o dimineata agitata

îmi place marea când este asa de agitata.

otoño

primavara,..iarna

desi azi mi-am propus sa-mi plimb ochelarii D&G, primiti ieri de la Enma, care s-a plictisit finalmente de ei, dupa doua sezoane, planul de dimineata nu s-a potrivit cu ploaia de dupa amiaza. Asa ca am pictat. Deocamdata ma iau dupa acuarelele celor care au talent.
Ultimele trei sunt inspirate de Tito Fornasieri, pictor din Torino.

peisaj de iarna

În 1928 , când a fost expozitia de la Barcelona , familia deja locuia deja la barcelona, si tatal deja avea camioane. La început isi cumpararese caruta cu care transporta nicip pt const din provincie. Pannard, primul camion. Montjuic. locul de nastere, apropape de aeroport, deja era un câmp de aviatie. Exista aeronautica naval, unde i-a cunoscut pe pilotii quatro vientos ida America, sin escala. USA, camion cu roti fara camera de aer, cauciuc plin.
Ultima casa în calle Estrella nr 5. Astazi centrul Barcelonei, pe vremea aceea coborai din placa espana spre nord. în fata era o fabrica de lemn, sierre, Calle prat della Ripa, treceai o prapastie (riera) baranco, . Estrella se intersecta cu C de Ripa. Cànd ploua trecea apa pe acolo. In 31 tatal vino a Beni , transporta o moara, prima moara, cilindro, cam de marimea unui frigider. A adus vreo 4 si a ramas aici, pt ca aici nu aveau camioane. Productia de ceapa se pierduse In acel an la valencia, asa ca , el a ramas la beni unde recoltele erau f mari. Cumpara legume si le vindea la Valencia. Era f bun comerciant. Ducea portocale si le ducea în satele de munte.
De la un camion a ajuns la 5, care deja aveau motoare pe benzina si porneau cu manivela. Il inchisesera la Madrid era sofer de partea republicanilor.
Transporta o data cu un cam cisterna alcool pentru spitale. De La Mancha la Madrid, acolo se facea alcoolul la o fabrica de vinuri. Sate cu antice mori de vânt. Era singurul camion care transporta alcool, ca si medicament. treceau avioane care bombardau, tatal il lua cu el, bombele erau la ordinea zilei. treceau avioane si bombardau trenuri. trenurile mergeau ca abur, opreau la beni ca sa puna apa.
beni madrid 500 km. duceau leegume la madrid, cartofi. transporta pt o intreprindere, el facea doar transp. Finace Auto, madrid, vroiau sa se mute la madrid, pt ca deja avea tatal lucru pt toti fii. A prins contract la o sosea, printre primele care s-au realizat pe acele timpuri. Esplugar De Francoli, (rau) Taragona. trebuiau sa transp piatra. Se faceau sosele pe vremea aceea cu piatra.

o data veneau dinspre Soria, mai sus de zaragoza. în Querol, mai su s de Morella, i-a prins un viscol. Au urcat cele 7 serpentine, si la coborare au hotarat sa lase camionul in drum ca sa mearga sa manace, in asteptarea ca timpul sa se schimbe. 17 cai 3.5 tone. Pe cand s-au întors la camion, dupa ce am mancat si dormit intr-o Massia de la Querol, o c asa de camp, trecuse viscolul, dar cum ei nu apucasera sa goleasca apa din motor, acesta crapase din cauza gerului. Asa ca a trebuit sa dea telefon în Vinaros, la Verdera, ca sa vina cu culata, capacul cu bujii. Verdera era casa de ford. Cartofii ce-i transportau erau aproape toti congelati. existau deja telefoane, vorbim de anii dinaintea raz civil ·36-39. A fost ultima ninsoare mare pe aceste meleaguri. ce memorie are señor, sa-si aminteasca lucruri din acei ani, si sa nu-si aminteasca chestii recente. Au trebuit sa lase camionul pe Puente della Bota, care fusese aruncat in aer dar era deja reconstruit.

Tatal, muy flamenco, no encontrava dificultades deenterderse con nadie. vorbea numai castellano. Spunea ca el era Vasc, ajuns la Castiila si a uitat vasco. La Rioja se vorbea castillano. Nu se avea f bine cu tatal care fuseses morar. Bunicul muri orb, Il intrebau cati copii are, spunea ca sapte. Batranul a fost rau. Cum aveau bani copii plecau de acasa. Dar cu familia s-a comportat bine?
Mergea cu carul cu o roata mare, pe parte, tras de 3-4 cai, si ducea saci de faina in satele din jur, si aducea grau. Moara functiona cu apa. Cu apa de la fabrica de conserve. înainte de razboi. Si.a inchis copii in afumatoare, pt ca i s-a spus ca fii au furat pepeni. Daca au fost ei te asigur ca nu vor mai manca pepeni. I-a inchis in afumatoare ca sa vada ce cacau, seminte de pepeni. dar copii nu au cacat seminte. Si cum acestia nu au cacat, lua calul in noaptea aceea si a distrus el campul de pepeni ai vecinilui, pt ca-l avertizase ca daca nu au fost ei , vecinul nu mai urma sa manance pepeni de pe campul acela. Mergea pe cal sa ceara cheile de la staulul unde erau inchisi taurii, cand incepea corida. Era o arena de tauri mare in Calahorra. Bunicul se pricepea la de toate. la tauri, la vaci, putea sa faca chiar si pe felcerul , sa ajute vaca sa fete. A fost foarte bun cu toti nepotii.

Tatal purta o fasa lunga , roja, de mastase, de 20 metri normal . era capricioso. II placeau mult fiestele.
Porquet asado, spunea un prieten care tocmai ii chemase din Segovia. asta ca sa-l intrebe pe tata lui señor daca stie unde e daca manancca cochinillo.

Tia Antonio, adivinadora i-a facut cunostiinta cu o fata din Barcelona, fiica unui producator de capace de bere. Se pusierron de acuerdo con il tio santiago, hermano de mi padre, care ii facuse cadou vazele facute din cartusele de la obuzele din primul razb mondial. Santiago era f amic cu propr. ea deja avea pe vremea acedea un mercedes. inconveniente, ei nu-i comanda nimeni. Asa ca señor, nu a aceptat prea mult timp sa fie condus.
Señor studia la scoala nautica, dar nu a ramas prea mult timp pe acolo. Un prieten care era deja capitan de barco. Practico del puerto de barcelona, cel care ajuta la manevrarea barcilor in port. Trecând la marina, termina mai reepede serviciul militar. Pt a fi cap de barco, trebuie sa fii 4 ani imbarcat. primul ca pilot, trebuia sa navighezi 4 ani. La aceasta scoala a obtinut permiso de capitan de yahte. diferenta fiind tonajul si distantele pe care le poate strabate. Are si titlul de patron de barco, cu care poate naviga cu pescador de 35 tone.

Amintirile lui señor

De dimineata señor abia astepta sa ne trezim. Noptile sale sunt lungi. Nu doarme decât foarte putin. Am trezit-o pe Marta. I-am preparat micul dejun. I-am dus hainele curate în baie si mi-am pus cafeaua. Vazusem ca señor e treaz. Dar nu i-am dat nici o importanta, în speranta ca va adormi. Cum eu nu pot nici sa gândesc pâna nu-mi beau cafeaua si nu-mi iau doza necesara de nicotina, au trecut minutele. Ma gândeam ca nu am mai fost de mai mult de o luna la Târgul de Joi. Jueves, simplu cum îi spune lumea aici, desemnând foarte scurt si concis, târgul cu tarabe, care se monteaza pe câteva strazi, la capatul dinspre râu, pe paseo, si chiar pe niste artere interioare, noi, pentru ca nu aveau deja spatiu suficient pentru toti comenrciantii care veneau cu tarabe. Numai am bani, dar puteam sa scormonesc vreo zece euro, ca sa mai cumpar ceva chilipiruri.
Planul de dimineata nu mi s-a împlinit însa, pentru ca dupa plecarea Martei, señor era prea treaz, ca sa nu-l bag în seama. Ieri se trezise la patru dupa amiaza, si se culcase la zece si jumatate seara, asta ca sa nu ma tina pe mine treaza. Azi, as fi avut remuscari daca-l abandonam în voia soartei. Asa ca l-am ridicat, am dejunat, si vazând ca este asa de lucid si pus pe povestit, mi-am coborât laptopul, cu toate cele necesare si m-am instalat în fotoliul din fata dânsului.

De la o ideea sarim la alta, pentru ca señor nu este coerent. Asta pe lânga faptul ca vorbeste foarte încet si înteleg cu mare greutate cuvintele lui. Asta pe lânga faptul ca castellana este atât de putin fonetica. Parerea mea. Îi cer sa-mi spuna pe litere anumite cuvinte, sau denumiri de localitati.

Ìncepem cu bunicii lui señor. Pe bunicii materni nu i-a cunoscut. Bunicul se nascuse la Sartaguda, localitate mai în amonte , pe Ebru, dar señor spune de fiecare data ca talui lui s-a nascut în Pamplona. Deci venise la Calahorra, localitate situata azi în provincia La Rioja. Tomás Alonso Miranda se numea. Traise 73 de ani si din monografia pe care ne-a trimis-o cu vreo doi ani în urma, verisoara Luisa din Calahorra, rezulta ca murise în 1942.

Se casatorise cu Marta Mz. (Martinez). Marta murise la 54 de ani, pe când traiau la Moara de la Ambilla.

Batrânul a fost foarte ciudat. Se purtase nu tocmai bine cu cei 13 copii pe care-i avusesera împreuna.

A spart toate oglinzile si geamurile casei, pentru ca Agostina, una dintre fiice sa nu se poata privi în ele.

Murise Marta, si batrânul nu a permis fiicelor, Agostina si Maria sa o conduca la cimitir. Asa ca cele doua, au iesit pe furis din casa, làsând usa întredeschisa. La întoarcere, batrânul le-a pedepsit, închizând-o pe Agostina, într-o încapere. Îi dadeau mâncarea pe o usita situata la nivelul solului. Nu se stie cât a trait acolo izolata, dar se pare ca s-a îmbolnavit. Acum, citindu-i lui señor relatarile celor care au scris monografia, mi-a spus ca de fapt fusese internata la Castellon, cu tuberculoza, si ca niciodata nu a mai vazut-o dupa aceea. Asta trebuia sa se întâmple între 31 si 36, pe timpul în care familia lui señor Tomás ajunsese la Benicarlo.

Altadata, fusesera acuzati fii batrânului morar, ca au furat pepeni. Nu a stat mult pe gânduri. Si-a închis feciorii în afumatorie, asteptând sa vada ce excremente vor lasa. Îl avertizase pe vecinul cu pricina ca se va asigura sa afle adevarul si daca se va dovedi ca nu e adevarat, nici vecinul nu va mai mânca pepeni de pe ogorul sau. Asa a si fost. Negasind seminte de pepeni în fecalele feciorilor, si-a înseuat calul si a distrus toata recolta vecinului.

Facea tot felul de chestii neasteptate. Bunaoara, a platit într-un an, niste femei care trebuia sa strige pe strazile orasului urmatoarele: ¨Astazi, la orele 5 de dupa amiaza, va fi condus Tomás, morarul¨si asta nu pentru ca ar fi murit, ci pentru ca mergea sau îl duceau la frizerie, sa se tunda. Atâta era de spiritual.

În 1924 s-a inaugurat Plaza de Toros, de la Calahorra si batrânului Tomás Alonso, i-a revenit sarcina de a cere cheile arenei. Este o ceremonie, prin care un calaret, cere de la presedintele arenei cheile de la poarta pe care intra taurii. Facea trei ture de arena, cu calul dresat si înmâna ceremonios cheile toreadorilor. A detinut aceasta functie aproape pâna la moarte. Fusese prieten bun cu Rioja, un crescator de animale, tauri si vaci de corida, se pricea chiar ca felcer.

Avea mult ¨genio¨, sau cum scrie chiar în monografia mentionata, ¨parecia al mismo Díablo¨.
În anii de dupa ´36, îsi pierduse fortele, dar chiar si asa el era cel care conducea totul. Ceruse sa îi faca un gemulet în camera unde dormea, în felul acesta vazând tot ce misca la moara.

Pe vremea Razboiul Civil, mai facuse una de pomina. Avea în curtea morii un copac mare si stufos, la umbra caruia avea o piatra de moara, cu diametru considerabil, pe care o transformase în masa. Acolo, la umbra copacului îsi petrecea orele de ragaz, batrânul. Cum prin zona au ajuns si soldati italieni, acestia se asezau des la umbra copacului, în jurul mesei. A fost în stare sa-si smulga copacul din radacini pentru ca sa nu le dea satistactia asta soldatilor.

La un moment dat, fiica Maria, ramasa singura cu 5 copii, venise sa traiasca cu batrânul la moara. Bineînteles ca a avut parte de zile fripte cu el, din cauza ca era foarte încapatânat si pentru ca nu putea sa-i vada în ochi pe cei doi nepoti mai mari, care prea semânau cu familia ginerelui. Biata femeie , Maria , morarita, nu putea sa macine decât cu permisul tatalui. Si ea trebuia sa-si hraneasca copii. Asa ca într-o zi, se apuca sa macine ajutata de copii si asa a ramas. cu greu a acceptat batranul electricitatea în casa, dar dupa ce Maria a reusit sa-l convinga, nu a mai stins lumina nici ziua, nici noaptea.

Dar cum se zice, fiecaruia îi vine rândul sa plateasca. În ultimele 8 zile care i-au fost date, alaturi i-a fost numai prietenul, Rioja, crescatorul de animale.

Cum monografia cuprinde amintiri ale rudelor care au ramas în Calahorra, nu are rost sa intru în mai multe amânunte.

Cert e ca tatal lui señor, Teodoro, plecase de acasa de tânar, si rareori au fost în vizita la batrân. Asa ca amintirile lui señor sunt vagi, cu privire la cei de acolo.

Paseig de Gracia, Barcelona

aceasta acuarela a lui Raimundo Lopez, acuarelist din Barcelona, mi-a placut asa de mult pentru lumina care e foarte bine surprinsa.

Mai jos este încercarea mea si nu mi-a iesit ca al maestrului, dar e acceptabila pentru o începatoare ca mine.

Perspectiva

Aerial Perspective with Michael Sanders (youtube)

Copac înfrunzit

www.how-to-draw-and-paint.com
Pe youtube Painting Watercolour Trees-3
Painting Summer Trees (continued)
Part B
By Bob Davies

copac

Castillo de Peñiscola (acuarela)

Promisiune

Am eliminat tot de pe blog. Devenise ca o boala. Sa vedem ce a mai scris cutarica, sau ce fotografii a mai facut celalalt, sau ce comentarii a mai lasat lumea.
Vreau sa ma dedic placerilor mele dintotdeauna. Sa palavragesc, dar cu familia, ca prieteni am foarte putini, si nu se pot numi prieteni cei din blogosfera. Vreau sa ma dedic picturii, croitoriei, serviciului meu, daca se poate numi astfel. Am senzatia ca l-am neglijat pe señor, pentru ca timpul pe care mi l-a rapit lumea virtuala puteam sa i-l dedic lui. Daca nu conversând, cel putin cu prezenta fizica. Vreau sa ascultam din nou poezii recitate, muzica spaniola, si astfel sa ne lasam purtati pe aripile amintirilor.

Vreau sa crosetez si sa tricotez, vreau sa scriu, dar cu adevarat. Nu comentarii la persoane frustate, ca si mine de altfel. Am sentimentul ca numai în linistea singuratatii mele ma simt cu adevarat confortabil. Ma plictisesc repede de lucruri si de oameni.

Acelasi lucru e si reciproc valabil, sunt sigura de acest lucru.

Vreau sa ascult muzica, sa privesc marea, fara sa vreau sa fac o fotografie care sa imortalizeze momentul, pentru ca voi ajunge sa am mii de momente, pe care nu voi avea timp fizic, sau rabdare sa le rasfoiesc.

Vreau sa deschid televizorul si sa ma uit la un film, fara ca sa ma tenteze sa deschid în acelasi timp si calculatorul. Vreau sa ma pot trezi dimineata fericita si odihnita, gata sa pornesc la munca.

Escapada, fara mustrari de constiinta

Deci, am ajuns azi în Peñiscola, desi nu aveam în plan. Trebuia sa merg la o vizita la neurolog cu señor. Îl pregatisem în mare de ieri. Barbierit, taiat unghii. Memoria nu îi joaca feste când este vorba de mers la medic. Deci îl anunt ca mi-am pus doua desteptatoare, ca sa fie sigur ca nu uit. Ma cert cu el pe la doua si jumatate noaptea, ca nu dormea înca, asta dupa ce si la miezul noptii îl vizitasem. Abia reusesc sa adorm, cu usa de la terasa si geamul larg deschis, ca sa faca curent de aer.

Suna, si suna, în disperare alarma. Un aparat cu telecomanda, cu care ma cauta, daca are vreo problema serioasa. Nici nu stiu cum ìmi pun camasa de noapte, ametita cobor scarile, ca sa-mi spuna ca sigur vom ajunge târziu la spital. Era sapte dimineata, si vizita era la 10.30. Îi explicasem cu o seara înainte ca ne trezim la 8.00 si avem timp suficient. Dar señor, pisalog ca întotdeauna. Deci , ma înfurii, pomenesc toti sfintii, si-i spun ca e prea devreme. Sa mai astepte vreo o ora. Zis si facut. Doar dormisem vreo patru ore. Nu mai adormeam la loc. Îmi fac cafeaua, o trezesc pe Marta, se face 8.00 si señor, Nu... si Nu...

- Nu mai merg nicaieri.
- De ce?
- Asa!

Îl las în pace, gàndind ca va reveni la sentimente mai pasnice. Scot hainele, dau sa-l îmbrac. La fel, mai încapatânat. Ma dezlantui, si-l fac maniatic, ceea ce si este, capos si pisalog. Îl amenint cu fiica-sa, cu tot ce-mi vine în minte. Fara nici un rezultat. Mai mult l-am întarâtat.

Deci, ne îmbracam cu Marta, vine furgoneta, suim si plecam la spital. Vezi tu, aici , primaria asigura transport gratuit celor discapacitati, trebuie doar sa soliciti transportul. Noroc ca soferul, acelasi care o duce si pe Marta la centrul ocupational, nu se scandalizeaza. Ajungem la spital, o chem pe Enma la poarta colegiului de copii cu discapacitati. Îi explic situatia, vine si fiul lui señor, care se enerveaza si scoate vrute si nevrute.

Desi îmi asum responsabilitatea celor întâmplate, fiul, care stie el ce stie, îmi spune ca numai la urgenta sa mai vin cu tatal lui. Ca-l cunoaste de o viata si e satul de el.

Deci, nu mai mergem la vizita, eu o iau cu Marta spre statia de autobus, si dupa 40 de minute ajungem la ultima statie, ìn port la Peñiscola. Ne plimbam o ora prin castel, mai mult o târasc pe Marta dupa mine, pentru ca stiu ca avem numai o ora la dispozitie. Facem o sumedenie de fotografii. Eu ei, ea mie. Si trebuie sa recunosc ca ea, fara sa vada prea sine cu strabismul ei, mi-a scos mai frumoase poze, decât i-am scos eu ei.

Luam autobusul catre casa. O ora si suntem la ultima statie din Vinaros. Mai avem de mers pret de zece minute pe jos, si intram. Señor abia ce se trezise. Nu-i prea vorbesc desi el este foarte bine dispus acum, ca doar dormise bine vreo patru ore. Îi fac toaleta, el încântat ca-l spal de sus pâna jos. Luam un dejun încropit în mare graba. Despre incident, ca si cum nu ar fi fost. Nici eu nu-mi cer scuze, nici el nu pomeneste nimic. De altfel de câte ori ne certam , se comporta dupa aceea cu mine foarte frumos.

Il culc în sofaua din living, îmi cobor laptopul si de atunci au trecut cinci ore. S-a mai trezit o data, am facut niste sandvichuri cu pasta de peste, un pahar de vin si iar doarme. Logic ca asa nu are cum sa doarma noaptea. Dar viata lui e pe invers. Logic, el ar vrea ca eu sa fiu treaza noaptea sau dimineata devreme , ca sa povestim. Dar eu am treba ziua, si seara si noaptea sunt ale mele.

Cobor în mod constiincios sa-l vizitez, dar am si eu nevoie de somn. si somnul cel mai dulce îl am dimineata pe la 7.00

Deci, am nevoie de o vacanta. În 2 septembrie se împlinesc patru ani de când sunt afara, si am avut numai o jumatate de zi de vacanta, când am fost cu Mircea la Valencia, în excursie. Sunt poate prea obosita, irascibila si satula de viata asta de servitudine.

Dar , daca taceam filozof eram. Doar ca uneori simt ca explodez de prea bine ce mi-e.
Acum Enma, fiica lui señor nici nu vrea sa vina sa-l vada, ca sa nu se certe cu el. E atât de încapatânat când îsi pune în cap ceva. Mi-am epuizat cred toata rabdarea cu toti cei din jurul meu.

Vreau sa fiu singura. Sa nu vad pe nimeni, sa nu trebuiasca sa mai sterg pe nimeni la fund, asta în cel mai bun caz. Sa nu ma mai enervez ca vrea sa manânce, ca nu vrea sa se spele, ca nu vrea sa-i tai unghiile, ca nu vrea sa iasa din casa, ca nu vrea sa lase sa intre o raza de soare în casa, ca nu vrea sa descid nici o fereastra.

Vreau sa fiu singura. Sa pot dormi o noapte fara sa ma trezesc pâna dimineata. Constiinta, nu ma mustra. Deja sunt insensibila. Mi-am pierdut vederea din cauza serilor petrecute în ¨cueva¨ (pestera) cum zice Juan, ginerele lui señor. Mi-am pierdut rabdarea cu pisalogeala si cu maniile celor batrani.

Din când señor deschide o jumatate de ochi, ca sa vada daca suntem la locurile noastre, adica în fotoliile din fata lui. Ca în caz ca vrea sa se usureze, sa nu trebuiasca sa faca nici cel mai minim efort. Stie ca-i ghicesc toate nevoile, toate dorintele. Stie ca nu am încotro. Si trebuie sa mai rezist.

escapada la Peniscola

Castillo de Peñiscola

¨El de Peñíscola es un castillo de origen templario, situado en la población del mismo nombre, en la comarca castellonense del Bajo Maestrazgo.

Su origen se remonta a 1294, año en que la Orden del Temple incorporó a sus dominios Peñíscola y su distrito territorial. A partir de dicha fecha y hasta 1307 tuvo lugar la construcción del castillo actual sobre los restos de la alcazaba árabe. Las obras fueron promovidas por Berenguer de Cardona, Maestre de la Orden en Aragón y Cataluña, y por Arnau de Banyuls, Gobernador de Peñíscola.

Con la desaparición del Temple en 1319, el castillo se incorporaría a la Orden de Santa María de Montesa, recientemente creada. En 1329, Peñíscola encabeza una petición y consigue que en su castillo se cree el Priorato de San Jaime.

Durante el Cisma de Occidente y a la muerte de Clemente VII (1394) fue designado como Papa Pedro de Luna, el cual tomaría como nombre el de Benedicto XIII, si bien pasaría a la historia con el sobrenombre de Papa Luna. Instalado en el castillo de Peñíscola desde 1411 y hasta 1423, atrajo al mismo a una pléyade de artistas y artesanos que dieron realce a su estancia. Su sucesor, Clemente VIII, permanecería en él hasta su abdicación en 1429.

Durante el periodo de las Germanías (1519-1521), Peñíscola fue sede de la coalición de fuerzas capitaneadas por el Virrey de Valencia, Didac Hurtado de Mendoza,que se opusieron a los agermanados. Por este hecho, el Virrey concedió a la población el título de fidelísima en 1522 y otorgó el perdón a los agermanados locales en nombre del rey Carlos I (1525). Felipe II ordenó la construcción de nuevas defensas artilleras, ejecutadas por el arquitecto italiano Juan Bautista Antonelli, a fin de protegerla de los ataques de los piratas berberiscos.¨

Sursa : Wikipedia

Castelul de la Peñiscola e un castel de origine templara, situat în localitatea cu acelasi nume, în judetul Bajo Maestrazgo al provinciei de Castellon.

Originea sa se întoarce în timp la anul 1294, an în care Ordinul templierilor îsi întinde dominatia si asupra Peñiscolei si a teritoriilor sale. începând cu respectiva data si pâna în 1307 a durat constructia actualului castel, deasupra ruinelor fostei fortarete arabe. Lucrarile au fost începute de Berenguer de Cardona, Maestru al Ordinului în Aragon si Cataluña, si de Arnau de Banyuls, Guvernator de Peñiscola.

Odata cu disparitia Ordinului templierilor în 1319, castelul trece în proprietatea Ordinului Santa Maria de Montesa, recent creat. În 1329, Peñiscola este promotorul unei petitii si obtine ca în castelul sau sa se creeze Stàretia de San Jaime.

În timpul Schismei din Occident si la moartea lui Clemente VII (1394) a fost ales ca si Papà, Pedro de Luna, cel care se va numi Benedicto XIII, si va fi cunoscut în istorie cu porecla de Papa Luna. Instalat în castelul de la Peñiscola din 1411 si pâna în 1423, si-a atras la sine o pleiada de artisti si artizani care dadurà stralucire sederii sale. Succesorul sau, Clemente VIII, va ràmâne în castel pâna la abdicarea sa, în 1429.

În perioada numita Germanias ( 1519-1521), (rebeliunea armata din regatul Valenciei), Peñiscola a fost sediul coalitiei de forte conduse de Viceregele de Valencia, Didac Hurtado de Mendoza. Pentru faptul ca l-au sustinut, Viceregele a decernat localitatii titlul de fidelisima în 1522 si a acordat în numele regelui Carlos I (1525) , iertarea opozantilor. Felipe II a ordonat construirea a noi fortificatii de artilerie, executate de càtre arhitectul italian Juan Bautista Antonelli , cu scopul de a -l proteja de atacurile piratilor berberi (din nordul Africii).

la vuelta espagna 2009

cred ca vorbea la telefon, era printre ultimii.


nu i-am prins pe primii.



video inregistrare ìn timp ce cu cealalta faceam fotografii.

si cum merita o niste fotografii mai serioase, am coborât câteva de pe site-ul oficial.

vuelta españa 2009

castigatorul etapei a 5-a Tarragona- Vinaros

Publicaţi postare

fotografiile sunt preluate de pe www.lavuelta.com

de ale casei

pisica Cristinei, în vizita, nu se prea sinchisea de Charlie, dar señor si la doua ore dupa plecarea lor, era tot un pachet de nervi. Spusese, ca va trebui sa învete nepoata, ca nu se merge în vizita în casa altora însotit de animalele de companie. E un ...pesado..



Charlie , care nu se simte bine decât daca se catara pe señor.

Adrian (dreapta) care ma contacteaza si când iese cu prietenii. Cea mai mare bucurie a vietii mele. Tucu-i sufletelul lui, cum se zice pe la noi. Va face urât daca afla ca l-am pus pe blog, dar nu-mi pasa.

alb, negru

prima rochita pe care am cusut-o eu. cam acum un an. pozele sunt proaste, dar pentru ca Enma nu o va mai îmbraca cel putin un an, le-am postat asa.