Nu sunt un înger... dar asta nu înseamna ca nu pot zbura...

Mi-am târât picioarele pe ruta de dimineata. Ieri ne-am preumblat doua ore si jumatate...una dimineata la 8 , alta la 8:30 seara... daca mai pun si pe cea din oras... am facut destui kilometri. Miscarea fizica face bine în afectiunile inimii ranite. Da... am trecut de doua ori pe lânga masina lui...si inima mi s-a stràns si fara voie am ajuns la scara blocului unde locuieste...sefa avea acte de rezolvat în cladirea alaturata. Mi s-au înmuiat picioarele si am ramas cu un nod în gât. Am plecat în graba sa-mi rezolv ale mele treburi. Nu...numai exista pentru mine. Sunt mii de kilometri între inimile noastre acum. Dar doare al naibii. Si uite asa am reusit sa nu pomenesc niciodata de el... sa nu stresez pe biata sefa.

...Felicitari Cristinei... cerut eu pentru señor bani de la sefi pentru ca sa-si faca datoria de bunic atent fata de ea. Încetul cu încetul reintra apele mele în matca. Sunt în aparenta mai calma si mai atenta cu cei din casa. Dar este doar o aparenta. Am putut chiar sa-l rog pe bunul Dzeu sa-l ajute sa o scoata la capat în viata. Depind suflete de el...si are guri de hranit.

Râs cu sefa aseara, la plimbarea de 10 km... Am recunoscut ca suntem niste vipere noi femeile, care cu sau fara stire ranim cu multa usurinta pe cei care se intersecteaza în drumul nostru. Nu ma refer la mine, desi fara sa vreau poate mai fac si eu boacane de acest fel. Îi povesteam de seara petrecuta în compania Amaliei... dulce si amara persoana în acelasi timp.

Nu am si nu aveam bani sa-i fac un cadou de ziua ei de nastere desi ea a avut delicatetea sa-mi daruiasca niste ochelari de soare...cu ultraprotectie... nu de marca...dar cumparata la Corte Ingles. Eu vroiam sa-i termin rochita... dar a ajuns numai pe jumatate. Cum nu-i pot explica adevaratele motive pentru care nu vreau sa vina la mine acasa... este complicata relatia dintre noi. Deci sunat ea pe mine la 7:34 seara... ca vine... si plecam oriunde... Culcat eu repede pe señor si ramas ca un stâlp de planton în parcarea din fata farmaciei... mai mult de jumatate de ora în asteptarea ei, erau 8 jumate trecute deja. Masini treceau în sus si în jos. Noroc ca nu este un punct sensil al soselei pentru ca sa creada ca am iesit la agatat. Ma rog... ea întârzie peste tot.... si conduce ca un melc.... asa ca un plin de benzina este o adevarata aventura pentru ea. Venit, urcat si plecat fara nici o directie. Am trecut pe lânga falezele din orasul nostru, apoi pe stradute laturalnice am ajuns în oraselul vecin. Toate terasele pline la refuz. Lume care se distra în vacanta iar eu o ascultam dusa pe ea.... Fara sa avem în plan sa cinam împreuna.... am ajuns la centrul comercial din oraselul vecin...unde este si multicine. Ne-am fi dus la un film....dar începea la 22.40... si s-ar fi terminat cu mult dupa miezul noptii. Asa am trecut pe lânga unul din restaurantele din incinta, unde am mai mâncat noi... împreuna si ea probabil mai des. Chelnerita, o românca, vrând sa fie amabila...a întrebat-o daca este însotita de fiica ei... adica eu. Sunt abia 10 ani între noi. Eu ... o banala femeie de serviciu si ea doctorita... Pai nu i-a picat bine... Nici macar mie. Asa ca ne-am dus la El Paso... un restaurant tipic texan... cu carne prajita pe piatra înfiebântata. Ea platea...cica pentru ca fusese ziua ei de nastere. Ma deranja. M-a facut sa ma destainuiesc de tot binele si raul din relatia cu junele si mi-a dat dreptate ca trebuia sa termin cu el... desi cunoscându-l bine, ea regreta ca bietul va suferi mai mult decât mine. Nu cred, dar nici nu conteaza. Trebuia sa traiasca cu picioarele pe pamânt, imposibil pentru un suflet de artist. Fundatiile nu erau solide si apoi peretii construiti cu o zi înainte se surpau peste noapte...

.... Sefa este încântata într-un mod egoist de despartirea noastra:
- Sunt egoista... dar deja faceam alergie ca-l vedeam toata ziua la noi în casa în loc sa bata la toate usile pentru un loc de munca, cât de umil. Ma deranja ca nu ma mai însoteai la jogging, plimbari de dimeata sau seara.... Aveam nevoie de tine pentru mine.

Da... bietul meu suflet si trup. Trag de tine toti în beneficiu propriu. Dar am început sa-mi recuperez teritoriile pierdute. Acum sefa întelege ca nu pot alerga si nu-mi mai reproseaza cu cinism ca ea nu are de ce sa se plimbe o ora si jumatate când poate sa faca jogging doar jumatate de ora.
Întrebare de 10 puncte a Cristinei:
- Mama, de ce trebuie tu sa iesi de doua ori pe zi la plimbare sau alergare?
raspuns:
- Pentru ca sa-mi ocup timpul.

Eu... pot sa ma bucur din nou de mirosul marii, de aroma de iasomie amestecata cu cel de alge. raze de soare care ma învaluie în diminetile racoroase si celelalte, rosietice.... care ma încalzesc în amurg. Uite...pot chiar sa ascult muzica pe care el mi-a facut-o cunoscuta, fara sa lacrimez... Poate pentru ca m-am trezit de dimineata cu gândul ca viata are si alte valori nu numai dragostea. Si am dansat mult...pe sosele si pe malul marii. Mi-am unduit umerii si soldurile pe ritmurile muzicii de la radio. Nu sunt un înger dar asta nu înseamna ca nu voi zbura.... îmi cânta Dido tocmai acum în casti.....
Trebuie doar sa-mi ocup timpul si sa ma motivez zilnic. Am sa stau la o sueta cu rusoaicele la piscina, sau, daca V. se tine de cuvânt, vom iesi o ora pe o plaja. Poate chiar si-a facut planuri sa ma invite la cina diseara...dar eu deja am ramas înteleasa ca voi cina cu sefii si prietenii lor la Segobiano, în seara aceasta. Seful...cinic...nu a uitat sa ma ia peste picior cu prietenul lui, politai se acela... ca va trebui sa-mi platesc partea...ca nu este dispus sa o faca el... Nu conteaza... trebuie sa ies din casa... chiar daca ramân cu gustul amar ca toate aceste prietenii sunt ipocrite. Iesisem cu ei si acum càteva seri:
- Este însarcinata I, o întrebasem pe sefa la ureche? S-a îngrasat mult în anul care a trecut.
- Da de unde! Dar nu vezi ca se aseaza la fiecare 100 de metri.... si apoi pentru ea a iesi la plimbare sunt câtiva metri în parculetul din cartierul ei.

Deci... doar asocieri în scop de a avea companie la masa. Da, ei, sotii, sunt prieteni si fosti colegi de serviciu. Deci... eu am sa-i însotesc...pentru ca sa nu las singuratatea sa ma doboare. Singuratea din noapte trezeste demonii ...

Am sa încerc acum sa-mi vad de familie, adica de señor si de Marta. Sefa ... dupa plimbarea în parte alergata de dimineata s-a dus sa se culce înapoi în patut. Eu mi-am umplut porii cu buna muzica si va trebui sa iau în piept si aceasta zi. Toate sunt trecatoare...

... Ieri dimieata i-am amintit lui señor ca nepoata împlineste 20 de anisori.... Saracul, cu o voce nostalgica mi-a spus ca ar dori sa-i împlineasca din nou:
- Poate matale señor...dar eu nici macar cel trecut, de la 48 la 49 nu as vrea sa-l mai traiesc înca o data. M-a umplut de frumos si de pasiune si mi-a lasat sufletul ravasit. Asa ca lasa-ma sa-mi numar zilele ce mi-au ramas.... si sa nu ma uit în urma cu nostalgie. Se spune ca toata viata crestem ca si persoane.... dar sigur exista undeva un maxim de unde începem sa pierdem din calitatea noastra umana. Cred ca eu sunt pe aceasta panta. Dar... dar ... niciodata nu poti sti ce-ti rezerva viitorul pentru ca înca nu s-a scris.
... Îmi propun sa ma înscriu la toamna la cursuri. De dans si poate chiar sa reiau gimnastica de întretinere. Datorita lui musiu, junele posesiv, nu am putut sa mai fac nimic. Trebuia sa stau la dispozitia lui capricioasa toata ziua. În asteptarea.... lamentarilor lui. Da... chiar...parca m-am debarasat de un balast devenit o povara. Sa luam ceea ce a fost bun si sa uitam restul....
Si sa mai las eu din tigari... dar numai dupa ce am sa las divina muzica a lui Pink Floyd sa ma înfioare.... Shine on you...crazy diamond....
Un gând bun catre TIne.... dragul meu.... drag prieten. Stiu ca-mi esti alaturi...

Buna dimineata, noua Giu

Se poate respira la noi. Bate un vânticel placut care nu are nimic de a face cu diminetile sufocante din celelalte zile. Am dormit bine, bine de tot. Am reusit sa-mi scot cuiul din inima. Trebuia sa tai raul din radacina pentru ca sa-mi pot vedea de viata. Medicamentele din ultimele zile abia ce m-au lasat sa lacrimez din când în când. Cred ca saraca sefa nu ma mai suporta. Alte prietene nu am stresat. Am încercat sa evit compania oricui... tocmai pentru ca sa nu ma lamentez. Poate si pentru ca în seara despartirii, dupa plecarea lui, la Sexo în NY...Carrie tocmai îsi înnebunea prietenele cu aceleasi patetice lamentari. Punct si mai departe. Pentru ca sa pot sa-mi vad de îndatoririle zilnice am nevoie de calm si de stabilitate. M-a ajutat mult si conversatia cu D, toata dupa amiaza de duminica, care mi-a amintit de noptile dulci petrecute în bratele lui de abanos. Am râs, ne-am confensat si ne-am dat câte un bobârnac. Nu înseamna ca l-am uitat... doar l-am pus acolo unde îi este locul. Sertarasul cu amintiri... cu tot ce a fost frumos sau penibil. Cu tot. Asa nu voi mai putea suspina, pentru ca am sa-mi aduc aminte si de toate momentele care nu mi-au placut, dar le-am acceptat pentru ca a fost un al naibii de bun amant. Ce-i al lui... e al lui. Acum nici macar nu ma mai intereseaza amorul. Se pare ca ai nevoie de o doza puternica de romantism ca sa sti cum este. Dar... dar... Noi femeile am avea nevoie de doi sau trei barbati în jurul nostru... tocmai pentru ca sa ne faca fata atunci când vrem noi... si nu invers. Nu s-ar fi întâmplat niciodata cu el sa nu vreau... dar costa al naibii de mult si rasplata la final era pe zi ce trece mai apatica. Deci...concluzie fetelor. Nici cel mai macho barbat nu este chiar asa de macho cum se crede.
Eu mi-am intrat din nou în drepturi. Adica: pot sa ies în oras când vreau, pot sa merg pe plaja fara sa-mi faca cineva nazuri ca acolo sunt barbati si poate vreau sa vad si alti bicepsi, ceea ce era totalmente fals... pentru ca numai barbatii gay sunt frumosi...asa ca nu merita nici macar minimul efort sa-mi arunc privirea. Si apoi de când un barbat este interesant numai daca are un corp frumos? Ma intereseaza daca are ceva în tartacuta... ca de rest deja m-am convins. Concluzie: ce e frumos este periculos... pentru ca considera ca merita totul.
Ma simt bine în pielea mea si asta tocmai pentru ca mi-o spun femeile. Sora cea tânara a lui metge mi-a spus ca nu arat mai mult de 39... asta spunând tot ele ca înainte aratam de 60. Ieri, o alta prietena, venita în vacanta mi-a spus ca arat fabulos. Ce-mi mai trebuie? Cearcane si ochi înrositi de lacrimi? Nu am sa ma îmbat cu apa rece... dar nici nu am sa ma las doborâta de o iubire unilaterala. Si sa nu-mi mai aduca aminte nimeni ca exista acest sentiment. Este doar o iluzie...
Hai sa mai fumez eu o tigara si sa-mi plimb privirea peste gradina mea. Am facut ieri curatenie generala printre plante. Am taiat tot ce se putea ca si cum taiam raul din mine. Si acum parca am alta perspectiva asupra zilelor ce vor sa vina.

Putem sa ne ascundem de noi însine?

E momentul sa fac curatenie în sertarele sufletului. Clasica muzica, Vivaldi, iarna. Stranie coincidenta. E iarna si cenusiu si în sufletul meu. Ne-am despartit. Stiam amândoi ca se apropia cu pasi repezi acest moment. Abia cu o seara înainte dansasem, afara, pe terasa. Abia ce ne spusem cu jumatate de gura si menajându-ne reciproc sentimentele ca despartirea pluteste în aer. Eu îl stresam, El ma stresa. Eu vroiam mai mult si El numai putea. Eu aveam nevoie de o iubire adevarata si de mai multa pasiune. EL numai avea de unde. Eu îl judecam, el ma judeca. Eu îl dadeam afara din viata mea saptamânal. El... revenea. Suporta capriciile mele din cauza nevoilor financiare care-l sufocau. Eu numai vroiam sa accept ca trebuie sa-l împart cu cealalta. El... poate ma iubea. El... poate uneori ma dorea. Poate doar din obisnuinta îmi spunea iubirea mea, Julietita de mi corazon. Poate doar ne minteam. Poate amândoi jucam la ruleta. Ziua de mâine. O noua si ultima îmbratisare, eu. O noua zi în care El avea câteva monede în buzunar pentru cele necesare. Nu... nu au fost monede. A fost mult prea mult. Disperarea lui ajunsese la limitele insuportabilului. Occidentul nu este raiul pe pamânt. Eu nu puteam sa-l vad deprimat. El nu putea sa mai fie acel sarmant amant. Si totusi... visa. Poate asta ma enerva mai mult. Visa si nu avea asigurata nici ziua de mâine. De datoriile acumulate numai vorbesc. Luni de chirie datorata, alte nenumarate facturi. Copiii care cereau, nevasta care-l stresa, amanta care-l chinuia. Eu... nesatula, nemultumita, milostiva, preocupata mai mult de ale lui nevoi decât de ale mele drepturi.
Am fost martora ale tuturor esecurilor sale din ultimul an. Si totusi EL visa. Visa sa studieze, sa înregistreze muzica, sa compuna, sa se lanseze. În clipele de euforie mi-a daruit momente de extaz si atât de intensa pasiune. E usor sa te obisnuiesti. Devii chiar dependenta de adrenalina. Si asa traiam eu numai pentru momentul în care EL urma sa vina. Si venea. Uneori zâmbea, alteori se revolta si ascultam toate lamentarile lui. Eram buretele care trebuia sa absoarba toata energia lui negativa, toate frustrarile lui. El era amantul meu. Dar ajunsesem sa ma domine, sa ma verifice, sa ma spioneze. Ne certam, ne iubeam. Zilnic îmi spuneam ca trebuie sa se termine situatia asta inacceptabila. Zilnic mai mult îl doream.
Dar... s-a terminat. Un ultim mesaj din partea mea, ieri dimineata. Spus lucrurilor pe nume. Ofensat EL. Stiam eu. Seara... mi-a înapoiat laptopul si cheile casei. Un sarut pe obraji, o ultima privire din poarta si atât.
Durere. Da doare... Îmi vine sa urc pe pereti. Un tranchimazin. Un umar al Amaliei aseara, un umar si lacrimile Enmei astazi. Argumentele mele si nedumerirea ei ca am suportat toate cele.
Stiam de luni de zile ca am sa-l devorez si am sa ma plictisesc de El. Deja ma oboseau absurdele sale aere de macho man. Aerele de cine sunt eu... Barbatul care le stia pe toate. Detinea monopolul asupra întelepciunii. Ma oboseau aceleasi bravade cu cine am fost eu, cu viata pe care am dus-o, cu puterea de a ma reinventa si de a gasi noi oportunitati. Se mintim. Nu accepta esecul. Nu se preta la munci prost platite. Eram eu care-l scotea la liman. Îmi multumea. Îmi dadea tot ce putea. Iubire, clipe de neuitat, vise, pasiune. Dar totul era fals. Paranoia îi spunea metge. Tahicardie, puls 199, scandaluri si scene de absurda gelozie... atunci când nu era cazul. Nu-i datoram explicatii. Nu eram pe numele lui. Stia si el si chiar recunostea ca nu ma merita... dar totusi vroia sa fie stapânul fara compromisuri. Asa-mi trebuie. Am uitat ca nu trebuie sa las nici un barbat sa se apropie de mine. Acum... tragem linie. Voi avea nevoie de timp sa ma regasesc. Poate am sa ma bucur din nou de culori. Deocamdata totul îmi am aminteste de el. Muzica, fiecare coltisor al casei. Tresar la fiecare sonerie, privesc fara sa vreau pe fereastra sa vad daca nu vine. Toate sunt însa trecatoare. Chiar si durerea.

Chiar si ultimul dans, ultimele melodii pe care mi le-a cântat cu atâta pasiune alaltaieri seara. Doare al naibii. Si atunci ma gândesc la câti am facut eu sa sufere în ultimii 30 de ani. Oare suntem chit?! Cum spunea Scarlett O´Hara? Si mâine este o zi.
Sa vedem ce ne aduce. Numai sa-mi gasesc eu echilibrul. Fragilul meu echilibru...
Acum ar trebui sa ies din nou sa ma plimb pe malul marii. Dar... nu sunt înca pregatita. M-am aruncat în piscina cu gândul sa racoresc inima asta nabadaioasa . Fara sanse deocamdata.
...

Mi-am pus David Garrett. Numai stiu de la care dintre voi dragele mele m-am ales cu el. Ma fascineaza... Muzica clasica combinata cu prelucrari din muzica pop dance. Ma inunda sunetele viorii. Pe la picioarele catarate pe marginea fotoliului trece o boare de aer proaspat. Astazi señor nu si-a dat seama ca stau cu usi si ferestre deschise. Mi-am facut un mojito super diluat. Pe Marta am depozitat-o în curtea sefei. Acolo se sta cu orele în apa si la soare. Eu... nu-mi gasesc locul stând ca broasca tolanita sub razele fierbinti ale soarelui. Uneori ma mai arunc în piscine, chiar si îmbracata, dar numai ca sa-mi racoresc cele fierbinteli ale mintii si trupului. Ma droghez de dimineata cu un tranchimazin si atunci nu mai simt nimic. În primele zile ma adormea, dar odata corpul obisnuit te face doar insensibil. Ma rog... nu-mi alunga poftele trupesti, dar macar nu ma lasa în voia starilor de depresie. Doc spune ca ma comport ciudat. Da... numai sunt euforica ca si anul trecut. Poate m-am închis în mine. Poate numai am curajul sa-mi spun deschis parerea în nici o companie. Sau doar prea putinelor prietene. Din când în când mai fac piruete prin casa cu fustita mea scandalos de scurta si cu tricoul exagerat de decoltat. Señor arunca câte o privire si nu se sfieste sa-mi spuna ca toate le am la locul lor... dar as putea sa am ceva mai mari sâni. Ma uit cu ciuda la el si-i spun ca nu toate am fost dotate de la natura cu bijuterii carnale la bust si este cam târziu sa-mi fac operatie estetica doar pentru ca sa ma simt mai bine cu corpul meu. E bine asa cum este pentru anii pe care...
UPDATE: 22:02... Întrerupt El-ul... surprins pe mine cu castile pe urechi, pusa eu pe sotii, vrând sa bârfesc opusii. Hm... petrecusem cu sefii câteva minute si chiar îl luasem peste picior pe seful care facuse o remarca la adresa puicutelor de douazeci si de anisori care se uita numai dupa barbati maturi:
- Asta pentru ca se multumesc cu putin... înca nu stiu SAVURA adevarata pasiune. Se împreuneaza si cred ca un orgasm rapid este ceva celest. Asta daca au parte de ea. Sincer vorbind, cu maturitatea celor multi ani ai mei... masculul trebuie sa fie mai tânar cu 10 ani... asta ca sa fie în buna conditie fizica si sa fie înca destul de copilaros pentru ca sa creada ca este zeu. Chiar si asa... ajunge la epuizare fizica mult înainte de a ajunge FEMEIA... ma refer la adevarata femela... la saturatie. Puiul meu... este deja epuizat.

... Deci întors eu la cuibul meu de nebunii si deschis paginile abandonatului meu blogusor. Vrut eu sa-mi exprim naduful pe sarada asta de viata atât de sinusoidala. Rutina zilnica, certuri, pasionale împacari, mii de cuvinte soptite, ritmuri frenetice...