Zara basic... alb si bleu...30 de euro bucata

Încalcam astazi atât de strictele reguli impuse în casa. Stau în living, cu laptopul în brate. Geamuri si usi larg deschise. Pe doña Pilar am culcat-o în patul ei. Sa vad ce noapte de garda ma asteapta. Enorm de multe reguli de respectat aici. Pisalogeala pâna peste poate. Tac si zâmbesc. Am învatat lectia. Taci Giulia. Pleaca toti în ale lor treburi si apoi faci tu cum sti mai bine. Mai am doua fiice de cunoscut. Cel mai mult îmi place avocata si fii ei. Vineri la opt seara dadeam sa intru în cladire pe când dau nas în nas cu Elena, avocata. O sueta pe terasa, Alex, fiul, tot avocat, venit si el la povesti. 38... fain si destept. O adevarata placere sa conversezi cu ei. Cu frica în cele parti dorsale, alergam eu sa fac si cina si sa fie totul perfect. Alex ma ajuta sa fie totul impecabil, ca sa nu ma prinda pe picior gresit Carmen, cea care m-a angajat si care tine frâiele în mâna. Elena nu ma lasa sa o iau cu señora. Deschisa si extrem de încântata de compania mea. Sunt invitata la ea acasa pe saptamâna asta. Ca cica trebuie sa ma cunoasca sotul ei, care de asemenea le are cu cele ale picturii. Superbi, amândoi...

As putea sa spun ca sunt în elemntul meu. Etajul opt, bulevardul Sarrìa, cladiri cu aceea patina data de trecerea unor bune decenii. Zgomotul strazii, masini care se opresc la semafor, luminile rosii ale stopurilor de pozitie din spatele masinilor. Camdata este liniste în casa. Am sa-mi intru în ritmul unei noi saptamâni dupa un sfârsit de saptamâna fatal. Am vrut eu sa-mi fac de cap si rau mi-a iesit. Rochii noi, cumparate la un pret excelent la Zara, în complexul L`Illa... Cort Ingles. Trei Cort Ingles am pe o raza de un km. Preturi mari si mici. Nu am rezistat ispitei si mi-am luat doua rochii cu acelasi croi. Alb...spre culoarea untului si unul bleu... decolteu în triunghi..în fata si în spate, fermoar auriu la vedere pe spate. faineee!!!
Vroiam eu sa le si inaugurez cu o pereche de sandale abia cumparate la un magazin pe D`Aribau, aproape de Gran Via ... la un modic pret de 39...chilipir în comparatie cu preturile din zona. N-a fost sa fie. Ajunsa târziu în oraselul copiilor, neplacuta surpriza ma astepta. Pusesera zabrele exterioare si nu era chip sa le deschid. Venise de departe sa cineze cu mine un barbat care ma cunoscuse cu doua luni în urma si de atunci nu contenea sa-mi declare iubirea lui pe a noastra limba. Meseriasul chemat a vrut sa ma încarce la factura. 271... ptr un spart de iala si deplasarea...de 75 de km. Vina este a lui Javier pentru ca a sunat la primul numar de telefon vazut pe publicitatea lipita pe usa. Totuna. Erau 10.30  din noapte când a plecat cu doar 110 ce aveam în buzunar. I-am spus ca trebuie sa se multumeasca cu ce am... Scumpa tarasenie. Eu sigur rezolvam fara bani. Dar spaniolul este obisnuit sa sune la specialist. Eu mergeam la seful copilului si-l rugam sa-mi dea mie masina de gaurit si nu ma costa nici un ban. De stiut pe viitor. Acum sa vedem daca poate sa-i scoata de la cei de la asigurari, asta daca are apartamentul asigurare.

 Cam sifonate de cum le-.am scos din geamantan, dar urmeaza sa le calc. Doar nici macar nu le-am pus.
un material exceptional. Moale...fara sa fie sintetic.

Deci... la cina nu am mai mers, seara cu Javier a fost un dezastru, desi este primul barbat care-mi face curte cu atâta asiduitate si culmea ma si cadoriseste. Este sarac, dar si asa vine de fiecare data cu un cadou. Cadou în bucati de sunca afumata. Una din carne de taur, cine stie càt l-o fi costat. Plus ca el a scos din buzunarul lui 50 ptr spartul yalei si nu accepta sa-i dau înapoi. Acum eu cum sa-i spun ca a fost sub asteptari si nu obisnuiesc sa-mi pierd timpul cu barbati buni dar fara ... posibilitati de a ma face sa ma simt eu bine.

Faze dragute. Telfonul. Eu fara ochelari nu vad cine suna. Unul era colombiano care si-a adus aminte de mine în noapte, dupa doua saptamâni de tacere. Nu aveam de ce sa raspund si ce sa ascult. Celalalt apel....
tot asa... fara sa vad cine este. O doamna cauta persoana pentru îngrijire batrâni-. Citise anuntul în Casteldefels. Eu...nu, ca nu sunt disponibila, vocea cunoscuta. Pai cine era? Amalia, care iar ramase fara una dintre fete pe noapte. Râsete noi în noapte... cu Lara si cu Amalia ca nu si-au dat seama ca era numarul meu de telefon. Nici eu nu as fi recunoscut numerele lor.
Deci... îmi scrie în continuare J., în româneste. Te iubesc, pupics, em placi mult, draga mea... ca mai mult nu a reusit sa învete. Patetica iubirea lui spre profunda mea dezamagire. Dormeam eu dar si asa l-am surprins. Toata noaptea m-a privit si mângâiat. Cred ca i se parea ca viseaza. Eu însa abia asteptam sa plece. Vom vedea cum putem sa nu-l ranim prea tare în orgoliu. Sa-ti fie de învatare de minte. Putini barbati sunt cum îi vrei tu Giulia si apoi dupa Carlos oricine ti s-ar parea patetic. Deci... scoate-ti din minte tema sex. Plictisitoare tema.
Singurele chestii faine au venit din partea femeilor. Vecina copiilor, care mi-a facut companie în seara pàna mi-au deschis usa... desi are exact cei 50 ai mei a spus ca nu par nici de 31... Hm.. m-as multumi cu 41. La fel si ecuadoriana care ma schimba ptr sf de saptamàna. Mi-a aratat mâinile lei muncite si aspre la cei 38 de ani iar chipul sincer nu-i este mai tânar decât al meu. Deci... trebuie sa fiu fericita cu ceea ce am. Câteva kilograme în plus, puse pe burtica si solduri, dar în rest zburd pe strazile Barcelonei. Sunt draguta si simpatica. Batrânica ma pupa de zeci de ori pe zi si-mi spune: guapa, frumoaso, ce ochi si ce picioare frumoase ai. Daaaa... dar ce folos. Lucrez de la 7 la 23... nu pot sa ies din casa decât însotita si nu am nici un iubit care sa merite deranjul. Cred ca ar trebui sa ma calugaresc, dar prea sunt frumoase lucruri prin magazine. Am sa devin dependenta de cumparaturi?!

Spune-mi unde locuiesti ca sa-ti spun din ce patura sociala faci parte

Fiecare nou început te sperie. Dupa doar 6 zile simt ca sunt din nou acasa. Dificil de facut fata tuturor asteptarilor dintr-o prea numeroasa familie. Sotie de judecator doña Pilar, fii si fiice cu cariera. Medici. avocati, ingineri. Toti curiosi si încântati sa ma cunoasca. La fel si eu. Schimbare de decor, deci. Salariu dublu, la fel si munca. LIBERE!!!! Nu am mai cunoscut aceasta notiune în ultimii 7 ani. Concendiu platit. Suna bine de tot.
Început eu serviciul marti dimineata în aceasta casa. Domnul pictor la care am muncit o luna si doua zile peste nu s-a sinchisit sa-mi plateasca cele doua zile. Ca cica nu am respectat întelegerea de a ramâne mult timp la ei. Nici eu nu stiam ca mi se va oferi o mai buna slujba. Ma grabeam sa-mi iau locul la noul loc de munca si nu am stiut din nou sa ma ratoiesc. A facut-o în schimb Amalia pentru mine, noaptea trecuta. Suparata ca un spaniol a îndraznit sa ma exploateze l-a sunat cu numar invizibil la 2 noaptea si a tras o cearta serioasa cu ei. Era asa de pornita ca l-ar fi denuntat pe loc.
Petrecusem eu primul weekend liber la ea, în Casteldefels. Nu m-am odihnit cum trebuie pentru este complicata viata prietenei mele. O mama de 97 de ani cu problemele vârstei. Asa ca i-am fost de folos eu ei, cum si ea îmi este mie întotdeauna. Azi noapte, dupa cina, trebuia sa o aducem pe Lara în Barcelona. Dupa ce am debarcat-o cica aproape de Plaça Catalunya, dupa parerea ei, la 3 km distanta, dupa spusele Amaliei, într-un cartier de lume buna am ajuns si noi sa parcam masina aproape de Pedrera. Si uita asa, ne-am început noi plimbarea în noapte. Passeig de Gracia, plaça Catalunya, Ramblas, port. Doua gagici întinse cap la cap pe o banca în port, dormind pret de câteva bune minute. Nu bausem nimic. Doar eram obosite. Nu singure. Multime de turisti la aceea ora. Am sa ajung sa fac si fotografii cândva. Uit si nu stiu de fapt unde ajung cu ea. Încep sa cunosc stradutele, bulevardele Barcelonei. Stiu ca pe Aragò... mergi cu masina si prinzi toate semafoarele pe verde kilometri buni. O strada este cu circulatie pe un sens, cealalta pe celalalt sens. Cartierul în care locuiesc este de lume fitoasa. Si magazinele la fel. Spune-mi unde locuiesti ca sa-ti spun cine esti. Cam ass este acum. Am cunoscut câteva din cartierele muncitoresti, astea de lux, alta si mai de lux pe unde am trecut ieri noaptea cu masina. Cladiri somptuoase unde cândva a locuit aristocratia, transformate acum în clinici particulare. Am intrat în ultimele zile în atâtea magazine si buticuri de lux. Posetele Louis Vuitton sunt urâte dar cica le vreau cucoanele din recent îmbogatitele paturi din Asia si din Rusia.

Zilnic fac kilometri buni cu doña Pilar, cu scaunul cu rotile. O ora îmi trebuie pâna la Passeig de Gracia. Ma asez pe o banca pe Rambla Catalunya, cea unde sunt mai putini turisti si e populata de autohtoni. Sute de cladiri îmi atrag atentia si înjur ca nu am la mine telefonul pe care-l folosesc pe post de camera foto. Acum l-am pus în poseta dar nu ajung sa fiu singura si sa fac fotografii. Asta este panorama pe pe una din terasele apartamentului în care locuiesc. Este mult mai stricta viata mea aici. Ma trezesc la 7 dimineata si ma culc la orele 23. Dorm... fara somnifere din cauza oboselii. Sunt o mie si una de reguli impuse. Nu am voie sa o las niciodata singura în casa, nici macar în patul cu laterale. Poate sa cada si deja are o opertie de sold. Este fragila doamna mea si spatele meu deja simtea pe sfârsitul saptamânii efortul depus. Dar uite, dupa doar o zi si jumatate de odihna sunt ca si noua. Am ajutat-o pe Amalia cu mama ei si aceasta a fost foarte recunoscatoare cu mine. Si Ea este foarte obosita chiar daca are îngrijitori aproape pentru fiecare moment al zilei. Sunt si excepetii. Asa mi s-a întâmplat mie astazi sa ma trimira cu ea la biserica. Mda... merita macar pentru scandalul ce le-a facut celorlalti. Saraca ar fi vrut sa mergem la dans sâmbata noaptea dar mie numai de dans nu-mi ardea dupa o saptamâna de munca intensa.

Sa lasam laptopul si sa ne odihnim. O alta saptamâna de munca ma asteapta pâna când voi merge la apartamentul copiilor. Am sa huzuresc pe plaja din L`Ampolla. Copii au plecat deja în tara si eu merg sa le ud florile. Pe 15 zbor acasa la nunta lor si ma întorc pe 17. Ce bine ca aceasta familie considera ca este normal sa ma duc la nunta unicului meu fiu. Am ramas fara banii din primul meu salariu de Barcelona. Le-am dat lor sa aiba de siguranta pe drum. Amalia ma cearta. Va trebui sa-mi deschid un cont din care sa nu pot scoate nici un ban fara semnatura ei. Este foarte convingatoare prietena mea. Deja-mi planifica si-si planifica concediul pe anul viitor. Ce este aia concediu?! Ah da... o croaziera de lux vrea mneaei în compania mea.

Da... de doua ori pe saptamâna îmi beau cafeaua pe o terasa de lume fitoasa. Piper`s. Cucoane elegante, domni cu trabucuri. Acolo ma întâlnesc cu fiica medic pediatru. Sa vedem cum sunt celelalte fiice. Mai am doua de cunoscut. Avocata a ramas foarte placut surprinsa de noua îngrijitoare a mamei sale. La fel si fiul ei, un adorabil tânar de 33 de ani, licentiat în stiinte juridice.

Las sa vedem ce ne aduce timpul. Nimic nu este ce pare. Si am învata o lectie importanta în acesti 5 ani. Nu face mai mult decât ti se cere. Dar ceea ce ti se cere fa bine. Nu exista scuze ca ai facut alte cele multe. Se vede doar ceea ce nu este impecabil facut. Restul nu conteaza. Si taci... Giulia. Tacerea este de aur. Problemele tale sa le ti doar pentru tine. Toti vor doar un executant devotat.

Mama, mama...cine m-a pus?!
Bani mai multi...mult mai mult de lucru. Spatele meu, protejat cu trei fase. Apartamentul mare, doamna...grea. 93 v-a împlini.

Sunt trista desi nu ar trebui.Viata merge înainte

Dupa doua nopti în care am ascultat ploaia nu pot sa ascult decât aceste triste melodii.

Peisaj din Calella

 O debara uriasa nu este cel mai confortabil loc pentru a petrece ore si ore mâzgalind pe hârtie de ambalaj.Mi-am petrecut cam 5 ore în fata acestei planse. Trebuie sa ma opresc. Am nevoie de lacul fixativ. Se desprinde creta de pe plansa. Pâna marti... o lasam balta.

Acuarele, picturi, aflate în casa

Câteva din picturile sefului meu. Cele mai multe facute pe când avea 18 ani. Eu oricum mai am mult pâna sa ajung la nivelul lui de acum 36 de ani. Joan Ibañez.

Terminat una, alta la rând

În sfârsit l-am terminat. M-a învatat si niscava trucuri profesorul meu de pictura. Pete mici albe pe lamâi care dau impresia de volum. Liniile verticale care se folosesc numai la suprafete verticale, ondulate la suprafetele plane.nuante diferite acolo unde unesc cele doua suprafete.Nu este usor sa transpui culori în nuante de la alb negru. Acum ma lasa în pace cu desenul asta. Marti încep alta, desi eu as prefera sa ma lase sa plec de la ei cât mai repede. Ma asteapta celalalt job. Nu am cum sa-i grabesc pentru ca au fost persoane decente cu mine. Si nu le-am spus ca am perspective noi. Oricum, candidata de ieri nu parea deloc încàntata de iesirile dementiale ale batrânei doamne. Sper ca nu s-a speriat rau de tot.

Nu te nasti cu talentul

Cam asa ceva am realizat în 6 ore de desen. Astazi am folosit lac fixativ. Creion grafitat, creta speciala, lac fixativ. Peste creta nu poti trece cu creionul grafitat si invers. Si atunci, învataceilor li se permite folosirea lacului fixativ. Motivul. Se realizeaza o suprafata de protectie, abraziva. Si poti folosi creionul pe o suprafat pe care ai trecut creta si invers. De ce?!  Pentru a obtine nuante de gris. Stiati ca sunt atâtea nuante de alb, gris, negru?! Sa vedem daca voi putea pune în practica cele învatate pâna acum. Da... voi pleca în câteva zile. Sunt dezolati sefii mei. Scurta estancia mea aici. Cum se traduce asta în româna? Tentatia banului si a unui contract de munca. Primul de când sunt aici. Asta neluând în calcul cele 6 luni pe care le-am avut cu legea dependentei lui señor. Dar...se mai pune la socoteala si vacanta de o luna platita. Numai sa fie bine la noul loc de munca.
Apartament de magistrat, pian, parchet, camera spatioasa pentru mine, baia mea, apartament luminos, 180 mp, parchet pe jos, doamna în scaun cu rotile, foarte necesitata de ajutor. 92 de ani. 12 ore pe zi fara pauza. Nici o vizita permisa.
Deh... acceptam, ca n-om muri.
Ma doare capul. Stau cu dopuri în urechi si tot aud la maximum televizorul. Stiti ce înseamna volum maxim la TV... de la 12 dimineata la 12 noaptea?! încercati.

Barcelona, Barcelona, Barcelona

Dupa trei sedinte de desen

Tentatia banului

Da. Exista ispita banului. Stai, cântaresti, analizezi pe toate partile si trebuie sa iei o decizie. De data aceasta am sa iau o hotarâre din care voi elimina tentatia banului. Mai multi bani, mai multa responsabilitate. Mai putina libertate. Mai multi bani, contract de munca, 1030 de euro pe luna, o singura persoana, 5 frati, probabil care mai de care mai pisalogi. O zi si jumatate liber pe saptamàna, de ridicat o batrâna senila si artagoasa, doua plati de 600 de euro pe an si concediu platit, plus.... seguridad social, ceea ce înseamna ani la pensie.
Aici, 700, doua dupa amieze libere pe saptamâna, batrâna doarme ca un bebelus pâna la 10 dimineata, posibilitatea de a iesi cànd am chef si unde am chef, dar în limita bunului simt, clase de pictura, gratis. Hm... dementia senil si aici, dar suportabila. Plânge câte o lecuta dar se poate suporta. Nu am contract, nu am vacante, nu atâtia bani. Dar... nu trebuie sa o ridic. Si spatele meu spune ca nu ar mai rezista la efort. Ma doare si asa zilnic. Am de ales între bani câstigati cu mai mult efort sau sa stau cumintica în banca mea si sa ma dedic studiului desenului. Nu am mai fost saptamàna asta la clase. Martea, ocupata cu June, astazi cu tentatia banului. Faina tipa, Carmen, dar si foarte exigenta. Aici nu ma f.... nimeni la cap, acolo nu as avea o clipa libera în toata ziua si toata ziua as fi chestionata de persoane super obsesionate cu sanatatea batrânei. Aici, un singur fiu, o nora cu care poate ma vad câteva minute pe saptamâna. Cred ca este timpul sa traiesc pentru arta. Banii nu mi-au adus satisfactie pâna acum. O casa, aproape terminata, unde nu am avut nici o tragere de inima sa ma duc în zilele în care am stat în somaj neplatit. O nunta platita, la care nu voi putea merge. Dar era de datoria mea sa o fac. Nu am bani în buzunar, nu am o pereche, dar parca totusi nu sunt trista. Cu June m-am certat ieri si m-am împacat astazi. El a insistat la telefon. Nu l-am cautat eu. As putea foarte usor sa-mi gasesc pe cineva dar ce ar avea un barbat sa-mi ofere si ce ar trebui sa-i suport?! Mâine, sper ca mâine, am sa-mi daruiesc ore de desen. Acum stiu doar ca ma doare spatele si tare bine mi-ar veni un masaj specializat. Câteva cuvinte schimbate cu TINE mi-ar veni bine din când în când.

Duminica numai buna de reflexionat

Nimeni nu te plateste doar pentru ca sa faci companie. Trebuie sa ma eschivez zilnic din fata acceselor de plâns. Este ca si când m-as pregati pentru a fi bunica. Cred ca va fi floare la ureche sa distrag atentia unui copil fata de ce trebuie sa faci cu o persoana de vàrsta a treia. Ajungem cu un bagaj de frustrari la sfârsitul lungului drum ce se cheama viata. Dedicatie si sacrificiu este pentru mai toti trecerea prin viata. Prea putin pentru noi însine si prea mult pentru ceilalti. Unii nu suporta ca ajung sa fie o povara sau se simt neglijati. Mi-a fost dat sa vad ce se întâmpla cu batrànii în toti acesti ani. Si nu poti sa nu dai dreptate si unora si altora. Fii vor sa-si traiasca viata, batrànii vor atentie si caldura. Ajung sa-si faca rau, refuzând sa manànce sau se spele, doar , doar vor avea parte de mai multa atentie si mila. Am facut astazi imprudenta sa-i spun batrànicei ca este patetica cu plànsul zilnic. Ca ar trebui sa fie fericita daca fiul ei este fericit alaturi de sotia lui. Au început reprosurile si toata frustrarea s-a revarsat. Avea în mine un auditoriu si trebuia sa libereze toata rautatea. Mi-a parut rau ca mi-am deschis gura. M-am gândit la bietii mei parinti pe care nu i-am sunat de o luna întreaga. M-am protejat pe mine de tristetea pe care mi-o da fiecare conversatie cu ei. Aceleasi lamentari m-ar astepta. De aceleasi lamentari  au parte toti fii din partea pisalogilor de batràni. Si doamne càt de urâti mi-au fost întotdeauna batrànii cu vesnicele lor lacrimi si reprosuri. De ce fugi nu scapi. Si seamana biata de ea ca o picatura de apa cu soacra mea. La chip, la corp, la vorba si... la lacrimi si reprosuri. Asta ca sa ma turmenteze si la 2500 Km distanta.
Mi-am pus castile si ascult la întâmplare muzica. Sunt singura si poate chiar nu simt nici umbra de tristete. Convietuirea este obositoare. Asteptam prea mult de la ceilalti. În ultima luna am stat pe unde am apucat. Am dormit câte o noapte la prieteni si restul în casa fiului meu. Nicaieri nu mi-am gasit locul. Pentru prima data dupa 7 ani de pribegie prin lume am simtit ca nu am un camin al meu. Si am simtit lipsa unui camin, a unui umar de barbat pe care sa ma pot odihni. Copiii au facut ce le-a stat în putinta sa ma simt bine. Nu mi-au lipsit nici bani nici atentia lor. Prietenele au facut la fel. Amalia m-a primit cu drag la ea si eu am fost cea care am plecat doar dupa o zi. Aveam acea stare de neliniste care nu ma lasa sa stau locului. Eram înca ravasita de evenimentele care au dus la plecarea mea pe nepusa masa din casa unde am muncit timp de 5 ani si jumatate. Nu mi-am gasit locul nici pe plaja, nici în casa fiului meu. ma sufoca senzatia de inactivitate neremunerata. Nu sunt materialista. Nu m-am ales cu bani pusi deoparte dupa atâtia ani de servit. Stiam ca am acasa o parte dintr-o casa în care am investit prea mult si prea multi ani din viata mea. Dar nu ma atragea nimic spre acea casa. Înca mai simteam firele care ma legau fata de pasiunea traita alaturi de columbian. A trecut o luna. Lui îi datorez în mare parte decizia de a pleca de dincolo. Ceea ce s-a întâmpalt dupa aceea a fost doar picatura care a umplut paharul deja si asa prea plin. Psihic nu as mai fi rezistat mult la nebunia care ma înconjura. Problemele junelui doar mai puneau ceva în talerul balantei care statea sa se rastoarne. Echilibrul meu si asa fragil s-a rupt într-o dimineata. Si nu m-am uitat înapoi si am plecat. M-au dezamagit prieteni, cunoscuti, sefi. Nu simt astazi nici macar o urma de amaraciune. Stiu ca toate se întâmpla pentru ca noi sa crestem. Nimic nu se întâmpla degeaba. Sansa mi-a surâs din nou. Mi-a luat ceva si mi-a dat ceva poate mai de pret. Mi-a luat nelinistita dorinta si mi-a dat posibilitatea de a ma regasi într-un studiou de pictura, în fata unui sevalet. Muzica relaxanta, câteva vorbe schimbate când si când între cei care frecventeaza de mai mult timp acea academie de pictura. Fiecare ca nivelul lui de pricepere. Unii picteaza, altii deseneaza.Profesorul trece din când în când pe la fiecare si îndruma cu mult tact. Se simte ca este un didact. Îti sugereaza si-ti explica într-un limbaj sofisticat ce trebuie sa vezi si înca nu reusesti sa vizualizezi. Mai mult am sters. Asta pentru ca nu gândesc înainte de a trage o linie. El spune ca trebuie putine linii dar bine puse. Eu fiind o nelinistita vreau ca de obicei rezultate imediate, cu care sa-mi mângâi egoul de isteata si talentata. Nu mi-am petrecut mai mult de o ora în fata nici unui desen sau acuarele ce am realizat pâna acum. Uita ca acum am 4 ore în fata unei coli imense si abia ce mi se contureaza pe coala imensa formele.

O noua sansa mi-a dat viata ca sa pot fugi din fata monotoniei de zi cu zi. Si am de gând sa profit din plin. Înca nu mi-am facut timp sa-mi instalez si aici în casa un sevalet, dar am cumparat coala de desen si cele necesare. E ca am dureri în spate. Statul în fata unui sevalet presupune si un anume efort. Uit uneori sa-mi tin spatele drept si ma încovoi. Si apoi fac câti kilometri pot în toate directiile.

Un nou început

Povestea ultimei luni este lunga si prea încarcata de frustrare si ranchiuna. Trebuia o schimbare în viata mea si poate ca toate s-au întâmplat pentru ca trebuia sa se întâmple. As putea sa spun ca numai momemtul prezent conteaza dar nu pot sa o fac. Sona fatta a pezzi. Caut bucati din puzzle ce-mi poarta culorile. Poate într-o zi voi reusi sa recompun un întreg si voi fi mirata ca nu seamana cu cel stiut. Viata mi-a mai dat o lectie dura si acum conteaza doar daca am tras ceva învataminte care sa ma ajute pe viitor. Deocamdata multumesc ceasului bun. Prietenii nu sunt prieteni decât la bine. Unii, carora le-ai cam întors spatele se dovedesc mai dornici sa te ajute decât altii carora le-ai sters dosul ani de zile. Învat sa nu simt nimic. Sa nu ma daruiesc si sa nu cer nimic de la viata. M-am simtit pierduta pret de câteva zile. Sansa mi-a surâs din nou si dupa abia câteva zile aveam speranta unui nou loc de munca, în conditii mult mai bune în buricul Barcelonei. Mai putini bani dar si foarte multe alte avantaje. Doua dupa mese libere pe saptâmâna plus cât am eu nevoie ca sa-mi satur setea de nou. Ore de desen si pictura gratis, nu în zilele mele libere, sub îndrumarea unui adevarat profesor.

Rezultatele celor doua cu doua ore petrecute în studio. Fiecare minut este un câstig imens pentru mine. Unele vise ti se împlinesc iara altele care nu le-ai visat dar ti s-au întâmplat sunt pe cale sa se disipe. Amor de lejos es amor de tontos. Te doare pe zi ce trece mai putin ca ai pierdut ceva ce parea a fi iubire. O iluzie a ceea ce ar fi putut sa fie si niciodata nu a ajuns sa fie. Din prea multa superficialitate. Înca nu s-a terminat. Mai avem nevoie sa ne auzim, sa ne vedem, sa ne simtim, Un timp. Mai apoi se va raci aceasta falsa relatie si vom merge fiecare pe drumurile noastre. Îmi ramâne memoria carnii, a simturilor, sunete si refrene care înca mai aduc câteva lacrimi în coltul ochilor. Totul este trecator în viata. Acum am din nou sansa, nepretuita de a ma reinventa. Si nu am sa las sa treaca pe lânga mine aceasta oportunitate.