doua, trei saptamâni. Nu stiu, timpul zboara, fac cu strutul si ma ascund de problemele celor din jur, nevrând sa ma confrunt cu realitatea. În putinele minute am absorbit toate vestile rele. Cancer, necazuri, decese, alt cancer, divort, tristete, multa tristete. Încercam sa o opresc, sa-i spun ... mami, nu mi le spune... dar ea nu are pe nimeni altcineva cui sa i le spuna. Iar eu, stau cu capul ascuns în nisip, încercând sa ramân pe dinafara realitatii. Chiar, mi-a spus unul ca sunt inadaptata social. Asa o fi. Îmi place sa-mi plânga de mila cei din jur, pentru ca viata mea este monotona...dar la rându-mi plâng si eu de mila, viata altora. Nu suntem chit...cineva întotdeauna sufera mai mult. Ma trezesc la realitate uneori, încerc sa îndrept unele lucruri... Si totusi, astazi nu vad culori.
Ma obsesiona aceasta melodie...si eram confuza. Eram convinsa ca e din My Fair Lady... Se întâmpla si la case mai mari. ... Deci...întâmplarea a facut sa cunosc astazi o pereche de britanici... la Castellon si datorita limbutiei mele înnascute, stând la coada la acte, la politia estrajera...am ajuns sa-i întreb daca ma aduc cu ei cu masina, înapoi la Vinaros. Bunaoara...aveam transport specializat asigurat... dar preferam sa nu abuzez de fiul lui señor Tomas, care deja ma trimisese cu o masina de la el ...pâna la poarta politiei. Deci... aceasta pereche de pensionari foarte draguti, fosti profesori în UK, Leads, au fost atàt de amabili ...si am ramas sa ne cunoastem mai bine, mi-au pus la dispozitie biblioteca lor în engleza, cca 300 de carti, vai de capul meu, dar cel mai bine e ca mi-am facut prieteni culti, de la care am de învatat. Si chiar am nevoie sa conversez în engleza. Doua ore nu mi-au ajuns. Ei au fost surprinsi de asa zisele mele cunostiinte sau gusturi în materie de poezie... Memorie nu am ...dar nu sunt chiar inculta... asa ca le-am cazut cu tronc. Draguta de Margaret imediat m-a si adaugat pe facebook... si ne-am trimis mesaje, urmeaza sa ne povestim luni. Ma rog... tot povestind le-am fredonat aceasta melodie ...si ei m-au adus pe calea cea buna... adica au sters ceata din creierii mei...si mi-au spus ca este din West Side Story.
De unde obsesia? Pai uneori... I feel pretty... adica ma simt draguta, cu adevarat si atunci, cu matura în mâna, prin curte, fredonez aceasta melodie... Si daca tot am ajuns la aceasta ... hai sa punem si cea mai frumoasa din acest muzical... adica MARIA...
poate ar trebui sa pun tot filmul... ca nu ma pot opri sa le ascult pe toate...someway...
This is a man's world, this is a man's world But it wouldn't be nothing, nothing without a woman or a girl
You see, man made the cars to take us over the road Man made the trains to carry heavy loads Man made electric light to take us out of the dark Man made the boat for the water, like Noah made the ark
This is a man's, a man's, a man's world But it wouldn't be nothing, nothing without a woman or a girl
Man thinks about a little baby girls and a baby boys Man makes then happy 'cause man makes them toys And after man has made everything, everything he can You know that man makes money to buy from other man
This is a man's world But it wouldn't be nothing, nothing without a woman or a girl
He's lost in the wilderness He's lost in bitterness
Am alergat...mai bine decât Enma, am dansat...si am simtit ca sunt o femeie fericita. Am alergat si dansat pe salsa. Si am dansat în timp ce alergam. Enma zicea ca lumea se uita la ea nu la mine. Probabil se întreaba cum de ma suporta?! Pai...sunt singura care o fac sa-i creasca autostima, care-i spune ca o adora...si ca de fapt contam numai noi... Am chiulit si astazi si iar am cheltuit bani în piata. Trei pantaloni albi si o camasa alba... apoi...numai treburile casei noastre... si un tricou renovat pentru metge. Puteam sa fac mai mult... dar cautam pescarusi... si visam. Deci...nu am ajuns înca sa-mi iau creioanele în mâna... dar am facut primul pas. Sa-mi imaginez desenul...
Nu am sa ma ocup acum de señor. Mi-am cumparat casti noi...cu microfon...si am toti neuronii bombardati de muzica mea... italiana... cea care ma calmeaza când simt nevoia. Iar am avut o noapte infernala. Desi am povestit cu tine Mikka... si a fost atât de relaxant. Apoi... mi-am luat noile pastile, inductoare de somn...si între timp am schimbat doua copii. Nu arata bine... e slabit, obosit, ba mai are si o otita. Asa ca mami... imediat face un pachet...medicamente, tricourile noi si adidasi si pantofi primiti de la Cristina noastra...pentru Cristina fiulul meu. Asteptam sa-si faca efectul somniferele. Doar le luam pentru ca sa nu fumez un pachet de tigari se seara pâna dimineata...
M-am ridicat si asa ... din doua în doua ore...si am coborât la frigider. Doc al meu...îi spune ¨mono¨... adica anxietatea data de lipsa nicotinei... eu îi spun nebunie. Stiu doar ca la 4 dimineata am baut doua cani de lapte cu 8 croissanti cu ciocolata...dupa care, chiar am dormit... ca nici nu am vrut sa ma ridic sa merg la jogging. Am auzit-o pe Enma... care ma striga de sub geam...dar nu am avut putere sa ma ridic. Eu îmi cunosc corpul prea bine. Dorm numai cu stomacul plin...plin. Deci... nu am fost la jogging. E prea mult...si o fac doar de dragul Enmei...pentru ca ea vrea sa ajunga unde nu va putea ajunge... Eu am facut gimnastica în forta si am dansat...ceea ce am de gând sa fac zilnic. Trebuie sa-mi obisnuiesc din nou corpul cu efortul fizic. Vara si-a pus amprenta. Kilograme puse... desi nu ma deranjeaza, sincer vorbind, pentru ca am capatat contur sânii mei care pareau stafide ofilite... Oricum m-a sunat Enma...la 8:15, speriata ca nu cumva sa dorm prea adânc si sa nu o trezesc pe Marta pentru colegiu...
Si... am coborât sa-mi cumpar TIGARI...si m-am drogat din nou. Am felicitat-o pe Maresz... împlinea astazi 50...si imediat m-a sunat... era în drum spre Roma...cu sora ei si cu sotii. Poate si conversatia cu ea m-a deprimimat. Aceleasi întrebari din partea tuturor prietenelor mele: - Când vrei sa-ti traiesti viata, fatà? ...
Sunt zile în care si eu ma întreb. Dar îmi aduc aminte de cuvintele lui P: - 80 la suta din românii care traiesc în Spania, ar vrea sa aiba munca si conditiile tale de viata. Sa nu mai vorbim de salariu.
... Si atunci... trag aer în piept si-mi spun: - Mi-e bine. Sunt norocoasa. Doar capul meu o ia razna. Acolo trebuie sa pun ordine. Da, dar nu stiu de unde sa încep... Vreau sa ma las de tigari... ca sa am mai multi bani de trimis la toti care au mai multa nevoie decât mine. Parca Apoi...señor...si am plecat degraba înspre oras. Pachetul de trimis la copii
Am dormit. Nu stiu care din metode a avut efect. Somniferele, terapia, pietricica acre era în pat alaturi de mine sau faptul ca am dormit cu geamul închis si nu mi-a mai fost frig. Nici la jogging nu am fost, pentru ca eu nu mai am motivatie suficienta pentru a ma trezi asa de devreme. Eu nu vreau sa-mi mai dau jos kilograme.
Astept... sa-si termine Marta coafura. Miroase casa dupa ea... Apoi sa-l ridic pe señor. Iar va trebui sa cobor în oras. De data asta în târg...sa cumpar pentru o colega de a Enmei o poseta. Iar va mârâi señor... dar ma lasa indiferenta. Stiu doar ca am sa fac cum simt eu ca au nevoie neuronii mei. Poate ar trebui sa traiesc în mod mai egoist. EU... si apoi ceilalti. În casa... gândurile sunt...mai sumbre. Dar am iesit în curte si soarele, chiar si asa mai molcom mi-a adus zâmbetul pe chip. Ce usor ... nu-i asa?
Ca sa nu va plictisiti numai cu muzica pe care deja o cunoasteti... hai sa va dau si alte... repere ale vietii mele. Columbia este heavy, chitara acustica si solo. Deci pâna cànd eu m-am dusat de transpiratia celor 700 de abdominale facute astazi... plus 35 minute de salsa... în ciorapei si cu castile pe urechi, asta ca sa nu-l deranjez pe señor (jumatate din abdominale, le-am facut în living, pentru ca señor dormea cam de doua ore si sigur se trezea însetat)...
...
Gimnastica face bine. Glumeam si ne certam astazi cu Enma si cu Cristina, cea atotstiutoare:
- Giulia, tu nu faci jogging... tu te lansezi ca si nebuna...Acum esti aici...si peste o clipa te vad la o suta de metri, în sprint... ca si când nu ai vrea sa alergi alaturi de mine. - Sefa draga... ma oboseste mai tare acea... flendureala de picioruse decât un sprint... de 500 m... în maxima viteza. Asta este ca si în amor... bla, bla, bla. Eu nu stiu... bla, bla, bla. Daca e ... pai sa fie o furtuna... Da sa fie. Daca nu... somnifere... ca doar mi-a permis metge sa iau...
Nu este cazul astazi. Sprinturi...peste sprinturi...asa ca, acum... cu un mojito... si o terapie super lux... voi dormi ca o bebelusa:
Merg la culcare. ziua...prea lunga. Noaptea trecuta, prea scurta. Fara tigari, bulimia mea...si-a spus cuvântul. Ras tot ce era posibil timp de 3 ore si apoi ...eliminat fortat. Nu pot sa-mi permit sa pun kilogramele înapoi.
... Alt masaj cu voltaren, pentru ca am o fibra musculara rupta de cu câteva luni în urma... care zau ca-mi da de furca. Enma... vrea sa aiba un corp... pe care nu l-a avut nici macar în tinerete... Eu... sunt multumita. Astazi, la banca... vecinul meu, functionar acolo, în timp ce-i i-am cerut sa-mi închida contul... chiar spunea:
- V-am vazut alergând ieri dupa amiaza...si astazi dimineata devreme, la fel. Vreti sa participati la vreun maraton? - hahaha... cu pachetul de tigari în plamânii mei... greu de imaginat.
Deci...prin urmare, Mikka si Ajnanina... dragele mele ...BonJovi, Aerosmith...
... Cel mai bine se danseaza salsa... pe... Embrujo...
... am transpirat dansând pe aceasta melodie (si nu numai...30 minute) mai mult decât la cele 700 de abdominale... Am dansat chiar si în curte... asteptând sa vina Marta de la colegiu... cum se spune... miscari de solduri. Va asigur ca acum nu sunt în stare... decât sa fac... cei câtiva pasi pâna la patutul meu.
Daca mi-ar fi spus cineva acum un an... ca am sa am parte de atâtea ¨trairi¨... as fi spus ca este nebun de legat. SOY FELIZ... forse... pero... no me basta!!!...
Astept... sugestii de la voi.... Alte melodii de salsa... Da... am trimis astazi bani la fiul meu...si functionarul, tânar si super zâmbitor si amabil... era cubanez. Am vorbit de salsa...si de locuri unde se poate dansa... Hm.... ce ti-e si cu latinos astia... Nu ar putea sa fie urâti si stersi. Si faca bine si nu mai zâmbeasca asa... ca zau... am sa depun plângere. ¨ Interzis zâmbitul si privitul ¨
Eu as vrea sa te eliberez mâine dimineata Si as vrea sa te vad zBurând peste întinderile ninse, ca si mai înainte
Tu, atàt de departe,desi atât de aproape Iar sufletul se înalta catre eternitate Rapsodia.
Eu as vrea sa-ti eliberez inima Si sa ramân în urma, prefacându-ma ca voi cadea Pentru ca asa esti mai aproape Sa iluminezi viata mea. Si sufletul se înalta catre eternitate.
O simt deja, o simt deja murind dar e calma si pare ca vrea sa doarma Apoi cu ochii ma cauta si-si da jos si ultimul vàl chiar si ultimul cer chiar si ultimul sarut
Ah, poate este vina mea Ah, poate este vina ta si asa am ramas pe gânduri
Dar viata , Viata ce este? Totul sau nimic Poate nici macar un : De ce?! Cu palmele vine sa ma caute Apoi ma strânge Cu finete ma lasa Cu finete ma strânge Cu finete ma cauta
Ah, poate este vina mea Ah, poate este vina ta Si asa am ramas gândind. Si o numesc iubire Si o numesc iubire Si o numesc iubire Un spin în inima Care nu provoaca durere.
E un desert Lumea aceasta, care cu nisipul în interiorul inimii Iar tu, care nu ma mai simti care nu ma mai vezi De-as avea macar curajul si puterea de a-ti spune ca sunt alaturi de tine.
(Ave Maria, ave Maria.) Ah, poate este vina mea, ah, poate este vina ta, si asa am ramas asa... am ramas asa...
Deja simt Ca numai pot sa simt; în liniste s-a dus sa doarma deja s-a dus sa doarma...
Pentru Lizzie... care azi noapte asculta fermecata Andrea Bocelli... O traducere...rapida... care sper ca a prins esenta...
Eliminati sonorul de la balet...si uitati-va la videoclip...ascultând Pink Floyd. Ce sublim...
si acum închipuiti-va o Giulia... alergând pe sosea...catre cala Sol de Riu...cu Enma...în urma ei... dând din ¨aripi¨...încercând sa prinda aceasta fermecatoare miscare a bratelor...pe muzica lui Pink Floyd. Nu exista masini, nu exista priviri care sa ma deranjeze..sunt eu, marea, soarele, înca destul de puternic la ora 18:00...
Enma... care, de departe îmi facea semne sa sunt dusa cu pluta. Asa o fi... dar pot sa plâng la Lacul Lebedelor, poate sa ma emotioneze marea, în vesnica transformare, pescarusii care plutesc pe valuri,...cu zecile, ...briza care ma învaluie...si eu... care dupa 3, 5 km de alergare... mai pot face restul de 4,5...gândindu-ma la voi... prietenele mele de departe...
... Astazi, fiind invitata la cafea pe o terasa din apropierea casei, La Cossis, un oarecare ... îmi spunea ca nu ai cum sa plângi la o arie de opera, sau la un film, sau ascultând o poezie, sau privind un balet, sau citind o carte, sau mai stiu eu...privind un peisaj extraordinar. I-am raspuns:
- Da cred ca singurul lucru care te poate face pe tine sa plângi este faptul ca-ti merg rau afacerile sau ca ai împlinit 50 de ani...si ca te vor pipitele numai pentru ca au impresia ca ai portofelul plin. Toate cu care ai iesit în saptamânile astea ti-au cerut ceva... foarte scump. Ar trebui sa-ti dea de gândit... ca numai atâta valorezi. Spui de fiecare data ca sunt îmbracata cu prost gust, exceptând seara în care mi-am pus rochia neagra de 10 euro... dar eu... am lumea mea interioara... departe de a ta care este... prea putin spus...limitata. L-am lasat în plata domnului...dar tot am sa-i iau bicicleta, cu împrumutul, pentru ca tot mi-a oferit-o... asta ca sa ma razbun. Si nici nu am sa ies cu el la cina, pentru ca deja ma plictiseste ignoranta lui... Cred ca nu mai avem subiecte de discutie...
Ne-am pus adidasii si la drum. Am facut cei 4 km pâna la Cala Sol del Riu...în 37 minute..desi am mai si încetinit. Ma lasa bateria de la MP3... chiar la aceasta melodie. Fiecare cu muzica ei. Enma i-a cerut Cristinei sa-i puna altele. Când am aflat ca nu se mai poate coborî muzica decât de pe 40Principales, am renuntat la idee. Am prea multe pe al meu, care-mi plac si nu as renunta la ele. Printre ele salsa si la alea chiar nu pot renunta.
Am muncit ca o nebuna ieri. Pantaloni, 4, de scurtat, obisnuitele treburi din casa, spalat, gatit si schimbat señor... asa ca numai cei pagtru iepurasi de curatat mi-au lipsit. Dar...nu lasa pe mâine...ce poti face astazi...adica ieri. Când i-am terminat...am fugit la Enma: - Ai de gând sa iesi la plimbare sau continui sa desfac sacii de iuta de la medic (6 la numar...sa-i fac o perdea rustica...bleah). ... Si am iesit... Pe când bateriile mele m-au lasat... o auzeam pe ea, la 10 m în urma mea...fredonând.
L-am auzit deja pe señor stranutând...semn ca s-a trezit. Deci...la treaba Giulia. Poate astazi chiar am chef sa pictez. Daca nu...macar sa desenez.
Da... Am sa ma aranjez si am sa fac o fotografie cu superba rochie de nunta pe care o fac. Sefa a ramas afis...si vrea una dar pe alb si mai scurta...pâna la genunchi. Sunt o ARTISTA, v-am mai spus?
UPDATE: 16:18... ceva în tine se rupe când te desparti de un copil. Nu am avut sansa sa-mi iau astazi ramas bun de la Brahim... Venise probabil exact în jumatatea de ora în care am fost invitata la cafea. Cert este ca Irina mi-a povestit ca plângea în sughituri la despartire. Poate va veni si la anul.... cine stie?! Poate voi avea norocul sa mai fiu pe aici... Poate chiar avea dreptate fiica lui señor ca este nedrept sa le arati unor copii care traiesc în mizeria dintr-un câmp de refugiati...partea cealalta a monedei. Luxul de a trai într-o tara bogata, în cadrul unei familii înstarite, cu vila si piscina. Si chiar daca la început acest copil a fost timid si poate chiar cu repulsie fata de noi....FEMEILE... care nu valoram nimic în cultura lor... poate a fost miscat de îmbratisarile si mângâierile mele. Si Andreu, baietelul medicului, la cei 7 anisori si-a petrecut câteva minute bune în bratele mele... lasându-se leganat. Eram în picioare si mi s-a catarat în brate.
... Aproape mi-am terminat munca pe ziua de azi. Iar 3 iepuri de curatat, o tava de prajitura cu mere, pentru care am sa primesc o cafea si câteva minute de lectii în catalana...bleah. Zice ca sunt toanta ca nu pot învata zece propozitii pe zi... Nu pot nici una...daramite zece.
... Si eu care m-am trezit azi de dimineata visând culori. Ce-i drept ma trezisem pe la 8 si apoi am adormit la loc pâna la 10. Ce-oi fi visat cu Antonio Banderas...nu tin minte exact...stiu doar ca se facea ca eram undeva în desert, el muncea ceva în jurul unui foc...poate chiar îmi pregatea cafeluta...si eu, îl întrebam ceva. Nu ma întrebati ce... nu mai tin minte...doar era în vis si nici macar nu ma gândisem la el. Sigur va veni sa ma invite la cina în zilele astea. Am eu asa un feeling... Stiu deja...vazusem cu o seara înainte reclama la Desperado 2... asta era...si subconstientul meu... a lucrat. Deci...nu ma asteapta nici o cina romantica.
Mi-am pornit din nou laptopul... la 0:14...cu intentia de a-mi sterge blogul sau macar de a-l bloca...
Mi-a intrat pe chat,... :
- Ce melodie sublima... aproape ca-mi vine sa plâng. Stiai ca ma pasioneaza muzica de opera? Dupa care... fara alte cuvinte mi-a trimis...fara sa stie favorita mea de Andrea Bocelli:
l-am furat de la Vittoria...de pe facebook...una din cele doua frumoase surori, vecinele mele din Italia... ne-am povestit câteva minute, astazi la prânz...dupa ce mi-a comentat fotografiile hot... TVB... ti voglio bene...ci manchi tanto...come sempre...bacci. Nici eu nu le-am uitat pe dragutele mele prietene...de vârsta fiului meu. Si...Settima, batrânica pe care o îngrijeam ... mai traieste . A împlinit 95 de ani. Doamne ajuta sa ajunga si señor vârsta asta.
Iar o sa-mi linga urechile, gâtul si fata... nemernicul de Drac. Nu pot lupta cu el...este prea puternic. Merg...sa-mi trezesc animalutele si sa frec casa...în compania lor... Am 30 minute pentru gândurile mele. Am terminat dezbaterea cu señor. Saracia, durerea, ipocrizia bogatanilor. Bietul trebuie doar sa ma suporte si sa-mi dea dreptate. Poate m-am trezit bulversata. Parca am dormit ceva? A fost o noapte de cosmar. Vaffanculo... Am sa-mi schimb numarul de telefon. Poate asa nu ma va mai deranja nimeni. Poate asa voi putea sa ramân sub placuta impresie a conversatiilor placute... Si când te gândesti ca am rezistat ieri de la ora 10:00 dimineata ...pâna azi dimineata ..fara sa fumez, desi pe web... Cesar fuma tigara dupa tigara, sub nasul sau sub ochii mei. Ma ghida din Barcelona...cu schimbari de fisiere în messenger, pentru ca imaginea camerei mele sa fie mai clara. Mi-am pierdut ore cu el. Bla, bla, bla... Dar macar învat sa scriu în spaniola... stie multa gramatica si ma corecteaza la nevoie. Chiar..eu nu stiu sa scriu corect în nici o limba. Citesc bine si cred ca înteleg sensul metaforelor. Dar poate este numai o aroganta gratuita din partea mea... Conversam... în patru...cu señor si Marta... alaturi. Asa si señor este încântat... ca ma are în raza vizuala. Cum îi place lui... mai mult.
... Ieri a plouat...asa ca mi-am luat zi libera. Am chiulit...ghemuita în fotoliu. Si... am mâncat salate peste salate. Ar fi fost bine sa-mi iau niste somnifere... dar cum mi-am spus ca voi rezista si noaptea fara anxietatea data de abstinenta... m-am ghemuit sub cearceaful gros. Am crezut ca arunc telefonul pe geam... dar atunci cum ma trezeam dimineata sa merg la jogging cu sefa. 30 minute... în forta când puteam...pentru ca am mâncat si noaptea...ca o sparta. La fiecare doua ore. O cana de lapte si prajituri... Si apoi... alearga daca poti. Dar nu m-am lasat. Doar ca eu nu pot face pasii aceia mici...de pitic...cum îi face Enma. Fac sprinturi... cu furie si plina de ura. Da ...ura... fata de cine oare? Nici macar nu am pe cineva anume spre care sa îndrept frustrarea mea...
Da... Marta... care facuse a treia oara în pat... pe ciclu fiind. Eu... ca nu pot sa ma abtin astazi sa nu fumez iara. O baie calda...nu m-a ajutat cine stie ce. Voi freca casa Enmei si asa voi scoate din mine... dracusorii care s-au aciuiat peste noapte ìn subconstientul meu.
... Si când te gândesti ce ore placute am petrecut în compania ta Mikka. Vei avea mult de lucru cu frustrarile mele... Oare cu care sa încep? Ce vreau sa realizez?... Da... vreau sa fiu linistita, solara... întelegatoare... rabdatoare, cu capul în nori... Vreau... sa fiu în pace cu mine însami, asa nu voi fi în razboi cu lumea...
Adica nimeni nu ajunge în viata noastra la întâmplare, toate persoanele care ne înconjoara, care interactioneaza cu noi, sunt acolo dintr-un motiv anume, ca sa ne ajute sa învatam si sa înaintam în fiecare situatie.
A doua lege zice:
¨Ceea ce se întâmpla este singurul lucru care putea sa se întâmple¨
Nimic, dar nimic, absolut nimic din ceea ce ni se întâmpla în vietile noastre nu putea sa fie de alt fel. Nici macar cel mai nesemnificativ detaliu. Nu exista: ¨daca as fi facut respectivul lucru... s-ar fi întâmplat respectiva chestie....¨. NU. Ceea ce s-a întâmplat a fost acel unic care putea sa se întâmple, si a trebuit sa se întâmple asa pentru ca sa putem învata aceasta lectie ca sa putem continua... Toate si fiecare situatie în parte care apare în vietile noastre este perfecta, chiar daca mintea noastra si ego-ul nostru se împotrivesc si refuza sa o accepte.
A treia lege spune:
¨În oricare moment începe este momentul potrivit¨
Totul începe în momentul predestinat, nici înainte, nici dupa. Când suntem pregatiti pentru ca ceva nou sa înceapa în vietile noastre, atunci este momentul în care va începe.
Si a patra si ultima zice:
¨Când ceva se termina, se termina¨.
Atât de simplu. Daca ceva s-a terminat în vietile noastre, este pentru ca noi sa evoluam, prin urmare e mai bine sa-l lasam pierdut, sa mergem înainte si sa înaintam îmbogatiti cu aceasta experienta.
Cred ca nu este o întâmplare ca cititi aceasta, daca acest text ajunge în vietile noastre astazi; este pentru ca suntem pregatiti sa întelegem ... ca nici un fulg de nea nu cade niciodata în locul gresit!
Stateam si fumam la fereastra camerei mele. De acolo... vad marea. Mai aveam pe retina verdele intens al marii. Soarele nu mai dogorea. La stiri anuntau coborâri de temperatura. Surâdeam: - În sfârsit... am sa încep sa respir.
Ieri, fiind înnorat, soarele, abia rasarit din mare se ascunsese din nou, între nori. De acolo, lasa sa se vada doar un evantai de raze multicolore. Alergam cu Enma. Ea nu vede aceste minunatii ale naturii. Marea... exista pentru ea, doar ca decor. Marea nu i-a spus niciodata nimic. Nu i-a susurat la urechi, nu i-a dat fiori. Fiori... nu cred ca i-a dat nimic si nimeni, niciodata. Pentru mine, valurile care se sparg în forta de rocile erodate de timp si intemperii... au un simbol erotic. Si parca-mi spun: -Si vin...spre tine si plec iara, ...si iar ma apropiu si iar te parasesc. Uneori te mângai, abia perceptibil...alta data, sunt tumultuos si esti a mea... Cum as putea sa nu te învalui în iubirea mea?!
... Auzeam, undeva în adâncurile mele...Alifantis...a venit, a venit toamna, acopera-mi inima cu ceva...
...Dar astazi am ascultat aceasta piesa... si m-am regasit cu o pace interioara, care pret de câteva minute m-a scos din rutina cotidiana... Trezeste-te Ju... Marta trebuie sa plece la cole iar señor asteapta sa-l ridici din pat. Da... rutina. Poate am sa-mi fac cadou plimbarea catre cala Sol del Riu. Mi-era frica sa ma îndrept întracolo, ca sa nu ma arda aerul care mai poarta urma pasilor tai...
Conocida comúnmente como la Madre del pop Latino o también como la Madonna latina por ser la cantante latina que ha puesto de moda el género pop latino.
Se mi guardo nello specchio con il tempo che ha passato sono solo un po' piú ricco, piú cattivo e piú invecchiato. É l'amara confessione di un cantante di successo forse é l'ultima occasione che ho di essere me stesso
Quando ho smesso di studiare per campare di illusioni sono stato il dispiacere di parenti e genitori ero uno di quei figli sognatori adolescenti che non vogliono consigli e rispondono fra i denti.
Vaffanculo Vaffanculo
Ma la musica é cattiva, é una fossa di serpenti e per uno che ci arriva quanti sono i fallimenti mi diceva quella gente che s'intende di canzoni hai la faccia da perdente mi dispiace non funzioni Masini
Vaffanculo. Vaffanculo Vaffanculo.
Non importa se ho pianto e sofferto questa vita fa tutto da sé nella musica ho solo scoperto il bisogno d'amore che c´é
Chi lo sa che cosa é vero in un mondo di bugiardi non si puó cantare il nero della rabbia coi miliardi siamo tutti conformisti travestiti da ribelli siamo lupi da interviste e i ragazzi sono agnelli
che ti scrivono il dolore nelle lettere innocenti e la loro religione é di credere ai cantanti ma li trovi una mattina con la foto sul giornale in quell'ultima vetrina con la voglia di gridare al mondo
Vaffanculo. Vaffanculo Vaffanculo.
Mi dimetto da falso poeta da profeta di questo Fan's club io non voglio insegnarvi la vita perché ognuno la impara da sé.
Me ne andró nel rumore dei fischi saró io a liberarvi di me di quel pazzo che grida nei dischi il bisogno d'amore che c´é
ora basta io sto male non é giusto Vaffanculo.
Nello specchio questa sera ho scoperto un'altro volto la mia anima e piu vera della maschera che porto finalmente te lo dico con la mia disperazione caro mio peggior nemico travestito da santone
Sunt zile...care-ti dau maximum de fericire si altele...care sunt sterse. Astazi... a fost una la superlativ. Am avut bani, am vizitat magazine si mi-am cumparat lucrusoare, am facut cadouri... o rochie la sefa... si una sau doua tricouri la Cristina. Am prins lucrusoare dragute la reduceri... Asa ca va avea si nora mea, câte ceva nou.
Am povestit cu cine mi-e mai drag, foarte putin timp...ce-i drept si am visat. Mâine...adica astazi, alte alergari. Alte datorii de platit... si apoi vedem cum începem luna asta. A fost prea agitata ziua aceasta. Ascult... Garou...si fumez a zecea tigara pe astazi. Nu am mâncat nimic. M-am cântarit...si am 62,6... Am dansat salsa ...cu Marta...spre dezolarea lui señor Tomas. Nu am reusit sa vad nici 5 minute din serialul meu... care nu dureaza decât 20 minute...de la 20:17 la 20:37... Dupa 2 minute...señor s-a cerut la pat. Spre disperarea mea si dezgustul lui sefa. Ce sa fac... asta e. M-am dus apoi la Enma... care a spus ca este de o impertinenta crasa... tatal ei: - Nici nu stiu cum îl suporti. - Haha... doar îl cunosti de o viata. Nu poate fi schimbat. Doamne fereste sa pun ceva care nu-i place... imediat se enerveaza. Dar astazi mi-a mers prea bine ca sa mai pun la suflet.
Nu am vazut apelul tau... draga mea Mikka...pentru ca a aparut unde ma asteptam cel mai putin. Sper sa întelegi ca nu a fost intentionat. Dupa aceea... am avut eu o vizita si timpul a trecut pe neobservate. M-a sunat V. sa bem ceva împreuna...dar eu eram deja departe... în lumea lui Andrea Bocelli... cu un mojito la bord. Slabut...fara efecte secundare... Am 6 ore de somn asigurat... mâine am sa o las din nou în urma pe Enma... dar pe muzica lui Bicho Raro... Are ritmul bun pentru alergare.
Marea... o splendoare astazi. Verde închis. Dimineata... crapam de pofta unei tigari. Si-am mers la sefa. Usa... cu cheia pusa pe blocat. Nu ne-am înteles bine...deci eu m-am trezit cu o jumatate de ora mai devreme. Puteam sa intru prin garaj... dar nu-mi permiteam sa fac galagie. Stiti ca ea îmi pazeste tigarile. Si le numara sa vada ca nu fumez decât minimum... care si asa i se pare mult. Ma tolereaza... ce-a face cu mine.
Mi-am cumparat a treia rochita neagra... prea scurta... dar mulata...eleganta... 3 euro...sfârsit de sezon. Vom face o smecherie si o lungim 7-8 cm. Al Enmei... negru cu fir argintiu... trebuie sa-i desfac tivul si sa-i pun elasticul mai strâmt pe spate... 15 euro. Dar ea are unde sa iasa cu ceva super elegant... Si mi-am luat una turcoaz. Din dantela... chiar mulata... si-mi vine bine culoarea. Poate am sa scurtez un 5-6 cm. Tricouri...bestiale, duble... cu spatele încrucisat...6 euro bucata... 5 bucati... trei culori, lungi, pentru legginsi. Si... vreo 5 la 3 euro. Metge m-a vazut cu plasele si m-a întrebat cât am cheltuit. Deh... contabilul catalan. Deci...probe si cu Irina... dar ea are alte gusturi.
Si acum la culcare... mademoiselle... Mâine prea mult de lucru. Enma începe serviciul... vom iesi la alergare înainte sa plece la serviciu. Nu ne lasam, ce credeti voi?!... Cristina spune ca suntem nebune.
A da... Kinga, nepoata mea, cea mai frumoasa blonda naturala de pe aici... mi-a facut si ne-a facut unghiile, la cucoane. Si am complotat, un nou set de fotografii...cu aparatul lui Cristina. Noi doua...deci... între fete. Poate o convingem si pe Lizzie sa ne pozeze... adica mama-sa. Sa vedem... ca ea este capoasa, desi poarta rochii mai scurte decât mine... dintotdeauna.
Nu mi-e somn... dar trebuie sa fiu fresh dimineata. 1:35... cam târziu, dar noaptea este sublima...si nu mi-e foame. Sunt si zile din astea. Cumparat eu... numai salata verde, masline cu ansoa si nici nu am avut timp de mâncat... prea multe vizite la mine si la sefa acasa... Doar seful era în plus... cu noi pe terasa. Superba zi. Hai sa fie toate ca asta... chiar as fi rasfatata... Desi... trebuie sa recunosc... chiar sunt rasfatata.
La 2:00 noaptea... mixpodul meu a ajuns la aceasta melodie... e cazul sa merg la mine în patut... înainte sa se înfierbânte ... creierul meu... Sper ca nu ati uitat fetelor ... ca sunt chiar si momente pentru care merita sa traiesti... You... can... leave... your... hat... on...
Dar din dar
-
Oameni dragi, stim cu totii ca exista multi oameni cu probleme, fara
posibilitati materiale, cu copii bolnavi. Toti stim cel putin cateva
cazuri. Unii poat...
Petrecere în alb... despedida de verano... de ramas bun verii care nu se mai termina.Colegii de la echipa de fotbal unde joaca seful... veterani, împreuna cu prietenele sau sotiile. Eu sunt ... doar invitata. Da si admirati-o pe Enma... cu superbele ei bijuterii...
Aici apare si Cristina, domnisoara cu parul lung, negru. Fetitele, numai sucuri dar tinerele au facut hazul petrecerii dupa câteva pahare... nu se opreau din râs. Noi babele rezistam mai bine sau ... bem mai putin... Oricum, nu m-am cântarit saptamâna asta...de frica sa nu ma sperie cântarul. Dar astazi trebuie sa fac iar bunatati. Diseara este aici fiul meu si atunci trebuie pus la îngrasat. Nu ca nu ar avea grija de el nora mea... o face chiar prea bine, dar a slabit mult vara asta si nu-mi place sa-l vad asa. Deci... la munca Giulia... curatenie, cedezi camera ta la copii si trebuie sa faci mâncarica si o prajitura, ba sa mai si faci cumparaturi... Da... si am sa ies cu copiii sa facem fotografii la Cala Sol del Riu...
