Acuarele, picturi, aflate în casa

Câteva din picturile sefului meu. Cele mai multe facute pe când avea 18 ani. Eu oricum mai am mult pâna sa ajung la nivelul lui de acum 36 de ani. Joan Ibañez.

Terminat una, alta la rând

În sfârsit l-am terminat. M-a învatat si niscava trucuri profesorul meu de pictura. Pete mici albe pe lamâi care dau impresia de volum. Liniile verticale care se folosesc numai la suprafete verticale, ondulate la suprafetele plane.nuante diferite acolo unde unesc cele doua suprafete.Nu este usor sa transpui culori în nuante de la alb negru. Acum ma lasa în pace cu desenul asta. Marti încep alta, desi eu as prefera sa ma lase sa plec de la ei cât mai repede. Ma asteapta celalalt job. Nu am cum sa-i grabesc pentru ca au fost persoane decente cu mine. Si nu le-am spus ca am perspective noi. Oricum, candidata de ieri nu parea deloc încàntata de iesirile dementiale ale batrânei doamne. Sper ca nu s-a speriat rau de tot.

Nu te nasti cu talentul

Cam asa ceva am realizat în 6 ore de desen. Astazi am folosit lac fixativ. Creion grafitat, creta speciala, lac fixativ. Peste creta nu poti trece cu creionul grafitat si invers. Si atunci, învataceilor li se permite folosirea lacului fixativ. Motivul. Se realizeaza o suprafata de protectie, abraziva. Si poti folosi creionul pe o suprafat pe care ai trecut creta si invers. De ce?!  Pentru a obtine nuante de gris. Stiati ca sunt atâtea nuante de alb, gris, negru?! Sa vedem daca voi putea pune în practica cele învatate pâna acum. Da... voi pleca în câteva zile. Sunt dezolati sefii mei. Scurta estancia mea aici. Cum se traduce asta în româna? Tentatia banului si a unui contract de munca. Primul de când sunt aici. Asta neluând în calcul cele 6 luni pe care le-am avut cu legea dependentei lui señor. Dar...se mai pune la socoteala si vacanta de o luna platita. Numai sa fie bine la noul loc de munca.
Apartament de magistrat, pian, parchet, camera spatioasa pentru mine, baia mea, apartament luminos, 180 mp, parchet pe jos, doamna în scaun cu rotile, foarte necesitata de ajutor. 92 de ani. 12 ore pe zi fara pauza. Nici o vizita permisa.
Deh... acceptam, ca n-om muri.
Ma doare capul. Stau cu dopuri în urechi si tot aud la maximum televizorul. Stiti ce înseamna volum maxim la TV... de la 12 dimineata la 12 noaptea?! încercati.

Barcelona, Barcelona, Barcelona

Dupa trei sedinte de desen

Tentatia banului

Da. Exista ispita banului. Stai, cântaresti, analizezi pe toate partile si trebuie sa iei o decizie. De data aceasta am sa iau o hotarâre din care voi elimina tentatia banului. Mai multi bani, mai multa responsabilitate. Mai putina libertate. Mai multi bani, contract de munca, 1030 de euro pe luna, o singura persoana, 5 frati, probabil care mai de care mai pisalogi. O zi si jumatate liber pe saptamàna, de ridicat o batrâna senila si artagoasa, doua plati de 600 de euro pe an si concediu platit, plus.... seguridad social, ceea ce înseamna ani la pensie.
Aici, 700, doua dupa amieze libere pe saptamâna, batrâna doarme ca un bebelus pâna la 10 dimineata, posibilitatea de a iesi cànd am chef si unde am chef, dar în limita bunului simt, clase de pictura, gratis. Hm... dementia senil si aici, dar suportabila. Plânge câte o lecuta dar se poate suporta. Nu am contract, nu am vacante, nu atâtia bani. Dar... nu trebuie sa o ridic. Si spatele meu spune ca nu ar mai rezista la efort. Ma doare si asa zilnic. Am de ales între bani câstigati cu mai mult efort sau sa stau cumintica în banca mea si sa ma dedic studiului desenului. Nu am mai fost saptamàna asta la clase. Martea, ocupata cu June, astazi cu tentatia banului. Faina tipa, Carmen, dar si foarte exigenta. Aici nu ma f.... nimeni la cap, acolo nu as avea o clipa libera în toata ziua si toata ziua as fi chestionata de persoane super obsesionate cu sanatatea batrânei. Aici, un singur fiu, o nora cu care poate ma vad câteva minute pe saptamâna. Cred ca este timpul sa traiesc pentru arta. Banii nu mi-au adus satisfactie pâna acum. O casa, aproape terminata, unde nu am avut nici o tragere de inima sa ma duc în zilele în care am stat în somaj neplatit. O nunta platita, la care nu voi putea merge. Dar era de datoria mea sa o fac. Nu am bani în buzunar, nu am o pereche, dar parca totusi nu sunt trista. Cu June m-am certat ieri si m-am împacat astazi. El a insistat la telefon. Nu l-am cautat eu. As putea foarte usor sa-mi gasesc pe cineva dar ce ar avea un barbat sa-mi ofere si ce ar trebui sa-i suport?! Mâine, sper ca mâine, am sa-mi daruiesc ore de desen. Acum stiu doar ca ma doare spatele si tare bine mi-ar veni un masaj specializat. Câteva cuvinte schimbate cu TINE mi-ar veni bine din când în când.

Duminica numai buna de reflexionat

Nimeni nu te plateste doar pentru ca sa faci companie. Trebuie sa ma eschivez zilnic din fata acceselor de plâns. Este ca si când m-as pregati pentru a fi bunica. Cred ca va fi floare la ureche sa distrag atentia unui copil fata de ce trebuie sa faci cu o persoana de vàrsta a treia. Ajungem cu un bagaj de frustrari la sfârsitul lungului drum ce se cheama viata. Dedicatie si sacrificiu este pentru mai toti trecerea prin viata. Prea putin pentru noi însine si prea mult pentru ceilalti. Unii nu suporta ca ajung sa fie o povara sau se simt neglijati. Mi-a fost dat sa vad ce se întâmpla cu batrànii în toti acesti ani. Si nu poti sa nu dai dreptate si unora si altora. Fii vor sa-si traiasca viata, batrànii vor atentie si caldura. Ajung sa-si faca rau, refuzând sa manànce sau se spele, doar , doar vor avea parte de mai multa atentie si mila. Am facut astazi imprudenta sa-i spun batrànicei ca este patetica cu plànsul zilnic. Ca ar trebui sa fie fericita daca fiul ei este fericit alaturi de sotia lui. Au început reprosurile si toata frustrarea s-a revarsat. Avea în mine un auditoriu si trebuia sa libereze toata rautatea. Mi-a parut rau ca mi-am deschis gura. M-am gândit la bietii mei parinti pe care nu i-am sunat de o luna întreaga. M-am protejat pe mine de tristetea pe care mi-o da fiecare conversatie cu ei. Aceleasi lamentari m-ar astepta. De aceleasi lamentari  au parte toti fii din partea pisalogilor de batràni. Si doamne càt de urâti mi-au fost întotdeauna batrànii cu vesnicele lor lacrimi si reprosuri. De ce fugi nu scapi. Si seamana biata de ea ca o picatura de apa cu soacra mea. La chip, la corp, la vorba si... la lacrimi si reprosuri. Asta ca sa ma turmenteze si la 2500 Km distanta.
Mi-am pus castile si ascult la întâmplare muzica. Sunt singura si poate chiar nu simt nici umbra de tristete. Convietuirea este obositoare. Asteptam prea mult de la ceilalti. În ultima luna am stat pe unde am apucat. Am dormit câte o noapte la prieteni si restul în casa fiului meu. Nicaieri nu mi-am gasit locul. Pentru prima data dupa 7 ani de pribegie prin lume am simtit ca nu am un camin al meu. Si am simtit lipsa unui camin, a unui umar de barbat pe care sa ma pot odihni. Copiii au facut ce le-a stat în putinta sa ma simt bine. Nu mi-au lipsit nici bani nici atentia lor. Prietenele au facut la fel. Amalia m-a primit cu drag la ea si eu am fost cea care am plecat doar dupa o zi. Aveam acea stare de neliniste care nu ma lasa sa stau locului. Eram înca ravasita de evenimentele care au dus la plecarea mea pe nepusa masa din casa unde am muncit timp de 5 ani si jumatate. Nu mi-am gasit locul nici pe plaja, nici în casa fiului meu. ma sufoca senzatia de inactivitate neremunerata. Nu sunt materialista. Nu m-am ales cu bani pusi deoparte dupa atâtia ani de servit. Stiam ca am acasa o parte dintr-o casa în care am investit prea mult si prea multi ani din viata mea. Dar nu ma atragea nimic spre acea casa. Înca mai simteam firele care ma legau fata de pasiunea traita alaturi de columbian. A trecut o luna. Lui îi datorez în mare parte decizia de a pleca de dincolo. Ceea ce s-a întâmpalt dupa aceea a fost doar picatura care a umplut paharul deja si asa prea plin. Psihic nu as mai fi rezistat mult la nebunia care ma înconjura. Problemele junelui doar mai puneau ceva în talerul balantei care statea sa se rastoarne. Echilibrul meu si asa fragil s-a rupt într-o dimineata. Si nu m-am uitat înapoi si am plecat. M-au dezamagit prieteni, cunoscuti, sefi. Nu simt astazi nici macar o urma de amaraciune. Stiu ca toate se întâmpla pentru ca noi sa crestem. Nimic nu se întâmpla degeaba. Sansa mi-a surâs din nou. Mi-a luat ceva si mi-a dat ceva poate mai de pret. Mi-a luat nelinistita dorinta si mi-a dat posibilitatea de a ma regasi într-un studiou de pictura, în fata unui sevalet. Muzica relaxanta, câteva vorbe schimbate când si când între cei care frecventeaza de mai mult timp acea academie de pictura. Fiecare ca nivelul lui de pricepere. Unii picteaza, altii deseneaza.Profesorul trece din când în când pe la fiecare si îndruma cu mult tact. Se simte ca este un didact. Îti sugereaza si-ti explica într-un limbaj sofisticat ce trebuie sa vezi si înca nu reusesti sa vizualizezi. Mai mult am sters. Asta pentru ca nu gândesc înainte de a trage o linie. El spune ca trebuie putine linii dar bine puse. Eu fiind o nelinistita vreau ca de obicei rezultate imediate, cu care sa-mi mângâi egoul de isteata si talentata. Nu mi-am petrecut mai mult de o ora în fata nici unui desen sau acuarele ce am realizat pâna acum. Uita ca acum am 4 ore în fata unei coli imense si abia ce mi se contureaza pe coala imensa formele.

O noua sansa mi-a dat viata ca sa pot fugi din fata monotoniei de zi cu zi. Si am de gând sa profit din plin. Înca nu mi-am facut timp sa-mi instalez si aici în casa un sevalet, dar am cumparat coala de desen si cele necesare. E ca am dureri în spate. Statul în fata unui sevalet presupune si un anume efort. Uit uneori sa-mi tin spatele drept si ma încovoi. Si apoi fac câti kilometri pot în toate directiile.

Un nou început

Povestea ultimei luni este lunga si prea încarcata de frustrare si ranchiuna. Trebuia o schimbare în viata mea si poate ca toate s-au întâmplat pentru ca trebuia sa se întâmple. As putea sa spun ca numai momemtul prezent conteaza dar nu pot sa o fac. Sona fatta a pezzi. Caut bucati din puzzle ce-mi poarta culorile. Poate într-o zi voi reusi sa recompun un întreg si voi fi mirata ca nu seamana cu cel stiut. Viata mi-a mai dat o lectie dura si acum conteaza doar daca am tras ceva învataminte care sa ma ajute pe viitor. Deocamdata multumesc ceasului bun. Prietenii nu sunt prieteni decât la bine. Unii, carora le-ai cam întors spatele se dovedesc mai dornici sa te ajute decât altii carora le-ai sters dosul ani de zile. Învat sa nu simt nimic. Sa nu ma daruiesc si sa nu cer nimic de la viata. M-am simtit pierduta pret de câteva zile. Sansa mi-a surâs din nou si dupa abia câteva zile aveam speranta unui nou loc de munca, în conditii mult mai bune în buricul Barcelonei. Mai putini bani dar si foarte multe alte avantaje. Doua dupa mese libere pe saptâmâna plus cât am eu nevoie ca sa-mi satur setea de nou. Ore de desen si pictura gratis, nu în zilele mele libere, sub îndrumarea unui adevarat profesor.

Rezultatele celor doua cu doua ore petrecute în studio. Fiecare minut este un câstig imens pentru mine. Unele vise ti se împlinesc iara altele care nu le-ai visat dar ti s-au întâmplat sunt pe cale sa se disipe. Amor de lejos es amor de tontos. Te doare pe zi ce trece mai putin ca ai pierdut ceva ce parea a fi iubire. O iluzie a ceea ce ar fi putut sa fie si niciodata nu a ajuns sa fie. Din prea multa superficialitate. Înca nu s-a terminat. Mai avem nevoie sa ne auzim, sa ne vedem, sa ne simtim, Un timp. Mai apoi se va raci aceasta falsa relatie si vom merge fiecare pe drumurile noastre. Îmi ramâne memoria carnii, a simturilor, sunete si refrene care înca mai aduc câteva lacrimi în coltul ochilor. Totul este trecator în viata. Acum am din nou sansa, nepretuita de a ma reinventa. Si nu am sa las sa treaca pe lânga mine aceasta oportunitate.

Nu mai am timp să regret ce-am făcut, ce n-am făcut, ce am spus și ce nu am spus...
Nu mai am timp să îmi încarc sufletul cu răutăți, să mă împovărez cu gânduri negative și probleme închipuite.
Nu mai am timp de flecăreală inutilă și nici să mai stau în preajma oamenilor pesimiști.
Nu mai am timp să plâng după oameni care m-au părăsit și după oameni care nu au știut să mă iubească.
Nu mai am timp să mă întorc pe drumuri pe care le-am abandonat.
Nu mai am timp să aștept după oameni indeciși, care nu știu ce vor.
Nu mai am timp să mă lamentez, să îmi invoc mereu trecutul, eșecurile și greșelile.
Nu mai am timp să alerg după iluzii și nici să mai visez visele altora.
Nu mai am timp să mă las folosită, mințită, înșelata, trădată și rănită.
Nu mai am timp să mă cert, pentru că nu mai am timp să mă împac.
Nu mai am timp să plec pentru că nu mai am timp să mă întorc.
Nu mai am timp să uit cine sunt și nici sa fiu cine vor alții să fiu.
Nu mai am timp să mă încarc cu complexe, nici să mă simt neimportantă, urâtă, respinsă și nedorită.
Nu mai am timp să ascult zvonuri despre mine, critici, reproșuri și păreri subiective.
Nu mai am timp să mă justific și nici să fac eforturi să dovedesc cine și cum sunt.
Nu mai am timp să-i ascult pe cei care încearcă să mă descurajeze, nici să-i las pe unii să îmi organizeze viața.

Nu mai am timp să amân să trăiesc așa cum vreau.

poezia apartine Irinei :

eu doar am sa încerc sa o traduc în aste limbi straine.

Ya no tengo tiempo para lamentar lo que hice, lo que no hice, lo que he dicho y lo que no he dicho...

Ya no tengo tiempo para cargar mi alma con malezas, cargarme con pensamientos negativos y con rollos imaginarios

Ya no tengo tiempo para innecesarias charlas ni tiempo para estar alrededor de gente pesimista.

Ya no tengo tiempo para llorar por personas que me han abandonado y que no han sabído amarme.

Ya no tengo tiempo para volver sobre los caminos que he abandonado.

Ya no tengo tiempo para esperar, detras de indecisas personas, que no sabén lo que quieren.

Ya no tengo tiempo para lamentarme , siempre invocando el pasado, los fallos y los errores.

Ya no tengo tiempo para correr detrás de ilusiones y ya ni tengo tiempo para soñar los sueños de los demás.

Ya no tengo tiempo para dejarme usada, mentida, engañada, traicionada y herida.

Ya no tengo tiempo para pelear, porque ya no tengo tiempo para hacer la paz.

Ya no tengo tiempo para ir porque ya no tengo tiempo para volver.

Ya no tengo tiempo para olvidar quiénes soy y ni tengo tiempo de ser lo que los demás  quieren que sia.

Ya no tengo tiempo para cargarme  con complejos, ni para sentirme   sin importancia, fea, no deseada y rechazada.

Ya no tengo tiempo para escuchar rumores sobre mí, las críticas,ni reproches ni  las opiniones subjetivas.

Ya no tengo tiempo para justificarme ni para  hacer esfuerzos para demostrar quién y cómo soy.

Ya no tengo tiempo para escuchar a aquellos que intentan desalentarme ni dejar algunos para organizar mi vida.

Ya no tengo tiempo para posponer para vivir como quiero.

Desene facute în spital

Patetic....magarusul..

Acuarele printre bolboroselile lui señor

Si astazi avem zi de priviri pierdute în tenebrele întunecatei minti a lui señor. Vorbeste pentru sine sau încearca din când în când sa-mi spuna ceva. Îmi cere lucruri imposibile. Sa-l duc acasa, sa-l îmbrac ca sa plecam. Mintea lui amesteca evenimente din trecut cu putinul zilei prezente. Îl hranesc si uneori îmi raspunde la comenzi. Deschide gura, mesteca, înghite. Avem si zile mai bune. Zile în care ne recunoaste sau chiar poate purta conversatii. Zile în care recunosc persoana amabila care a fost. Alte multe zile în care ne certam la cutite. Starea lui de spirit ma influenteaza si pe mine. Cu groaza ma trezesc. Stiu ca nu ma asteapta multe clipe placute. Nervi, mult efort fizic, rabdarea care mi-e în pioneze. Nu este usor sa nu raspunzi la insulte sau cereri imposibile de împlinit. Nu poti raspunde cu ¨da¨ la întrebarile lui. Nu poti sa nu-i raspunzi. Se lupta cu bàrile protectoare cu care-l imobilizam în pat sau pe canapeaua unde-si petrece veacul. Daca-l privesc se plânge de dureri. Zilele trecute, în delirul lui, îi spusese sefei ca-l lovesc. Saracul de el. Bineînteles ca eu am fost foarte ranita în adâncul sufletului. Sunt de multe ori nesimtita si-i raspund în doi peri. La înjuraturi sau la nepoliteti. Apoi încerc sa ma calmez si sa-mi spun ca nu ma pot pune cu mintea lui aflata în ghearele dementei senile. Doare sa vezi cum ne degradam ca persoane.

Ni se întâmpla si ca persoane aflate înca în floarea vârstei. De câte ori m-a ranit JUne. Nu-i aduc aminte pentru ca oricum nu recunoaste si nici scuze nu-si cere. Nu cu cuvinte cel putin. Apreciez doar ca s-a schimbat mult. Este foarte dulce si pasional cu mine. Nu am cuvinte sa descriu dulceata buzelor sale. Numai i se pare bolnavicioasa pasiunea si dorinta mea de a face amor zilnic. Stie ca niciodata nu ma pot satura de el. Chiar daca sunt epuizata fizic si emotional Poate din cauza dopaminei generate în creierul meu. Un îndragostit produce un nivel de 7000 de ori mai mare decât o persoana obisnuita. Amorul fizic este doar împlinirea iubirii. Mi se daruieste neconditionat acum. Nu are nevoie de stimuli exteriori. Îmi cere sa nu-l însel cât timp vom mai fi împreuna. Stim ca timpul nostru este pe sfârsite. Poate de asta mi se daruieste atât de repede. Gesturile sunt tandre, paisonale. Cuvintele lui atât de magulitoare pentru mine, batrânica grasuta:
- Giulita mia, niciodata nu am avut parte de amor atât de intens. Sunt atât de viril cum nu am fost cu nici o femeie din viata mea. Si nu ma pot opri. TU esti viagra mea. Poate unul la un milion întâlneste perechea perfecta.

Stiu ca asa este. Nu se datoreaza faptului ca el este foarte bine dotat de la natura. Este reactia fireasca la iubirea pe care i-o transmit atingerile mele. Cuvintele mele în pat, privirea care-l îmbata si trezeste în el pasiunea irationala. Stie ca ma raneste fizic, stie ca este un animal de prada în pat care nu poate fi oprit. Buzele lui ma rasfata. Sfârcurile ma dor doar când ma gândesc la el. Carnea toata mi se înfioara doar amintindu-mi privirea lui rascolitoare. Ma cuibaresc în bratele lui si-l privesc minute în sir dupa ce m-a avut. Este frumos pentru ca ochii mei vad în el perfectiunea. Prea frumos pentru a fi adevarat. Prea frumoasa sunt eu când ma vad oglindita în caldura din ochii lui. Sarutari pe frunte, pe ceafa, în crestetul capului. Sarutari pe vârfurile degetelor. Gelozii care-mi fac placere:
- Mirosi a sarutarile altui barbat. Cine te-a adulmecat pe gât, Giulita?
L-am plesnit peste umar:
- Poate numai gelul de par poate mirosi asa. Doar zi si noapte ma supraveghezi.

Abia ce plecase vineri seara pe la zece ca la doua noaptea ma trezeste cu sarutari. Fusese în stare sa vina cu pretextul ca avea nevoie sa ma sarute. Stiam ca vroia sa se convinga ca sunt singura în pat. Mi-e draga nebuna lui gelozie. Toata laudarosenia ca El niciodata nu a fost gelos. hahaha:
- Nu uita ca te privesc de acasa, Giulita. Nu ma ráni.
- Asa deci. Dar toate infantilele tale bravade când ma incitai cu remarci de genul:- Faina tipa, avea corp frumos... sau când nu încetai sa-mi vorbesti de altele care au trecut prin patul tau?! Doare, nu-i asa?! Am pierdut atâta energie în puerile reprosuri. Când doar de iubire era nevoie. Dar de câte ori ma iluzionam ca am ajuns la inima ta, ma îndepartai cu superficialitatea ta. Nici astazi nu esti mai breaz, doar ca ai început sa iubesti desi nu mi-o spui. Da... îmi spui Giulita de mi amor, asa ca si când ti-ar fi scapat pe nevrute. Dar niciodata nu-mi spui: Te iubesc!

Cer prea mult. Buzele lui care ma saruta zilnic minute în sir, mi-o spun. Mângâierile lui atât de tandre , mi-o spun. Copilareasca lui purtare în pat, mi-o spune. Se strecoara pe sub cearceafuri si-si scoate capul jucaus ca sa ma faca sa râd. Si râdem. Uneori ar vrea sa-l ascult. Se lanseaza în explicatii. Eu din vârful patului ma prefac atenta pâna când numai pot si izbucnesc în râs:-
- Doamne, câta rabdare trebuie sa aiba o femeie cu tine. Te ascult si ma prefac ca te înteleg desi gândul mi-e numai la mierea buzelor tale. Taci si treci în pat.

Lumina strabate numai prin cei putini centimetri lasati ridicati de la jaluzele. Suntem numai noi doi si nebuna noastra pasiune. Urlu de dureri si nebanuite placeri. Zilnic noi si noi fiori inunda corpul meu. El se descopera mai viril si instincte animalice iau locul tandrelor mângâieri, pentru ca mai apoi sa redevina din nou copil în bratele mele. Nu exista limite si nici orgasmele numai sunt acceptabile. Îmi spune ca sunt cea mai ciudata persoana pe care a întâlnit-o. Ma excita palmele si picioarele lui reci, ma înfioara membrul lui în nonerectie, atâtnând între picioare. Îl rog sa nu aiba erectie, sa nu ma patrunda...si pe el asta-l înebuneste:
- Toate femeile vor un membru enorm, sa fie rupte si penetrate fara oprire. TU... vrei sa ma simti, sa ma adulmeci. Vrei sa te sarut fara sa am erectie. Cum pot atinge sfârcurile tale fara sa ma pierd?
Iubeste-ma cu alte simturi. Nu lasa masculul din tine sa se trezeasca asa de repede. Uita de genitalele tale si ale mele si lasa doar pielea sa se bucure de atingerea celuilalt.
Da, uneori reuseste sa se stapâneasca pret de doua minute. Atunci ma excita cu claia de par pe care mi-o trece peste corp. Cu buze care abia ce ma ating, cu degete care se plimba alene peste tot. Da... hai sa lasam visareala. Simt fluturi în stomac. Iubi abia daca va veni pe seara sa ma vada. Ieri mi-a facut o vizita inopinata pe la orele 16. Pe jos a venit. Si nu a plecat pâna nu si-a luat portia. Am sperat ca-mi mai face o vizita pe noapte. Dar nu a fost sa fie. Asa ca m-a îndopat eu cu 3 farfurii de supa de salata verde cu câte o pulpa de pui în fiecare.
... De citit psihologie... nici vorba. Nu sunt în stare sa asimilez si nici sa trag concluzii. Mi-am pierdut câteva zile citind si ajunsesem sa ma autocompatimesc.