O pelicula memorabila

Am norocul sa vad pentru a nu stiu câte-a oara aceasta pelicula. Înca ma fascineaza si nu am de gând sa caut altceva pe cele multe canale. O cupa de vin negru si càteva tigari îmi tin companie. Abia ce am terminat treaba prin casa. M-am ciondanit cu doamna mea si nu fara motiv. O rog sa stea cuminte si de fiecare data vad ca a cotrobait si umblat prin casa. Daca nu ar fi ca-si pune în pericol precara sanatate si pierderea de echilibru nu m-as sinchisi. O rog sa stea locului cele câteva minute cât lipsesc si pe când ma întorc o gasesc cu alte haine. alte încaltari. Daca nu ar fi ca poate sa cada în cap sau mai rau, nu m-ar deranja. Dar si acum am gasit-o cu alte încaltari si asta înseamna ca s-a aplecat. Ce cauta ea în debara nu-mi explic. Ma rog, ar trebui sa nu pun suflet si sa nu ma enervez. Dar tin la ea. Si pe lânga protezele de la genunchi i-ar lipsi numai un sold rupt sau o lovitura la cap. Ies din casa si ma întorc alergând si tot degeaba. Uita ce m-a întrebat cu doua minute în urma. Greu, greu cu ea. Trebuie sa devin insensibila.

Menopauza, bat-o vina sa o bata

Ma delectez cu a doua cafea de dimineata. tigari, ferestre larg deschise, señora. mamita mea spaniola din nou în pat. Sa-si faca siesta de dupa micul dejun. Eu, tot în pijama.Tigari si iar tigari. Ochii, abia ce mi-i tin deschisi. Ma droghez cu somnifere pentru ca altfel nu pot pune geana pe geana. Ba am mai si baut o bere aseara, ca doar doar voi fi destul de mahmura sa pot adormi. Hm, asa a fost pentru câteva ore. Dar tot treaza am fost când sa o acompaniez la toaleta. Zici ca numai noaptea urineaza, biata de ea. Scutece de noapte nu se mai folosesc asa ca trebuie sa ma adaptez. Doar ca ea, imediat adoarme bustean în timp ce eu ma foiesc de zeci de ori pâna sa adorm la loc. Gimnastica ma omoara. Pentru ca ceilalti la sala au timp destul sa-si revina dupa câte o tura de exercitii. Eu... din lipsa de timp le fac ca o masina. Dar e bineeee. Ajung acasa atât de obosita ca nici chef de vorba nu am. Îmi tremura picioarele pe drum de parca as veni bauta. Ma dor salele si de fapt nu stiu daca am vreo particica a trupului care sa nu ma doara. Munca în casa, berechet desi suntem numai doua. Ce pisici de viata este si asta?!
Kile nu dau jos pentru ca chiar daca ziua nu manânc nimic, noaptea ma dispera foamea si bag în mine ca o sparta. Menopauza, bat-o vina.

Puii mei

Cea mai frumoasa fotografie cu copilasii mei. Nestudiata. Cristina se dezechilibrase si mai sa cada. Puii lui mama. Tuca-i mama de frumosi.

Daca florile ar putea sa-ti spuna ceea ce eu nu pot

Nu stiu daca ar trebui sa simt ceva mai mult decât o amara satisfactie la vederea fetei îndurerate a lui June. Statea dupa cum îi este obiceiul, spionându-ma sub balcon. Ziua în amiaza mare tragând cu urechea la ce se vorbeste în apartamentul nostru. Iesisem sa fumez o tigara pe balcon, cu sortul de bucatarie înca pus.Nu aveam de gând sa-mi iau orele libere. Era înorat si nici chef de plimbare singura nu aveam.Asa ca decisesem sa ramân sa iau prànzul cu familia reunita. Din întâmplare am aruncat o privire în jos. Fata lui alba ca varul spunea mai multe decât cuvintele rautacioase:
- Ce?! Astazi nu iesi?! Nu ai liber?! ... mi-a aruncat în zeflemea. Stiam deja de mult ca relatia noastra nu functioneaza dar puteai macar sa mi-o spui în fata.
- Vrei sa ies?!
- Pentru mine, NU.

Am iesit totusi, dar el numai era. Nici macar nu a contat. Am lasat càteva lacrimi sa-mi umezeasca ochii si am tras puternic aer în piept. Este unica solutie decenta. Prea m-a ranit de multe ori din aronganta masculului care crede ca i se cuvine mai mult decât valoreaza. Si sincer, fiecare are o valoare chiar pe piata sentimentala sa zic asa. Cel care iubeste o stabileste si are impresia ca fara celalalt nu se poate trai. Se poate. Doare?! Da. Dar toate trec. Si astazi a fost o zi în care multi din jurul meu au suferit. Prieteni care s-ar putea sa-si piarda serviciul, familia unde lucrez din cauza disperarii fiicei paralizate. Si atunci poate ca durerea mea mi s-a parut insignifianta. O lacrima voi mai vârsa din când în când dar ceea ce a murit în sufletul meu si al lui nu poate fi reanimat. Ramàn doar lungile mele momente de tacere si nodul în gât.
Poate doar multumirile din partea familei îmi dau putere sa mai ramân în acest orasel, atât de aproape de el. Mi-au laudat mâncarea, grija si atentiile la adresa reginei madre. Singura observatie:
- Mama trebuie tinuta la regim mult mai strict. Trebuie sa slabeasca pentru ca sa nu aiba probleme cu genunchii fragili. Încearca sa-i reduci caloriile zilnice.
Usor de spus. Are o pofta de mâncare extraordinara doamna si chiar daca ma fortez sa-i dau mâncare de regim se supara pentru ca tot timpul îi este foame. Am sa vad ce am sa pot face.
Nopate buna Giulita. Nu ai mâncat nimic astazi si sper ca nu ai sa ai din nou un atac de bulimie la noapte si apoi din cauza remuscarilor sa vomiti totul. Usor de spus abtine-te. Am vointa sa fac gimnastica fara oprire la sala. Doar de vechile metehne nu scap. Ziua, nu au probleme cu nemâncatul. Vine însa noaptea si din cauza ca ma trezesc tot la trei ore sa o însotesc pe regina mama la toaleta îm poate provoca aceea imperioasa nevoie sa deschid usa frigiderului si sa ma înfrupt din tot ce nu m-a atras în timpul zilei. Al naibii metabolism si bulimie.
Simpatica astazi nora lui Pepita:
- Sa-ti traiasca ani multi soacra. Asa macar nu ai de gând sa te întorci în tara si vei ramâne multi ani la noi.
Stie ca nu am încapea amândoua în aceiasi casa.

Que ojos bonitos tienes...

Que bonitos ojos tienes...
I-am pus astazi la regina mama aceasta melodie. Îngânam aceasta melodie de dimineata. Poate o unda de melancolie undeva în sertarasele inimii. Mi-o cânta June pe când înca mai aveam ochi sa-l privesc. Aseara timp de o ora si jumatate m-a sunat din 5 în 5 min. Nu m-am sinchisit sa-i raspund. Cum nu i-am raspuns nici alaltaieri. M-a urmarit ieri si chiar ne-a depasit pe mine si pe regina mama. Doar ce l-am salutat si nu i-am dat de înteles ca am de gând sa vorbesc cu el. S-au epuizat subiectele si rabdarea mea. Doare?! Poate da, poate nu. Mi-e mila de el dar de mine si mai si. Ma tot întreba Pepita ce am de nu-mi ies din mutenie. Nu i-am dat detalii. Nu stie de el si nu ar întelege ce si cum a fost povestea. Barbatii sunt egoisti si au ceea ce merita. Mi-am spus offul lui Lizzie, astazi la o cafea rapida în casa ei si ea mi l-a spus pe al ei. Ne-am luat povara de pe suflet si am purces la munca. Eu... dus, pieptanat-aranjat pe reyna madre, unghii lacuite, haine la spalat-întins, casa de curatat, prânzul, unghii la mine, 350 de abdominale la sala plus celelate, bicicleta, rame, spate. Am dat jos de ieri pâna astazi 800 de grame. Sa-mi fie de bine. Toate trec în viata. tristeti, bucurii. Se alterneaza si viata-si urmeaza cursul. Ma doareeee spatele desi si astazi m-a calcat pe coloana Claudia. Unde esti , prieten drag, sa-mi scoti durerile de prin muschi?! Da nu ma las. Trebuie sa dau jos burta cu orice pret.

Nici vara nici iarna nu am somn

Asa de bine ma relaxez dansând pe melodia asta. Îmi misc toti muschii prea munciti la sala. Claudia îmi spune sa o las mai moale. Sa fac pauze mai lungi între exercitii. NU AM TIMP. Ies în graba din casa imediat ce o culc pe Pepita si nu am mai mult de o ora si jumatate la dispozitie sa-mi fac ale mele facute. Sper ca nu am sa fac muschi la umeri si spate. Ma cam durea astazi si atunci m-a calcat draguta de ea. Nu tare ma menajeaza. Asa si vreau. Sunt o grasunaaaa...
si asta are un ritm pe placul meu. Dansez de nebuna prin casa, dupa ce se culca doamna, cu castile pe urechi. Am gasit muzica pe MP3 meu...de pe care copiii au sters muzica mea. Asa ca ma multumesc cu ce am pe acolo. Bine macar ca nu sunt maneleeeee...

Smiley 

Plec de tot, departe de tot 
De tot ce-am avut, dar am pierdut 
Plec departe, plec pe Marte 
Si de-acolo poate poate poate 

Plec de tot, departe de tot 
De tot ce-am avut, dar am pierdut 
Plec departe, plec pe Marte 
Si de-acolo poate poate poate 
Si mai departe... si mai departe 

Nu mai suport, plec de tot 
Imi iau lumea-n cap 
M-arunc peste bord
Plec de tot, n-am servici, 
N-am bani, bat pasul pe loc 
Nici prieteni nu am 
O sa mor singur, singur de tot 
Dar singur de tot 
De ce sa mai stau? 
N-am nici un motiv 
Ma simt inutil, n-am nimic din ce vreau 
M-a cautat norocul, dar nu stia unde stau 
Nu stia unde stau, nu stia unde stau, nu stia unde stau 

Plec de tot, departe de tot 
De tot ce-am avut, dar am pierdut 
Plec departe, plec pe Marte 
Si de-acolo poate poate poate 

Plec de tot, departe de tot 
De tot ce-am avut, dar am pierdut 
Plec departe, plec pe Marte 
Si de-acolo poate poate poate 
Si mai departe si mai deaprte 

Cheloo 

Unde sa ne mai ascundem cand fugim de noi? 
In jur e pace, nu-mi place In suflet port un razboi 
Sunt un salbatic intr-o lume civilizata cu forta 
Si nu sunt genul sa va car torta 
Lumea fuge de cuvinte, deja nimeni nu spune ce simte 
Deci nu mai avem nevoie de cuvinte 
Constat ca sunt plecat cu capul 
Deci sunt normal. 
C-am reusit, m-am relaxat in ultimul hal 
Orice vis devine realitate, daca esti tampit 
Poti fi pus la locul tau cu medicamentul potrivit 
Uitandu-ma pe geam ma-ntorc si plec din nou 
Te invit sa vii cand nu sunt prezenta ta imi face rau 
Prietenii care ma accepta cum sunt ma plictisesc 
Iar pe cei care fug de mine nu ii mai gasesc 
Daca mi-as permite sa fiu cum sunt n-as mai scrie, 
Ci m-as duce zambind de zece ori pe la puscarie 
Gandesc la rece cand inima fierbe, sunt un intrus 
Din propria mea lume ma simt exclus..
Plec departe 

Plec de tot, departe de tot 
De tot ce-am avut, dar am pierdut 
Plec departe, plec pe Marte 
Si de-acolo poate poate poate 

Plec de tot, departe de tot 
De tot ce-am avut, dar am pierdut 
Plec departe, plec pe Marte 
Si de-acolo poate poate poate 
Si mai departe Si maï departe

Versuri de la: http://www.versuri.ro/ 

Si nimic altceva nu conteaza

Si pentru ca dimineata începe cu o placuta stare de bine din nou multumesc lui Dzeu pentru aceste minute de gratie în care-mi beau linistita cafeaua, îmi fumez primele tigari si cu ferestrelele larg deschise ma umplu de cenusiul acestei zile ascultând muzica.
Doamna mea mai doarme. S-a trezit de prea multe ori azi noapte pentru a se usura. Si eu cu ea. Mi-am aranjat dulapul de haine si am gasit loc pentru cele aduse sâmbata din casa copiilor. Am doi ghimpi în inima dar nimic nu conteaza cu adevarat.
Copilul se ratoia ieri la mine spunând ca ma amestec în viata altora vrând sa fac bine si nu ma învat niciodata minte. Ca la urma urmelor fiecare traieste cum îsi asterne si as face bine sa stau în banca mea. Si sfaturile copiilor sunt bune câteodata.
Nora mea a fost încântata de rochiile ce i le-am cumparat de la un magazin care se închidea si vindea rochii de 360-390 de euro la 20-40. Mie mi-am luat un compleu. Pe fond gri buline neregulate galbene si invers. Rochia lunga am taiat la nivelul genunchilor si-mi mai iese de o fusta. Boleroul, galben, forat cu gri înflorat pe dinauntru. Un material superb si o toaleta pe masura. Nici macar duminica nu mi-o pot pune pentru ca este prea eleganta. Si-mi vine turnata. Si Lizzie si-a luat càteva. Proasta de mine puteam sa iau mai multe, dar aveam datorii si obligatii care trebuiau onorate.

balet

Poate pentru ca am nevoie sa ma umplu de frumos dis de dimineata am cautat fara succes o versiune care mi-a ramas mie în memorie. Nu am gasit-o. Dar ambele sunt cutremuratoare. În timp ce ascultam sublima muzica îmi aduceam aminte de vastele teritorii ale Rusiei si implicit mi-au venit în minte cei doi ingineri rusi cu care am schimbat câteva vorbe în micuta gara L`Aldea undea aveam eu de schimbat trenul pentru a ajunge la Vinaros. Aparate de fotografiat, haine dupa antica moda comunista, sandale cu sosete. Mergeau la o conferinta la Valencia e o despre produse biosintetice utilizate pentru fertilizarea solurilor. Pareau picati în prea putin moderna gara rurala din Moscova anilor 50. Sau poate ca ceea ce vedem noi la TV despre Rusia moderna se refera doar la lumea magatilor petrolului iar restul populatiei a ramas la fel de neschimbata. Chiar puteam sa-i confund cu doua personaje chiar si din filmele patriotice românesti din anii 50. Fotografiau vagoanele deloc elegante si structura metalica a peroanelor. Ba chiar si calatori. Pareau spioni ai relativei civilizatii occidentale. Am schimbat câteva cuvinte în engleza si le-am urat sedere placuta. Cred ca aceiasi privire avida de cunoastere am avut si eu la prima iesire peste frontiere, ma refer la mult mai apropiata Ungarie. Ce sa mai spun ca ramasesem gura cascata când am ajuns oleaca mai spre vest. Austria, Italia si mai apoi Spania. Si eu acum nu contesc sa suspir la Barcelona. Chiar ma sunase o tipa din Mataro, de lânga Barcelona sa-mi ofere un loc de munca. Erau mai putini bani dar mi-a trecut prin cap un gând naspa. Stai pe fundul tau Giulia ca stai bine unde esti. Nu visa la strazile marilor capitale. Totusi nu am de gând sa-mi sterg anunturile de pe net. Asa, de bolnavicioasa curiozitate.

smoke gets in your eyes

Smoke Gets In Your Eyes

They asked me how I knew my true love was true I of course replied "Something here inside cannot be denied." They said "Someday you'll find all who love are blind. When your heart's on fire, you must realize smoke gets in your eyes." So I chaffed them and I gaily laughed to think they could doubt my love Yet today my love has flown away, I am without my love Now laughing friends deride tears I cannot hide So I smile and say "When a lovely flame dies, smoke gets in your eyes." dau o publicitate la TV si ma obseda melodia. Ce frumoasa este chiar dupa aproape 80 de ani( 1933)

Mi-a trecut febra musculara

Cât de putin ne trebuie pentru ca sa fim fericiti. Câteva banale cuvinte de admonestare chiar din partea unei persoane care înseamna mult pentru tine desi nu se spun niciodata fraze inutile.
Am descoperit muzica italiana. E mai interesant decât sa-mi pierd din nou timp cu descarcatul si ascultatul în nestire a acelorasi melodii care nu-mi mai spun nimic. Evoluam sau ne pierdem interesul?!
Am baut prea multa cafea si acum nu pot sa dorm. Doamna mea s-a culcat pe la orele 22 si urmeaza sa se trezeasca pentru prima vizita la toaleta dupa 2 noaptea. Mda... nu am nici o noapte linistita. Dar sunt multumita. Am de lucru. Sunt platita acceptabil, sunt tratata decent, sunt rasfatata de doamna, care spune ca muncesc chiar prea mult. Ar mai ìncapea . încerc doar sa-mi umplu timpul cu folos. Nu pot citi lânga ea pentru ca vrea sa aiba companie care graieste cu ea. Asa ca-mi gasesc de lucru pe lânga ea.
Mi-a trecut aproape de tot febra musculara care m-a nenorocit în ultimele 24 de ore. Am fost oloaga si am plâns de durere. Dar asta nu m-a împiedicat sa nu-mi fac treaba. Nu am iesit la cafea pentru ca nu a vrut sa ma forteze Pepita. Suferea pentru mine desi eu ma prosteam si asa prin casa. Daca umblam si ma miscam  parca, parca ma mai lasa ceva contractura musculara. Mâine din nou la sala. Nu am sa fac nici un exercitiu pentru picioare. Un masaj mi-ar fi prins bine, dar nu-i cine.
Nu am sunat-o pe mama, desi toata ziua mi-a fost în gând. Pe 12 septembrie îsi sarbatoreste ea onomastica. M-am gândit la tine, mami si o fac zi de zi. Chiar ma prinde nostalgia de casa si doar spaima de a trai de azi pe mâine în România ma face sa mai stau pe aici. Ca deh... banii... abia ce-i càstig si-i planifica fiul meu. Nu am sa ma învat niciodata minte. Poate doar daca am sa renunt la internet, telefon sau nu am sa-mi dau adresa am sa scap de problemele celor care asa de mult ma iubesc când am ceva pus deoparte.
Îl ascultam astazi pe Ricard si ma întrebam daca sunt egoista într-adevar daca doresc sa fiu lasata sa traiesc si eu?!De ce trebuie sa ma intereseze problemele celorlalti?! De ce problemele lor trebuie sa fie si ale mele?! De ce trebuie sa mi le spuna pentru ca mai apoi inevitabil sa-mi ceara ajutorul?! Nu ma refer numai la fiul meu, care întotdeauna are planuri si daca nu-i ies cum vrea el, hop... o sunam pe mami. Ce ma faceam daca aveam o droaie de copii? Zic mersi ca am numai unul... si este de ajuns. Mda... iar ma lamentez desi abia cu câteva minute în urma am spus un : Doamne multumesc pentru tot ce-mi dai. Casa, masa, un serviciu care sa-mi ocupe timpul. O relativa liniste si bunastare înselatoare. Nu ma streseaza facturi, nu-mi plâng copiii de foame, ma pot bucura de minute de abandon în bratele melancoliei si nu-mi lipseste nimeni cu adevarat. Cred ca am învatat sa fiu fericita cu mine însami. Pot visa la strazile Barcelonei, ma pot bucura pentru prietenele mele si chiar daca nu am aruncat o privire marii de doua zile...o simt în mine.
Eu, eu si iar eu. Compasiune, spuneai. Da. Daca nu as simti compasiune pentru persoanele în vârsta nu as putea lucra cu ei. De atâtea ori pe zi ma îmbratiseaza doamna pe care o îngrijesc si dupa numai o luna îmi spune ca ma iubeste mult si nu ar vrea sa plec niciodata de la ea. Cred ca am avut noroc sa dau de ea. Toate se întâmpla cu un rost în viata asta. Noapte buna, Giulita.Màine ai sa poti dansa. Si apoi peste vreo doua luni ai sa te înscrii din nou la dans oriental si vei simti din nou ca plutesti. Rabdare.

Mi-e dor de strazile si zgomotul Barcelonei

Pare ca a trecut o eternitate de când nu am fost fata în fata cu mine însami, adica cu laptopul în fata , cu castile pe urechi, debitând vrute si nevrute. Multe s-au întâmplat si se pare ca destinul a hotarât sa-mi rezerve noi si noi surprize,mai mult sau mai putin placute. Noul meu loc de munca, acceptabil remunerat, este tot în în vechiul orasel în care am aterizat cu sase ani în urma. Locuiesc si muncesc într-un apartament în zona veche a orasului. Ferestre cu vedere la strada, camera uriasa pentru mine, timp liber luat pe apucate, în momentele în care doamna îsi face siesta.,fructificat în ultima saptamâna la o sala de fitness sau din când ìn când în bratele lui latin lover ( care numai este ce a fost- deh, timpul trece, pasiunile se sting când îti chioraie matele si copiii-ti cer bani de haine si de rechizite, iar nevasta boleste mai tot timpul). Asist la zilnicele lui deceptii si numai sa-i plâng de mila nu-mi vine. Am spus-o si o repet din nou. Nu suntem facuti din acelasi aluat, noi, europenii cu ei, latino americanii . Mi-e greu. Nu am nopti dormite, nu am zilele linistite pe care le-am avut în cealalta casa. Ma trezeste scumpa mea doamna de 3-4 ori pe noapte. Are proteze la genunchi si trebuie sa o însotesc la toaleta. Gatesc pentru noi doua sau pentru 7-8 persoane, cànd se reuneste familia la prânz (îsi ling degetele si toti spun ca trebuie sa o las mai moale pentru ca vor sa faca regim). Trebuie sa fiu atenta cu regimul doamnei pentru ca are diabet. Asta înseamna probe zilnice si bineînteles inevitabila insulina pe care eu trebuie sa i-o fac. Nu ma pot obisnui înca cu faptul ca zilnic o întep. Dupa amiaza iesim la o terasa sa ne bem cafeluta si la ora 22.30 o scot în parculetul din fata blocului la o sueta cu prietenele. Familia... superba, O fiica care lucreaza la tribunal, casatorita cu un judecator. Pentru prima data ma ìntâlnesc cu un magistrat de o simplitate uimitoare. Placuta surpriza  decenta  acestor oameni. Înstariti dar fara aere de superioritate. Conversatia decurge fara a se pomeni de conturi bancare sau de ultimele achizitii în materie de vestimentatie. Nu sunt tratata ca si slujnica în casa. Toti strâng masa si ajuta la spalatul vaselor.Fiul, camionagiu, nora, proprietara unei spalatorii ecologice. O alta fiica, se recupereaza dupa o hemoragie cerebrala. Sotul ei, fost camionagiu, o îngrijeste în spitalul de recuperare si o iubeste asa cum nu am vazut de multi ani un barbat sa iubeasca. Cànd a avut atacul cerebral, a dormit o luna întreaga în masina parcata sub fereastra sotiei. Nu multi ar face acest gest. Nu sunt bineînteles toate roz dar am învatat ca nu trebuie sa mai fac o tragedie la `pierderea unui loc de munca. Toate se întâmpla cu un rost în viata. Înveti sa accepti ca anumite lucruri se întâmpla fara ca tu sa poti face ceva. Nu exista explicatii rezonabile pentru gesturi sau reactii nepotrivite din partea unora.
Ascult anumite melodii care cu luni în urma ma emotionau. Nu simt nimic. Doar ciudata senzatie a unei iubiri pierdute în hatisul disperatei lupte pentru supravietuire. Nu-i pot cere lui June sa fie romantic când îi chioraie matele si nu stie de unde sa faca rost de bani ca sa-si plateasca facturile. Masina lui sta parcata de luni de zile din lipsa de bani pentru ca sa o repare. Umbla de nebun prin oras,pedalând pe bicicleta mea si zice merci când îl iau de ospatar pe câteva ore, la sfârsit de saptamâna. Disperarea i se citeste pe chip si chiar daca întâlnirile noastre sunt înca la fel de pasionale, stiu ca face un efort extraordinar sa-si scoata din minte, pentru câteva ore penibilul situatiei materiale în care se zbate. Zâmbeste si se umileste, ceea ce-l face sa-si piarda cu totul aura de amant posesiv. Adica ma urmareste, se ratoieste cum facea întotdeauna, accepta cu greu ca am timp liber si nu ma poate, cica supraveghea. Face urât daca nu-i raspund la telefon si ma întreaba pe unde-mi petrec minutele libere.  S-a întâmplat sa ma spioneze sub fereastra apartamentului unde locuiesc, facându-mi scandal ca cica a vazut pe cineva în casa ( asta pentru ca locuiesc la etajul 1 si poate vedea de pe trotoarul de vis a vis pe unde ma misc).M-a urmarit si la sala, ca sa se convinga ca nu merg acolo ca sa-mi agat vreun munte de muschi. Accepta ca nu am voie sa-l primesc în casa pentru ca eu nu am tinut secreta existenta lui. Nimeni nu-l cunoaste si este mai bine asa si pentru mine si pentru cei ai casei. Nu va mai dura mult aceasta patetica idila. Mi-am permis luxul sa fiu dorita si sa doresc. Sa-mi satisfac capriciile carnii. Cu atâta ramân. Anii trec si numai cred în povesti cu feti frumosi. Tot patetici îi vad pe barbati. Pe majoritatea. Exista bineînteles o exceptie. Tocmai pentru ca ea este cea care confirma regula. Si nu am decât sa regret ceea ce nu a putut sa fie.
...
Arunc càte o privire înspre parculet. Batrânicele mele... sporovaiesc în voie. Toate, vaduve. Da... se pare ca traiesc câteva decenii mai mult decât barbatii lor. Doamna mea, zilnic cu alta vestimentatie. Foarte cocheta la cei 83 de ani, neÌmpliniti. Ma iubeste si este super încântata de mine. Am avut noroc de o femeie foarte buna la suflet. Rar doamne fara toane. O closca care ar vrea ca în fiecare zi sa vina mare parte din familie la masa. O groaza de nepoti, care mai de care mai simpatici si scoliti. Ingineri, studenti, profesori, muzicieni, elevi. A fost un du-te vino în casa asta pe timpul vacantelor. Acum am intrat în monotonia zilelor obisnuite.
De astazi mi-au pus si internet si am reusit si eu sa intru în rândul lumii. Laptop-ul mi l-au reparat cu ceva timp în urma asa ca am sa am cu ce sa-mi umplu orele de insomnie.
Astazi nu ma doare nimic. M-a rupt Claudia la sala de fitness saptamâna trecuta si astazi. Abia ce am putut umbla duminica. Astazi nu am nimic. Ma terorizeaza saraca. Asa i-am cerut eu. Daca nu, ma las de sport. Am pus câteva kilograme bune si acum trebuie sa le dau jos. Si i-am spus ca daca nu sta cu gura pe mine nu merita sa-mi pierd timp si bani. Asa ca ma forteaza sa mai fac exercitii la aparate chiar cànd simt ca muschii îmi cedeaza. Pacat ca nu pot sta mai mult de o ora.
... Scris-am vrute si nevrute. Mi-ati  lipsit, prietene dragi. Nu am avut parte de intimitate în ultimele luni, asa ca nu am avut cum sa va caut. Am sa va caut, la voi acasa, zilele ce vin. Abia astept sa încep din nou sa pictez si sa desenez. M-am limitat în aceasta prima luna în noua casa doar sa citesc si sa smotruiesc. Asa mi se întâmpla mie întotdeauna. Trebuie sa fac smotru dupa altele pentru ca sa pot dupa aceea sa stau linistita. Ma vad clientele de croitorie prin oras si sunt foarte triste ca nu ma voi mai ocupa cu cusutul. Asta este. As putea...dar numai vreau sa fac nimic. Vreau sa ma dedic hobby-urilor.
Barcelona, ce draga-mi esti. Mi-ai ramas în suflet.Chiar si romanul pe care-l citesc acum este despre Barcelona anilor 1300...