Hace 11 años
jueves, 26 de noviembre de 2009
miércoles, 25 de noviembre de 2009
Eliberarea pescadorului Alakrana ( scorpion), socante marturiile echipajului
În zilele acestea este zarva mare în jurul eliberarii pescadorului Alakrana, vapor care a fost sechestrat de catre piratii somalezi în apele Oceanului Indian, dupa 49 de zile se sechestru platindu-se o cifra cu sase zerouri .
Opiniile sunt împartite:
- sa stea acasa, sa nu mai mearga în apele respective, dar tentatia înavutirii este mai mare decât bunul simt, si cum locuri de munca nu sunt , marinarii se îmbarcheaza, stiind ca înfrunta mari riscuri.
- sau sa mearga, sa pescuiasca mai departe în apele Oceanului Indian, cele mai bogate în ton, dar cu escorta militara (ceea ce este deja, multinationala) si angajând la bordul fiecarei nave si personal de securitate ( 4 persoane cu ceva armament în dotare - în lupta cu piratii dotati cu lansatoare si alte cele, mult mai sofisticate) , pentru care guvernul a schimbat în mare graba legea securitatii private.
Industria piscicola din apele acelea traieste. Si în industria piscicola - fabrici de conserve si altele care le deservesc, plus lanturile de magazine care le vând produsele - lucreaza multi, si guvernul nu poate sa-si permita pierderea locurilor de munca.
Grea dilema.
Socanta a fost declaratia unuia din marinarii sechestrati, care a relatat cum au fost dusi, în vizita de intimidare la bordul unui vas grecesc, sechestrat de mai bine de 6 luni, cu echipaj ucrainean, cu femei si copii la bord, una care nascuse între timp si bebelusul avea cam 4 luni deja. Printre sechestratori era si un copil pirat, de 14 ani, cu mitraliera, care vroia si a violat în cele din urma, o fetita de 11 ani , aflata pe bordul acestei nave. Fetita se ruga de marinarii spanioli sa o ia pe barca lor.
Si acum, izbucneste ura fata de negri , animale, brute.
Cam cum a fost în Italia, când un român a ucis o italianca.
Vorba aceea, câte persoane oneste vor trebui sa-si demonstreze curajul , calitatile umane si profesionale, pentru ca opinia publica sa uite de nimicnicia unui conational sau în cazul de fata unui negru (copil- ca doar si ei sunt soldati copii - victime ale erei moderne în care traim).
Ar trebui sa le lasam bogatiile, fie ele chiar si marine, sa-i ajutam sa-si dezvolte o industrie proprie, cu care sa creasca nivelul de trai a populatiei lor, nu a noastra. Expansiunea lumii civilizate, foamea noastra nu o permite.
Opiniile sunt împartite:
- sa stea acasa, sa nu mai mearga în apele respective, dar tentatia înavutirii este mai mare decât bunul simt, si cum locuri de munca nu sunt , marinarii se îmbarcheaza, stiind ca înfrunta mari riscuri.
- sau sa mearga, sa pescuiasca mai departe în apele Oceanului Indian, cele mai bogate în ton, dar cu escorta militara (ceea ce este deja, multinationala) si angajând la bordul fiecarei nave si personal de securitate ( 4 persoane cu ceva armament în dotare - în lupta cu piratii dotati cu lansatoare si alte cele, mult mai sofisticate) , pentru care guvernul a schimbat în mare graba legea securitatii private.
Industria piscicola din apele acelea traieste. Si în industria piscicola - fabrici de conserve si altele care le deservesc, plus lanturile de magazine care le vând produsele - lucreaza multi, si guvernul nu poate sa-si permita pierderea locurilor de munca.
Grea dilema.
Socanta a fost declaratia unuia din marinarii sechestrati, care a relatat cum au fost dusi, în vizita de intimidare la bordul unui vas grecesc, sechestrat de mai bine de 6 luni, cu echipaj ucrainean, cu femei si copii la bord, una care nascuse între timp si bebelusul avea cam 4 luni deja. Printre sechestratori era si un copil pirat, de 14 ani, cu mitraliera, care vroia si a violat în cele din urma, o fetita de 11 ani , aflata pe bordul acestei nave. Fetita se ruga de marinarii spanioli sa o ia pe barca lor.
Si acum, izbucneste ura fata de negri , animale, brute.
Cam cum a fost în Italia, când un român a ucis o italianca.
Vorba aceea, câte persoane oneste vor trebui sa-si demonstreze curajul , calitatile umane si profesionale, pentru ca opinia publica sa uite de nimicnicia unui conational sau în cazul de fata unui negru (copil- ca doar si ei sunt soldati copii - victime ale erei moderne în care traim).
Ar trebui sa le lasam bogatiile, fie ele chiar si marine, sa-i ajutam sa-si dezvolte o industrie proprie, cu care sa creasca nivelul de trai a populatiei lor, nu a noastra. Expansiunea lumii civilizate, foamea noastra nu o permite.
martes, 24 de noviembre de 2009
Independentism în mileniul trei
Raspunsul meu catre un prieten.
Poate ca sunt o neavenita , si nu ar trebui sa discut problema minoritatilor din Spania. În fond si la urma urmei eu ma bucur, din plin de ospitalitatea lor. Cel putin politica guvernamentala este de a recunoaste drepturile tuturor minoritatilor.
Se stie ca Spania este o tara organizata din punct de vedere teritorial din 17 comunitati autonome (guvern propriu, limba proprie recunoscuta si folosita în scoli si administratie, chiar mai mult decât limba oficiala acceptata pe teritoriul Spaniei) si doua orase autonome , Ceuta si Melilla (situate pe teritoriul Marocului) .
<independentista , ligados a nacionalismos periféricos, como por ejemplo el vasco, el gallego o el catalán, que reclaman la independencia de España de los territorios en los que son activos. Estos movimientos se dan principalmente en Cataluña, Galicia, Navarra y el País Vasco, donde existen partidos explícitamente independentistas como la Unión do Povo Galego, Esquerra Republicana de Catalunya, Aralar o EA, así como los seguidores de la llamada izquierda abertzale que no se desvinculan de ETA (su última denominación formal es Batasuna, partido ilegalizado en España pero legal en Francia). Por otro lado, partidos como el BNG, PNV y CiU oscilan entre posturas autonomistas y abiertamente independentistas.>>
Situatia este ca toti acesti spanioli, care traiesc în teritoriile respective, sunt minoritati acolo. Si va asigur ca viata lor nu este usoara, doar diferita, pentru ca ei sunt spanioli, în Spania, care locuiesc în teritorii care s-ar vrea , pe fata, independente.
Faptul ca sunt atâtea parlamente, autonomice, nationale nu face decât sa goleasca buzunarul contribuabilului.
Minoritate etnica autohtona este recunoscuta doar cea gitana ( tiganii ) care sunt prezenti în toate comunitatile.
Cealalta minoritate, sunt imigrantii, dar despre asta altadata.
Cum am mai spus, mi-ar placea o Europa Unita, ca Statele Unite, în care nu ar trebui sa existe problema minoritatilor. Vorba Antoanetei, multiculturalitatea doar te poate îmbogati. Sper sa apuc zilele acelea.
Mi se pare ca wikipedia trateaza pe fata problemele acestea ¨teritoriale¨.
Poate ca sunt o neavenita , si nu ar trebui sa discut problema minoritatilor din Spania. În fond si la urma urmei eu ma bucur, din plin de ospitalitatea lor. Cel putin politica guvernamentala este de a recunoaste drepturile tuturor minoritatilor.
Se stie ca Spania este o tara organizata din punct de vedere teritorial din 17 comunitati autonome (guvern propriu, limba proprie recunoscuta si folosita în scoli si administratie, chiar mai mult decât limba oficiala acceptata pe teritoriul Spaniei) si doua orase autonome , Ceuta si Melilla (situate pe teritoriul Marocului) .
Independentismo
Sursa: Wikipedia în spaniola, în cea pe limba româna nu am întâlnit tratata problema.
Situatia este ca toti acesti spanioli, care traiesc în teritoriile respective, sunt minoritati acolo. Si va asigur ca viata lor nu este usoara, doar diferita, pentru ca ei sunt spanioli, în Spania, care locuiesc în teritorii care s-ar vrea , pe fata, independente.
Faptul ca sunt atâtea parlamente, autonomice, nationale nu face decât sa goleasca buzunarul contribuabilului.
Minoritate etnica autohtona este recunoscuta doar cea gitana ( tiganii ) care sunt prezenti în toate comunitatile.
Cealalta minoritate, sunt imigrantii, dar despre asta altadata.
Cum am mai spus, mi-ar placea o Europa Unita, ca Statele Unite, în care nu ar trebui sa existe problema minoritatilor. Vorba Antoanetei, multiculturalitatea doar te poate îmbogati. Sper sa apuc zilele acelea.
Mi se pare ca wikipedia trateaza pe fata problemele acestea ¨teritoriale¨.
The Land of Green Plums
O citeam în dimineata asta pe Antoaneta, cum mare emotie, pentru ca scrie foarte frumos, asa cum eu nu voi ajunge sa scriu niciodata. Scria despre Herta Muller, pe care eu nu am avut nici ocazia nici nu am simtit deocamdata nevoia sa o citesc. Cum am mai zis, mi-am propus sa amân pentru vreo douazeci de ani fobia cititului. Nu-mi ajunge timpul pentru toate. Si daca iau în mâna o carte, nu sunt în stare sa o mai las pâna nu o termin. Devin adicta la citit si las totul deoparte. Si acum am multe alte pasiuni carora sa ma dedic.
Mi-am adus aminte de anii comunismului. Ce au însemnat pentru mine, fiinta ignoranta cu aere de atotstiutoare, date de istetimea mea nativa. Privind în urma îmi dau seama cât de ignoranta eram, motiv pentru care iert tuturor din jurul meu toate defectele.
Mi se parea ca daca am citit sute de carti, eram pregatita pentru viata. Toate le-am facut din inertia acelor timpuri. Un loc de munca confortabil, prieteni de teapa mea, aspiratii la o viata libertina. Nu m-a educat mama în valorile familiei, în care nici azi nu cred. Si azi consider ca mergem înainte din comoditate si datorita unor teluri comune.
Mi-au ramas întiparite pe retina memoriei ¨primirea mea în partid¨, adica cererea de aderare urmata de refuzul pe motive morale , fiind informati de separarea mea de sotul meu. Azi îmi vine sa râd de imbecilitatea situatiei, de care soacra mea nu era straina, dar cum s-ar zice- me da igual-
Alt moment, imbecil, a fost în preajma lui decembrie 89, când am fost scosi , cu mic cu mare, la un miting, si directorul, prieten bun al soacrei mele, si seful lui tata timp de multi ani, ne tinea un discurs despre iredentismul maghiar, despre tancurile maghiare, care cica s-ar afla la granita, gata sa invadeze Ardealul. Stateam cu ochii fixati în ochii lui, întrebându-ma cum de nu-îi este rusine sa-mi tina, MIE, si altor sute de unguri pe care-i cunostea de o viata toate aceste imbecilitati. Directorul, prieten si azi cu noi, vorbea fluent ungureste, fiind crescut în Satu Mare.
Dar era politica acelor ani, si daca nu s-ar fi dezis de noi si-ar fi pierdut functia. Ca doar asa se putea mentineau posturile. Nici azi nu s-a schimbat nimic. Ce mi-e un regim, ce mi-e altul.
Pot doar spune ca nu m-am plecat în fata regimului. Motivele mele nu au fost politice ci mai mult de ordin personal. Dar si atunci am luat apararea celui mai slab, si asta de la tata mi se trage.
Niciodata, noi plebea nu am facut diferentieri în alegerea prietenilor, partenerilor, pe motive etnice. Nici macar nu vorbeam între noi despre prostiile astea. Dar nici nu si-a cerut scuze nimeni , niciodata, pentru sutele de momente în care m-am simtit ¨cetatean de segunda mano¨.
Cum am mai spus, tara asta este a noastra, a tuturor, nu ar fi trebuit sa ma simt niciodata o dezradacinata în tara în care am vazut lumina zilei.
<<"The Land of Green Plums" m-a dus înapoi acolo, apoi "Amintiri din Epoca de Aur", de unde am iesit cu o senzatie de disconfort spre rãu fizic, acum citesc "The Appointment" si am aceeasi senzatie, ca port haine vechi, urâte si incomode, cu miros de naftalinã. Nu-mi aduc aminte sã mã fi simtit atât corodatã interior de o carte de când am citit "Castelul", acum vreo 15 ani.>>
Pasajul de mai sus este doar o parte dintr-unul din articolele ei, si m-a facut sa ma simt si eu la fel, corodata pe dinauntru. M-a rascolit articolul lui Antoaneta.
Mi-esti foarte draga Antoaneta si implicit blogul tau, Dromomania, stiai nu-i asa?
Mi-am mai adus aminte de comentariul unora si altora care spuneau, ca în anumite ocazii nu au fost serviti cu promptitudine de catre vânzatoare sau chelner, prin zonele populate în marea majoritate de unguri. Revoltati, ca în ¨tara lor¨ erau tratati ca cetateni ¨de segunda mano¨.
Dar NOI, ungurii suntem si noi în Tara noastra, si am fost tot timpul tratati ca venetici.
Mi-am adus aminte de anii comunismului. Ce au însemnat pentru mine, fiinta ignoranta cu aere de atotstiutoare, date de istetimea mea nativa. Privind în urma îmi dau seama cât de ignoranta eram, motiv pentru care iert tuturor din jurul meu toate defectele.
Mi se parea ca daca am citit sute de carti, eram pregatita pentru viata. Toate le-am facut din inertia acelor timpuri. Un loc de munca confortabil, prieteni de teapa mea, aspiratii la o viata libertina. Nu m-a educat mama în valorile familiei, în care nici azi nu cred. Si azi consider ca mergem înainte din comoditate si datorita unor teluri comune.
Mi-au ramas întiparite pe retina memoriei ¨primirea mea în partid¨, adica cererea de aderare urmata de refuzul pe motive morale , fiind informati de separarea mea de sotul meu. Azi îmi vine sa râd de imbecilitatea situatiei, de care soacra mea nu era straina, dar cum s-ar zice- me da igual-
Alt moment, imbecil, a fost în preajma lui decembrie 89, când am fost scosi , cu mic cu mare, la un miting, si directorul, prieten bun al soacrei mele, si seful lui tata timp de multi ani, ne tinea un discurs despre iredentismul maghiar, despre tancurile maghiare, care cica s-ar afla la granita, gata sa invadeze Ardealul. Stateam cu ochii fixati în ochii lui, întrebându-ma cum de nu-îi este rusine sa-mi tina, MIE, si altor sute de unguri pe care-i cunostea de o viata toate aceste imbecilitati. Directorul, prieten si azi cu noi, vorbea fluent ungureste, fiind crescut în Satu Mare.
Dar era politica acelor ani, si daca nu s-ar fi dezis de noi si-ar fi pierdut functia. Ca doar asa se putea mentineau posturile. Nici azi nu s-a schimbat nimic. Ce mi-e un regim, ce mi-e altul.
Pot doar spune ca nu m-am plecat în fata regimului. Motivele mele nu au fost politice ci mai mult de ordin personal. Dar si atunci am luat apararea celui mai slab, si asta de la tata mi se trage.
Niciodata, noi plebea nu am facut diferentieri în alegerea prietenilor, partenerilor, pe motive etnice. Nici macar nu vorbeam între noi despre prostiile astea. Dar nici nu si-a cerut scuze nimeni , niciodata, pentru sutele de momente în care m-am simtit ¨cetatean de segunda mano¨.
Cum am mai spus, tara asta este a noastra, a tuturor, nu ar fi trebuit sa ma simt niciodata o dezradacinata în tara în care am vazut lumina zilei.
<<"The Land of Green Plums" m-a dus înapoi acolo, apoi "Amintiri din Epoca de Aur", de unde am iesit cu o senzatie de disconfort spre rãu fizic, acum citesc "The Appointment" si am aceeasi senzatie, ca port haine vechi, urâte si incomode, cu miros de naftalinã. Nu-mi aduc aminte sã mã fi simtit atât corodatã interior de o carte de când am citit "Castelul", acum vreo 15 ani.>>
Pasajul de mai sus este doar o parte dintr-unul din articolele ei, si m-a facut sa ma simt si eu la fel, corodata pe dinauntru. M-a rascolit articolul lui Antoaneta.
Mi-esti foarte draga Antoaneta si implicit blogul tau, Dromomania, stiai nu-i asa?
Mi-am mai adus aminte de comentariul unora si altora care spuneau, ca în anumite ocazii nu au fost serviti cu promptitudine de catre vânzatoare sau chelner, prin zonele populate în marea majoritate de unguri. Revoltati, ca în ¨tara lor¨ erau tratati ca cetateni ¨de segunda mano¨.
Dar NOI, ungurii suntem si noi în Tara noastra, si am fost tot timpul tratati ca venetici.
domingo, 22 de noviembre de 2009
sábado, 21 de noviembre de 2009
Costum de cabaret sau de numar de circ?
Cam asa ceva va trebui sa-mi iasa, si asta pentru mai nimic. Sunt naiva si proasta, dupa cum zice sefa.
Dupa câteva încercari nereusite, sau cel putin nu pe placul domnisoarelor, am ajuns la acest tipar de guler, care sper sa le placa. Având în vedere ca toate aceste materiale sunt una ¨mierda¨din punct de vedere al cusutului (elastice, lipicioase), am reusit sa unesc partile. Fara ¨entretela¨, adica pânza aceea cu o parte lipicioasa... nu stiu cum se numeste în româneste nu as fi reusit.Tai entretela dupa tipar, o lipesti cu calcatorul pe dosul materialului, croiesti bucata respectiva, lasând min. 1 cm în plus.
Cosi lateralele si le întorci, scotând colturile gulerului cu ajutorul vârfului unei foarfeci, usor sa nu strapungi.
Unesti cele trei bucati pe dupa cum se vede. Ca sa iasa bine cusatura dintre partile gulerului, una din parti trebuie sa fie pe dos, si se merge cu cusatura numai pâna la intersectia celor patru cusaturi.
Partea nasoala este ca acul de cusut cu mâna trece foarte greu prin materialele astea, dar cu rabdare si perseverenta am reusit. Acum vor veni fetele sa spuna ca nici asa nu le place, ca apoi chiar ma las de meserie.
viernes, 20 de noviembre de 2009
Calamares a la Romana
Calamares a la Romana, simplu de facut (se cumpara congelate, numai de fript în ulei încins).Preferatele lui feciorul meu.
martes, 17 de noviembre de 2009
Lazos y flor
mi-am prins urechile cu chestiutele astea, si sunt numai o parte din podoabele costumasului.
Falda de bailarina
Sunt o artista. Am terminat prima fustita pentru costumul de carnaval. Tiparele si materialele se primesc de la comparse. Deja am câteva comenzi, asta fara ca eu sa-mi fi facut propaganda. Cos ff ieftin si sunt perfectionista. Tot ce cos, e din placere, pentru prietene (si prietenele prietenelor) si am de învatat, fiecare nou costum fiind o provocare pentru mine.
lunes, 16 de noviembre de 2009
Tonterii de luni dimineata
Ma întrebam zilele trecute daca este important pentru mine sa ma cunoasca cât mai multa lume din lumea virtuala. NU. Putini, dar care sa merite. Care sa merite si din punctul meu de vedere.
Vreau sa cunosc persoane? NU. Cum am mai spus, nu poti sa-i cunosti cu adevarat, si la ce ti-ar fi util sa-i cunosti. Sunt retele de socializare. Îti umpli timpul.
- Care timp, ca n-am niciodata destul, zice celalalt Eu,care zace în capul meu.
Celalalt Eu, este singurul , care este mereu cu mine. Cunoaste acest Eu, cu care comparte trairi si impresii. Nu se scandalizeaza niciodata de sinceritatea gândurilor mele. Ma accepta, ma sfatuieste, ma opreste uneori sa spun sau sa fac lucruri nesabuite.
Cu celalalt Eu al meu ne lasam purtate în lumea irealului. Ma întreaba câteodata:
- Ce ti-ar face cu adevarat placere, Misi?
- Sa am bani, sa ajung în toate locurile la care pot doar visa.
- Ce ai vrea sa vezi?
- Parisul, într-o zi de primavara. New Yorkul într-o zi de toamna.
- Esti foarte urbana.
- Da, îmi plac strazile aglomerate, forfota, metroul, chipurile oamenilor.
Cu celalalt eu al meu purtam asa interminabile conversatii. Despre politica, despre saracia unora si bogatia altora. Despre moda si glamour, despre filme si muzica. Despre carti, mai putin. Despre locuri si iubiri de mult trecute. Despre ce ar fi trebuit sa fac în viata si despre ce mai am de facut.
Despre cum ar trebui sa fiu, despre cum ar fi trebuit sa fie cei din jurul meu, pentru ca eu sa fiu fericita. Dar eu cum ar trebui sa fiu ca sa-i fac fericiti pe ei?
Vreau sa cunosc persoane? NU. Cum am mai spus, nu poti sa-i cunosti cu adevarat, si la ce ti-ar fi util sa-i cunosti. Sunt retele de socializare. Îti umpli timpul.
- Care timp, ca n-am niciodata destul, zice celalalt Eu,care zace în capul meu.
Celalalt Eu, este singurul , care este mereu cu mine. Cunoaste acest Eu, cu care comparte trairi si impresii. Nu se scandalizeaza niciodata de sinceritatea gândurilor mele. Ma accepta, ma sfatuieste, ma opreste uneori sa spun sau sa fac lucruri nesabuite.
Cu celalalt Eu al meu ne lasam purtate în lumea irealului. Ma întreaba câteodata:
- Ce ti-ar face cu adevarat placere, Misi?
- Sa am bani, sa ajung în toate locurile la care pot doar visa.
- Ce ai vrea sa vezi?
- Parisul, într-o zi de primavara. New Yorkul într-o zi de toamna.
- Esti foarte urbana.
- Da, îmi plac strazile aglomerate, forfota, metroul, chipurile oamenilor.
Cu celalalt eu al meu purtam asa interminabile conversatii. Despre politica, despre saracia unora si bogatia altora. Despre moda si glamour, despre filme si muzica. Despre carti, mai putin. Despre locuri si iubiri de mult trecute. Despre ce ar fi trebuit sa fac în viata si despre ce mai am de facut.
Despre cum ar trebui sa fiu, despre cum ar fi trebuit sa fie cei din jurul meu, pentru ca eu sa fiu fericita. Dar eu cum ar trebui sa fiu ca sa-i fac fericiti pe ei?
Suscribirse a:
Entradas (Atom)
