Alte câteva fotografii de ale copiilor

La un pahar de vorba cu mine însàmi

Ador excesele. Nu pot trai disciplinat. Simt, traiesc, zburd, sufar înzecit. Nu-mi cereti sa fiu organizata si docila. O viata am si vreau sa traiesc din plin. Adierea unei brize ma excita pentru ca am atâtea amintiri în sertarasele neprafuite ale sufletului meu. Unele le las timp îndelungat nedeschise si atunci când le vine rândul ramân surprinsa ca le-am lasat uitate si mi-am uitat rostul în lume.
Rascolita m-am întors din tara. Aveam impresia ca am aterizat într-o alta lume. Totul îmi parea strain de mine. Cum strain îmi pare si aici totul. Îmi parea un oras întins din care au disparut oamenii. Era si sâmbata si duminica. Dar asa fusese si cu ani înainte de a pleca din tara. S-a construit mult. Mall-uri, supermarket-uri populate cu vânzatori. Nu este asa la Barcelona. Poate pentru ca aici stau putin la sfârsiturile de saptamâna iar acolo am ajuns doar pentru câteva ore.
Abia la patru noaptea am intrat în casa fratelui meu. El venise sa ma astepte la Cluj. Primul lucru a fost sa-i cer bani. Trebuise sa ma împrumut de la o familie de români de fabuloasa suma de 5 euro. Nu-mi facuse îmbarcarea pe avion fiul meu si mare mi-a fost surpriza cànd pentru o hârtiuta mi s-au mai cerut bani. închipuiti-va disperarea si rusinea mea. Cum era sa nu ajung la nunta fiului meu când eu aveam biletele platite. Deci... trebuie sa citesti toate literele mici si sa faci totul TU... Desi atâta l-am întrebat daca sunt bine scoase la imprimanta biletele. Erau cica doar rezervarea si confirmarea platii. Mai trebuia scoasa o foaie... tarjeta de îmbarcare. Batu-o-ar cucu de foaie. În România am scos-o imediat si nu am mai avut de platit si alte taxe. Gratis...
Deci... 150 km facuti în noapte cu fratele meu. EL, avid sa-mi povesteasca, sa-mi fie de ajutor. Cafea Lavazza pe o terasa la 2 noaptea, apa de izvor pe Mesteacan, un tur al orasului noaptea. Biata mea cumnata , rupta de oboseala a trei zile de facut prajituri. Ca deh, eu doar musafir am fost la nunta. Bine... toti au stiut ca am pus la dispozitie toate finantele din ultimele luni si chiar am fost uimita de prietenele soacrei mele care mi-au spus asta. Mi-am facut doar datoria fata de copil. Si mie parintii mi-au facut nunta.
Deci, povesti târzii înca din prima noapte, facând noi galagie în bucataria cumnatei, în cautare de unsoare. Da...pita cu unsoare de casa, castraveti murati si carne prajita. Am spus ca eu nu sunt disciplinata. Nu reusisem sa ma motivez în ultimele luni pentru ca sa slabesc. Nu vedeam rostul. Sunt frumoasa si cu cele câteva kg în plus.
Am stralucit si am atras privirile tuturor. Emotionanta reîntâlnire cu sotul meu, cu soacra, cu vecinii, cu fosti directori, cu prietena si colega mea de serviciu timp de mai mult de 10 ani. Minute în sir nu am putut sa ne oprim din plàns când ne-am îmbratisat la restaurantul unde se celebra petrecerea copiilor.

Mi-am daruit o dimineata de cosmetica sumara, manichiura, pedichiura, coafura. Nu se vedea oboseala noptii nedormite. Am zburdat prin oras cu rochita mea alba de Zara...cu fermoar la vedere pe spate. Soferul meu personal, adica fratelo, mi-a stat la dispozitie. Cumnatica tragea pe ultima suta de metri cu tortul miresi de ornat, împreuna cu feciorul,  foarte îndemânatic în pastelerie desi este un as si în vânzarile de materiale de constructii.
Nu am facut nunta pentru càstig. Am ales un restaurant select, un meniu bogat, cele mai bune servicii de muzica si fotografi profesionisti. Copiii , nasii si cei veniti din alte orase au avut cazare la acelasi hotel..Prieteni si vecini s-au simtit minunat. Am dansat toata noaptea. Doua perechi de pantofi noi mi-au distrus picioarele. Am dansat si desculta si cu sandale de babatie, cerute împrumut de la o verisoara de a sotului. Am dansat dans de codru, învârtite, dansuri lente si romantice, dedicate de sotul meu. Se pare ca între noi niciodata nu se va stinge flacara care ne-a unit. Dar nu eram acolo cu sufletul pregatit pentru reconciliere matrimoniala. Nimic nu va mai putea fi la fel dupa atâtia ani în care am trait la mii de km distanta. Atâta doar ca stiu ca acolo ma voi întoarce, într-o buna zi. Este CAMINUL nostru, al familiei. Poate voi ajunge sa pictez, sa cos, sa savurez cafele dimineata pe terasa cu vedere la dealul înverzit, în compania sotului. Fara sa ne spunem nimic dar totusi în doi. Ba nu...în patru. Nu lipseste motanul si càinele culcat la picioarele noastre.

Stralucit-am. Într-o rochie simpla, cusuta de mine dar foarte bine asortata cu bluzita vaporoasa, cumparata la Barcelona. Parul, nu era ceea ce-mi dorisem. Trebuise scurtat cu luni în urma, când l-am ars. Muzica si atmosfera create de Sorin a fost de nota zece. Niste prieteni, clienti întâmplatori pe terasa hotelului i-au si contractat pentru proxima nunta a copilului lor. Îmi spusese Angela ca de multi ani nu auzise asa o muzica bine aleasa, pe toate gusturile. Sincer vorbind...toti au spus ca nu au dansat atâta de multi ani. La sfârsitul celor aproape 12 ore de petrecere nu simteam oboseala. Copiii au fost în ceruri de fericiti ce erau, nuntasii, relaxati, nu se saturau de povesti în noapte. Terasa exterioara era un refugiu pentru refacerea fortelor si iar la dans. Am zbenguit. Pe tocuri, desculta, dansuri moderne...în sir... dansuri latine, dansuri traditionale, hore. Cred ca numai csardasurile le-am pierdut. Dar ce mai conteaza?

...
Sunt acasa la fiul meu. Mi-am permis aseara luxul sa ma ¨îmbat¨ cu Martini. Un pahar de sampanie si doi litri de apa minerala Borsec am baut la nunta. Saracii mei sefi din Barcelona, credeau ca ma voi întoarce obosita de bautura de la nunta. Ca cica suntem salbatici din Est. Uimiti au fost ca eu eram fresh si radianta. Doar eu stiam ce se petrecea în sufletul meu. Ma întrebam ce caut eu în casa lor ca si servitoare, dormind într-o minuscula camera de serviciu, cànd acasa am camere uriase, Da. banii. Sunt raspunsul la toate întrebarile. Zgomotul barcelonei si aerul de cel mai cosmopolit oras în care am avut placerea sa locuiesc pâna în prezent. Nevoia de a ma simti utila, càstigându-mi existenta în mod decent. Placerea si recunosc nou descoperita obsesie pentru magazinele de moda. Hm... abia astept sa-mi iau salariul (deja programat si cerut de copii), si sa-mi cumpar, daca mai gasesc rochia albastra de la Zara. O lasasem cumnatei pe cea nici macar o data pusa. Dar am vazut ca mai au pe albastru si poate am noroc sa o gasesc si peste càteva zile. Mi-am luat iar saboti de piele, italieni si mai am câteva perechi de încaltari filate, pe ici pe colo. Doña Pilar este încântata sa vizitam magazine si uite asa ajung eu shopingadicta.
...
Sincer nu stiu càt am sa rezist la acest nou loc de munca. Este atât de coflictiva noua mea sefa ca ajungem sa ne certam de fiecare data când ne întâlnim. Pe tema oului prajit de fiecare seara. Daca nu l-a mâncat doamna este o problema. Daca l-a scuipat si nu sunt zece servetele mânjite este o problema, pâna cànd i-am spus sa le duca la o analiza de ADN si daca va gasi alta saliva pe ele, platesc eu analizele. Nu stiam ca fiind prietena cu Amalia...este mai pisaloaga decât ea. Râde de mine, Pili, fiica cea mare a doamnei pe care o îngrijesc:
 -. Ca doar TU esti prietena cu Amalia, zice ea. Nu stiai ca asa sunt amândoua?!
Da... o familie foarte interesanta. Elena, avocata, venita în vizita miercuri a ramas afis, vazând fotografiile, putine, ce le aveam cu casa si cu orasul. Vazànd casele din jur au ramas afis, toaletele invitatelor la nunta:
- Credeati ca venim din jungla? Ma întreb doar ce fac în lume servind si suportând impertinentele lumii asa zis civilizate.
Iarasi topaia agitat prin apartament Alex, fiul avocat, încercànd sa ma ajute ca totul sa fie în perfecta ordine pe cànd vine ¨matusa¨. Ca sa ma fereasca pe mine de observatii si reprosuri. Inutil. pentru ca tipa cauta nod în papura. I-am spus ca îmi pare foarte rau ca mi-am lasat comosul loc de munca în casa pictorului si ca-mi este totuna când ma da afara. A fost doar o nefericita experienta. Ieri, cànd am plecat din apartament, vazând valiza pe rotile superîncarcata, s-a panicat.
I-am spus ca sunt doar hainele de iarna si multe altele pe care nu am cum sa le folosesc acolo. Mi-a zis ca doar nu ma deranjeaza daca stau în dulap...doar poate odata si odata voi putea folosi adidasii daca merg în vizita la Amalia. Hahaha...da le-am dus cu mine în primul meu sfârsit de saptamâna liber, cànd am dormit la Amalia. Geaba. Ea s-a eliberat de mama ei, rugându-ma pe mine sa o însotesc la biserica în timp ce ea s-a dus linsitita la piscina minicipala... sa înoate. Si eu luasem cu mine costum de baie si bine îmi facea un km de piscina normala. Nu m-am dus acest sfàrsit de saptamàna la ea, desi m-a invitat la barbacoa de noapte. Sunt iarasi sarbatori aici si mai era si ziua de nastere a Doñei Amalia, mama ei. Aveam nevoie de timp pentru mine si am ales sa platesc cei 24 de euro de tren ca sa ajung la casuta copiilor, racoroasa, cofortabila desi pâna la ea nu ma costa nimic. sau venea dupa mine sau era doar un bilet simplu de metro...92, 5 centi dus întors si un cadou simbolic, pe care oricum i-l voi duce cu alta ocazie. Am ales ... singuratatea peretilor, televizor care sa mearga non-stop, îmbuibatul cu sandvisuri în noapte si càteva pahare de Martini diluat cu apa minerala. Si... laptopul pus în functiune toate orele.Asa am avut timp sa ma uit la noile fotografii ale copiilor, am povestit acasa, la Vinaros, cu Lizzie, vad ca este conectata si cumnata mea, probabil asteapta sa intre si fratelo...de pe undeva din Germania sau Suedia. Îmi propusesem sa vorbesc si cu parintii mei, dar nu am putere sa-mi mai amarasc sufletul. I-am vazut abia pentru un minut acasa. Duminica, înainte de a pleca. Tata parea în coma.... la 12 dimineata.Mama nu arata bine. Bineînteles ca nu au fost la nunta. Cica erau prea bolnavi si batràni pentru ca sa asiste la asa ceva. No comment. Poate l-am vazut pentru ultima oara pe tata, în viata. Fiecare îsi face alegerile pertinente în viata. Este prea târziu sa mai putem face ceva pentru ei. Poate si faptul ca eu am plecat a contribuit la abandonarea lor ìn  bratele viciului. Am fugit de problemele de acasa si stau ca si strutul cu capul ascuns în nisip crezând ca daca nu vad nu se întâmpla. Ma urmareste privirea disperata a mamei mele, acei ochi de un albastru atât de intens care pareau ca-mi cer ajutorul si eu nu puteau sa articulez nici un cuvât din cauza lacrimilor. Si am fugit.... lasandu-i în plata domnului si a alcoolului. Biata mea cumnata mai trece din cànd în când pe al ei. Si sunt atât de tineri în comparatie cu toti batrànii astia carora eu le dau zeci de îmbratisari zilnic. De ce nu pot fi ca si ei. Dornici sa traiasca bine si decent?!
NU VREAU sa ajung batràna suferinda. Jur ca am sa-mi eu capat zilelelor pentru a nu fi o povara fiului meu. Este deja greu de supravietuit în jungla moderna încât nu avem dreptul sa amârâm viata celor care ne-au dat viata. Faptul ca ne-au dat viata si ne-au ajutat pâna când am zburat din cuib nu da dreptul la vesnica recunostinta. Nu au dreptul sa ne amareasca viata. Ar trebui sa fie mândri de noi ca ne descurcam si ca facem tot ce ne sta în putinta sa le asiguram lor un minim de confort. Atâtea mi-a povestit bietul meu frate despre ei ca nu m-a sfatuit sa-i vizitez înainte de nunta. Nici nu am facut-o. Trebuia sa ma bucur de copii si nu sa ma întristez pentru ceea ce nu poate fi schimbat.
... Mi-e dat sa traiesc, sa muncesc si din cànd în când sa ma bucur de viata. Sau poate ma bucur de fiecare clipa a ei. Fara durere în suflet nu as fi putut savura fericirea pe care am trait-o cu columbianul. Visez la el si-mi umple orele de tristete. Înca simt atingerea lui pe corp si multumesc ca am cunoscut pasiunea. Nu am trecut prin viata inutil. Uneori ne mai auzim. Giulita mia... îmi rasuna în urechi vocea lui. Da. Nu regret nimic. Doar ca circumstantele vietii m-au facut sa fac un pas înainte, plecând dintr-un orasel pierdut pe coasta mediteranei. Am avansat în trairi. Îmi umplu toti porii cu tumultul unui mare oras. M-am nascut ca sa traiesc în capitale. O stiam înca din tinerete. Am locuit la Bucuresti, m-am plimbat prin Budapesta si am ajuns tot la B... de Barcelona. Parcuri cu flori scuturate, ce dau impresia de toamna. umbroase parcuri pe Taradellas. Întortocheate strazi, mii de edificii. Zilnic aleg alta traiect cu doña Pilar. Asta cànd nu ma convoaca fiica medic la o anume adresa, fie la cumparaturi, fie la prajituri. Am sa o uschesc si cu autobuzele. Asta ca sa am de unde ma întoarce. Avem 3 ore si chiar mai mult la dispozitie. Strazile sunt umbroase si mai usor de suportat decàt caldura sufocanta din apartament. Aveam impresia acum càteva seri ca sunt în functiune cuptoare pe undeva, la etajele inferioare ale cladirii în care locuim la etajul opt. Nu, era numai caldura asfaltului care urca pâna la noi.
... caut deci sa ma bucur de lucrurile marunte ale vietii de zi cu zi. Nu am viitor care sa ma sperie si am un trecut plin de trairi. Nu ma iluzioneaza inutile sperante de mai bine. Sunt doar o servitoare cu halat alb care oricât ar munci nu va avea niciodata un trai fara grija zilei de màine. Mai pot înca sa-mi rup spatele, ridicând si îmbracànd un corp inert. O fac pentru un salariu decent chiar daca trebuie sa suport tone de scuipat si accesele de dementia ale dragei doamne. Sunt accese de moment dupa care ma saruta de zeci de ori. Si-mi face semn cu mànutele mici sa merg sa-i dau pupici, si-mi spune... blonduta, frumoaso, si-mi pupa mâinile. Ma uit la ea si o vad pe mama, care ar face la fel, daca ar fi constienta. Atâta doar ca are privirea pierduta în aburii alcoolului. Asta este. Viata este o lupta. Traim, uitam, uitam de noi însine. Asta pâna cànd o zi toata durerea ne copleseste si lasam lacrimile sa curga valuri. Astazi mi-am daruit o zi de lacrimi... desi ar trebui sa ies pe malul marii si sa ma bucur de valuri, de briza, de imaginea îndepartata a farului de la Fangar, unde m-a dus Carlos. Stiu ca se gàndeste la mine. Si eu ma gândesc la el. Timpul solutioneaza totul. Durerile trec. Lasa loc altor momente de fericire si tristete si la sfârsit, tragem linia si spunem doar atât : am trait încercànd sa nu fac degeaba umbra pamàntului. Dar si daca am facut doar umbra atâta mi-a fost scris sa fac. Pentru ca nimic nu se întâmpla fara rost.

Nunta copiilor(poze de la Kinga)